Preotul și teologul Dumitru Stăniloae a lăsat posterității o viziune originală a tot ceea ce înseamnă armonie: ,,Chipul uman al lui Hristos este alcătuit din armonia a nenumărate virtuţi, a nenumărate aspecte ale binelui, care reflectă în chip uman însuşirile lui Dumnezeu. Cel ce prin fapte statornice de diferite feluri imprimă în sine diferitele virtuţi, imprimă prin aceasta înseşi trăsăturile chipului lui Hristos sau dă formă umană, în persoana sa, însuşirilor lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Şi aceasta e o adevărată participare la Dumnezeu şi o reflectare a lui Dumnezeu prin fiinţa noastră personală.” Nu o dată la uşa sufletului nostru au bătut cu rugăminţi fierbinţi, oropsiţii soartei. Fie ei din alte neamuri sau, poate, chiar cunoscuţi de-ai noştri extrem de apropiaţi. Ei nu sunt mulţi şi vin arareori să apeleze la bunătatea, sfatul sau susţinerea noastră prin idei, a unei cauze disperate, în care aceştia se află fără voia lor. Dacă ar fi să rememorăm toate solicitările disperate pe care le-am primit de-a lungul vieţii, trăită până acum, dacă ar fi să le judecăm retroactiv, oare la câte am răspuns pozitiv şi la câte am răspuns negativ ?
Dacă am răspuns pozitiv, în sensul că i-am întins o mână de ajutor unui semen de-al nostru disperat, înseamnă că am gustat din bucuria celui pe care l-am sprijinit pe calea vieţii. Adică ne-am bucurat de bucuria lui nemăsurată. În sufletul nostru s-a strecurat atunci o linişte şi un sentiment de împlinire, pentru că am reuşit să dăruim aproapelui nostru, aflat în suferinţă, la nevoie, o fărâmă din averea noastră, din credinţa, ştiinţa şi experienţa de viaţă, din puterea de a face bine celuilalt. Am reuşit să ne desprindem de lumea materială, de iubirea faţă de ea, şi să dăruim ,,fără să cerem nimic în schimb”. Dar, aceste seminţe ale binefacerii, de fapt, au fost sădite de noi în pământul fertil al bunătăţii, iar mai târziu, acestea vor încolţi şi vor răsări, ca nişte flori de primavară, dăruite nouă parcă de o mână nevăzută. Seminţe bune-ai semănat, recolta recunoştinţei ai primit în dar.
Dacă am răspuns negativ, înseamnă că în noi s-a dat o luptă crâncenă. Dorinţa de a face bine s-a luptat cu orgoliul, egoismul şi judecăţile nedrepte, care ne-au învins decizia pozitivă. Câteodată apar şi ,,procesele de conşiinţă”, şi, de fiecare dată, încercăm să ne consolăm cu tot felul de judecăţi nedrepte, pe care le aruncăm ca nişte săgeţi asupra celui care a venit să ne ceară ajutorul, mila şi puterea noastră pentru ai ajuta să iasă dintr-o situaţie disperată a vieţii. Din păcate, aceste seminţe ale ignoranţei noastre, vor încolţi, iar din ele se vor naşte situaţii asemănătoare în care ne vom afla ,şi noi, mai devreme sau mai târziu. Pe drumul vieţii noastre am întâlnit oameni, care trăiau în afara sistemului de valori morale şi de multe ori ne-am hotărât să trecem pe lângă ei fără să le întindem o mână de ajutor, chiar dacă nu ne-au cerut nimic. De multe ori, ne refugiem în spatele cuvintelor: “ Nu e treaba mea, de ce să-l ajut eu pe acest om, pentru că nu am nimic de câştigat ! “ . Spre bucuria noastră, există printre noi oameni, care nu gândesc în felul acesta. Au fost cazuri în care, semeni de lângă noi s-au aplecat asupra acestor ,,oameni rătăciţi pe calea vieţii”. La nevoie, aceşti oameni readuşi pe drumul cel bun al virtuţilor, le-au întins o mână de ajutor binefăcătorilor.
Provocările vieţii sunt nenumărate şi de multe ori acestea au înfăţişări diferite, măşti ademenitoare, strălucitoare, iar omul cel slab, nepregătit din punct de vedere moral, orbit, cade în tot felul de capcane, din care nu mai reuşeşte să iasă, iar dacă reuşeşte…regretele îl urmăresc toată viaţa. Prietenii cei mai buni sunt văzuţi ca nişte duşmani nemiloşi, de cei care au luat-o pe drumul greşit al vieţii şi astfel începe lupta nejustificată, nedreaptă împotriva lor. De fapt, în realitate, lupta ar trebui să se desfăşoare în interiorul omului, pentru ca acesta să-şi poată coordona judecăţile nedrepte, ura, invidia şi lipsa de pregătire necesară pentru a-şi pune în valoarea talantul, cu care s-a născut în această lume imprevizibilă, controversată şi plină de provocări. Fiecare are un dar, un talent, de la bunul Dumnezeu, dar cine să fie de vină, dacă tu, omule pierdut, nu cultivi acest dar, dacă tu nu foloseşti acest talant, pentru a-ţi pune în valoare menirea pentru care ai venit în această lume?
Armonia convieţuirii paşnice există în fiecare dintre noi. Nu trebuie decât să întindem mâna nevăzută a bunătăţii, pentru a lăsa Lumina să pătrundă în sufletele noastre, întunecate parţial sau în întregime, pentru ca faptele bune să încolţească în pământul fertil al omeniei. Omul, prin învăţăturile sale îndreptate împotriva Răului, trebuie să-şi construiască şi să menţină în jurul lui o cetate a valorilor morale, pentru a-şi putea apăra bunătatea împotriva provocărilor iscate de Răul, care ne dă târcoale în fiecare clipă a existenţei noastre. Răul ne incită mereu, sub diferite forme: pentru a ne ispiti, pentru a ne implica în lupte sterile împotriva celor pe care ar trebui să-i iubim creştineşte, necondiţionat, pentru a ne scoate din sfera Luminii. Un călugăr spunea, la o întâlnire religioasă, că: ,,Noi, oamenii, n-am venit pe acest pământ în concediu sau în vacanţă!”. Noi ne-am născut în această lume pentru a lupta împotriva Răului, care doreşte să ne stăpânească voinţa şi libertatea conştiinţei. Acesta îi oferă omului mirajul vieţii deşarte transformat în: bani, aur, diamante, dragoste trupească, răzbunare…şi multe alte provocări sentimentale “teleportate” în mintea noastră vulnerabilă. ,,În mod logic, armonia trebuie să vină din inimă. Armonia se bazează într-o mare măsură pe încredere. De îndată ce este folosită forţa, aceasta creează teamă. Teama şi încrederea nu se pot împăca una cu cealaltă.”- Dalai Lama.
Dumitru Țimerman / UZPR