Comisia Europeană a impus statelor membre obligația de a îmbunătăți și menține accesul tuturor la apă potabilă sigură, cu un accent deosebit pe grupurile vulnerabile și marginalizate. Dar modul în care aceste obligații sunt tratate diferă de la o țară la alta, cei care se confruntă cu cele mai imediate probleme de deficit adoptând o abordare mai proactivă și, în general, Bruzelles-ul lăsând la latitudinea fiecărui stat membru modul în care implementează această… obligativitate.
Incendiile terifiante, declanșate de temperaturile înfiorătoare, au devastat peisajul alpin deshidratat din satul Berrien, din Franța, iat în lipsa unei alternative viabile, autoritățile locale au optat pentru a extrage rezerve dintr-o carieră de caolin dezafectată, dar apoi s-au detectat niveluri ridicate de arsenic. O campanie publică de mesaje i-a avertizat pe locuitori să nu bea din robinete. În cele din urmă, liderii guvernamentali au recurs la transportul în mii de paleți de apă îmbuteliată. A fost o soluție imperfectă, nesustenabilă la o problemă care se va înrăutăți mult, notează Euronews.
Până în anii 2070, odată cu creșterea temperaturilor globale, cercetările indică faptul că mai mult de o treime din UE va fi supusă unui stres termic ridicat și unei penurii de apă – iar în următoarele trei decenii, aproximativ 17% din populația continentului s-ar putea confrunta cu deficitul extrem de apă. De altfel, schimbările climatice afectează deja accesul europenilor la apă.
De la necazurile legate de apă din Berrien la interzicerea draconică a apei, restricționată 18 ore pe zi, în Bonastre, un oraș din Spania, până la cererile de conservare a apei adresate locuitorilor din Oslo – un oraș care nu a fost până acum asociat cu seceta continental este tot mai năpădit de canicula fără precedent care a pârjolit continentul.
Politicile care funcționează la nivel conceptual sunt rareori sigure. La nivel supranațional s-au făcut unele progrese, dar mai sunt multe de realizat. Right2Water, o campanie viguroasă de presiune publică la nivelul întregului continent, a cerut UE să pună în aplicare în mod oficial drepturile omului la apă și canalizare, așa cum a fost recunoscut de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 2010. Ca răspuns la mișcare, Comisia Europeană a impus statelor membre obligația de a îmbunătăți sau menține accesul tuturor la apă potabilă sigură. Între timp, consumul uman este prioritizat înaintea utilizării industriale și agricole în conformitate cu legislația portugheză, iar în zonele cu cel mai mare deficit de apă, autoritățile au puterea de a bloca noile dezvoltări comerciale dacă există un risc pentru accesul publicului.
În acest sens, Portugalia este un exemplu notabil. În anii 1970, ieșind din decenii de dictatură și tumultul Revoluției Garoafelor, cea mai vestică națiune a Europei avea un sector de management al apei care avea nevoie de o reformă radicală. Anii care au urmat au cunoscut o dezvoltare uriașă, cu 99% din apa curentă a țării acum potabilă.
Portugalia a efectuat, de asemenea, studii științifice cuprinzătoare ale resurselor sale de apă, luând în considerare prognozele climatice și demografice, pentru a înțelege mai bine cum vor evolua modelele de utilizare și disponibilitatea pe măsură ce secolul progresează. Consumul uman este prioritizat înaintea utilizării industriale și agricole în conformitate cu legislația portugheză, iar în zonele cu cea mai mare deficit de apă. Chiar și așa, în luna august, în condițiile în care rezervoarele din mai multe părți ale țării au scăzut critic, guvernul portughez a îndemnat zeci de municipalități să majoreze prețurile apei de consum – o mișcare despre care criticii spun că ar putea împinge familiile vulnerabile, lipsite de numerar, către „sărăcia apei”.
Pe de altă parte, fabrica Tesla, din afara Berlinului, consumă atât de multă apă, încât trebuie să fie forate noi surse subterane. (redacția UZPR)
Foto: Erdenebayar Bayasan/Pixabay