Prostia fudulă

Lumea râdea de el, iar dânsul, cu cât oamenii râdeau mai mult de el, cu atât îşi dădea o şi mai mare importanţă.

– Ei, cum ţi l-am pus la punct pe popă?! Se interesa, lăudându-se.

Şi toată lumea se ferea de el. Se temea nu atât de dânsul, cât de prostiile lui. „Ce să te pui c-un ţăcănit?!”

Prostia fudulă e mai periculoasă ca prostia umilă. Prostia o văd ca pe un alt sinonim al durerii. Când întâlnesc un om neinformat, derutat, minciunit, mi se face milă de el ca de-un suferind. Şi mă întreb: cum să-l ajut?!

Numai prostul fudul nu are nevoie de niciun sfat. El pe toate le cunoaşte, pe toate le ştie, pe toate le dibuieşte.

De la un timp prostia fuduiă, la nivel de stat, ne umple de ridicol în ochii lumii.

Iar prostia, ca şi minciuna, face parte din rău.

Câteodată mă gândesc că nu atât răul este cel care ne face cel mai mare rău, cât deprinderea cu răul.

Atât ne-am deprins cu răul zi de zi, încât nici nu mai reacţionăm când ni se face o nedreptate.

Cei de la putere vor să ne certe cu Eminescu, cu Ştefan cel Mare, cu cuvintele Limbii Române, cu moşii şi strămoşii noştri, cu noi înşine sau cu acea parte din noi înşine rămasă dincolo de Prut, cu buna-cuviinţă, iar noi de la o vreme iată că nici nu mai reacţionăm sau poate nici nu mai reuşim să reacţionăm la toate tâmpeniile lor.

Când Alexei Tulbure (căruia la o şedinţă a fostului Parlament îi făcusem observaţia că nu numele, ci organul cu care gândeşte îi este tulbure) cocoţat pe tribuna Consiliului Europei (iar Republica Moldova a fost prima republică ex-sovietică acceptată în Consiliul Europei, datorită eforturilor depuse de România), ca să declare că, dacă nu era România să ne încurce, eram de mult o ţară fericită şi… rusească.

Andrei Neguţă, un alt individ cu gândire tulbure, a propus Consiliului Europei ca acesta să retragă din şcolile României… manualele de istorie a României.

Victor Stepaniuc îi cere SIS-ului lista organizaţiilor şi instituţiilor care au beneficiat în ultimii 13 ani de ajutoare financiare româneşti: câte cărţi româneşti i s-au dat fiecărei biblioteci, care minister, teatru, muzeu, instituţie culturală au fost ajutate, câţi handicapaţi (din afara Parlamentului) au fost trataţi pe gratis la centrele de reabilitare din România etc., etc., etc.

Şi asta când suntem o ţară… cu pantalonii rupţi în fund.

Numai un stat ca al nostru, atunci când cineva ne trimite ajutoare umanitare ca să putem supravieţui condiţiei de cea mai săracă ţară din Europa (adusă în această stare nu de democraţi, care n-au fost niciodată la putere, ci tot de comunişti deghizaţi), se poate revolta astfel: „Caraul! Cei care ne ajută să nu murim de foame se amestecă în treburile noastre interne!”.

Guvernul Republicii Moldova a abandonat de mult cultura, teatrele, editurile, muzeele, cinematografia, publicaţiile de cultură, dar şi cele pentru copii, şi se supară când cineva le ajută. Cu condiţia ca acel cineva să fie România.

Banii româneşti erau repartizaţi în cadrul unei Comisii mixte, alcătuită din reprezentanţi ai Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova.

Aceştia din urmă ceruseră încă în 1994 cele 4 milioane de dolari, ca să-i repartizeze Chişinăul, aşa cum va găsi el de cuviinţă. Cu acei bani a fost subvenţionată, prin Editura „Didactica”, apariţia opului antiromânesc al lui Vasile Stati „Moldovenii în istorie”, au fost plătite publicaţii antiromâneşti ca „Pământ şi oameni”, „Moldovanul”, „Nezavisimaia Moldova”, „Moldova suverană” etc., leii româneşti nemaiajungând la publicaţiile de cultură.

Aceste lucruri sunt cunoscute de toată lumea.

De ce dl Stepaniuc nu face o interpelare către SIS, ca acesta să raporteze câţi bani a pompat în ultimii 15 ani Federaţia Rusă către Transnistria, ca s-o înarmeze şi s-o pornească contra Republicii Moldova, câţi bani a cheltuit ea în perioadele electorale pentru susţinerea unor partide antimoldoveneşti, câte milioane de dolari a cheltuit ca să umple bibliotecile din satele româneşti cu cărţi ruseşti (numai în 1996 Boris Elţin a donat un milion de dolari pentru a dota cu carte rusească – câte o sută de cărţi de beletristică – fiecare din cele peste 2.500 de biblioteci din Republica Moldova).

Patriarhia Română e învinuită că-şi ajută Mitropolia Basarabiei care activează pe teritoriul propriei ţări.

De ce şefii noştri nu sunt deranjaţi de faptul că Mitropolia Moldovei trimite anual un bir către Patriarhia Moscovei în valoare totală de aproape un milion de dolari?!

Dar acest lucru se vede că nu interesează pe nimeni dintre cei ce ne decid astăzi destinele.

Există înţelepţi proşti şi proşti înţelepţi.

Ultimii sunt, după părerea mea, mai de respectat decât primii. Cel puţin pentru sinceritatea lor.

La ora actuală parlamentul, guvernul, preşedinţia sunt doldora de oameni deştepţi. Şi… nici măcar un singur înţelept.

Deviza comuniştilor „Totul pentru front, totul pentru victorie” vorbeşte de faptul că ei se află în război, într-un război pe viaţă şi pe moarte cu propriul popor. Ei speră să învingă şi să-şi declare într-un viitor cât mai apropiat Victoria asupra acestuia. Toţi aceştia se războiesc cu vorbitorii Limbii Române, contrapusă limbii lor „moldoveneşti”.

Iar, în concepţia acestora, limba moldovenească e limba română redusă la o sută de cuvinte, dintre care jumătate sunt ruseşti.

Tot ei îşi urăsc de moarte istoria propriului popor. Pentru dânşii istoria statului începe cu venirea lor la putere.

Scopul lor nu este atât să ne înstrăineze de ţara de dincolo de Prut, cât să ne creeze o altă patrie, denumită deja în noua Constituţie „RFMT” – „Republica Federativă Moldavia-Transnistria”.

Dacă Jean-Jacques Rousseau afirma că „atunci când nu mai are Patrie, omul încetează să mai existe”, intenţia „fudulior” de la putere este să ne lase fără Patrie, adică să nu mai existăm!

Iar Patria noastră e Limba Română, Eminescu, Ştefan cel Mare etc., şi nicidecum – Voronin, Moscova, limba rusă de stat etc.

Suprimarea mândriei naţionale, care se întâmplă acum pe toate planurile, va duce la degradarea omului.

Iar când îi văd pe şefii noştri sărind de pe şa şi perorând demagogic: „Evropa! Evropa!”, mi-amintesc de o frază a lui Charles de Gaulle de ceva mai demult: „Poţi să sari tot timpul pe scaun şi să strigi „Europa! Europa!”, dar n-ai rezolvat nimic prin asta!”

Ce-au rezolvat ei ţipând: „Europa!”?

Chiar că nimic.

Ni se cere, „în numele Europei”, să renunţăm la independenţă, suveranitate, integritate teritorială, istorie, limba, tradiţii. Pentru că doar aşa ne vede Federaţia Rusă în Europa, în Europa ei. Care nu coincide nicidecum cu Europa reală.

Dar cine renunţă la toate cele enumerate mai sus e un popor mort.

Să fie poporul nostru unul muribund de la porţile Europei?!

Vom avea şanse de a fi în rând cu popoarele civilizate abia după ce demagogia celora care ne conduc spre viitorul (lor) luminos va fi înlocuită cu realismul, când infantilismul guvernanţilor va fi înlocuit cu maturitatea politică, când prostia fudulă va înceta să devină în Republica Moldova o politică de stat.

Dumnezeu ne poate apăra de cutremure, de ploi cu grindină, de secete, de geruri cumplite, dar de prostia semenilor noştri – mai puţin.

Aici şi Cel de Sus devine neputincios.

Pentru că şi Atotputernicul, bănuiesc, cunoaşte proverbul nostru: „Prostului nu-i stă bine dacă nu-i şi fudul”.

Se miră doar că nu ne stă bine. Ba chiar deloc.

Popoarele fudule, care umblă prin lume cu pantalonii rupţi în fund, şi cu ochelari coloraţi aşezaţi peste ochi, ca să li se arate realitatea mai frumoasă, sunt dispreţuite şi de El.

Nicolae DABIJA

6 noiembrie 2003