◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.02.2024

Stăpâni cu reflexe de slugă

Alaltăieri un domn care a venit la redacţie mi-a spus:

– V-am mai căutat zilele trecute. Şi am înţeles că aţi fost plecat în străinătate.

– Da, i-am vorbit. Am fost la Alba Iulia, în România, unde am participat la un congres al Românilor de Pretutindeni. Dar, l-am corectat eu, am impresia că mai degrabă am revenit în străinătate.

Iar „străinătatea” începe de la frontieră. La aeroportul Chişinău nouă, pasagerilor sosiţi cu avionul de la Bucureşti, o ţaţă mătăhăloasă îmbrăcată în haine kaki, de parcă ne-am afla pe un poligon militar, se aude prin toată aerogara cum strigă: „Проходите сюда!», „Вы что, не видите очередь?!», «Давай паспорт!». Ş.a.m.d.

Actualii guvernanţi au făcut totul ca să mă simt nu la Alba Iulia sau la Bucureşti, ci la Chişinău în străinătate.

Eşti umilit de cum păşeşti pragul acestei case (tinzi a Europei?), numite Republica Moldova, în care toţi se simt bine, afară de cei care s-au născut în ea.

Zglobiul Valentin Krîlov, candidat la alegerile primarului de Chişinău, sau istericul Konstantin Starîş, nu încetează să arunce noroi peste tot ce este naţional, folosind în exces fraza: „Наша Молдова».

Ţara e a lor. E deja a lor. Iar ei o apără de noi, „naţionaliştii români”.

Un „istoric”, Piotr Şornikov a declarat că „cei 2,1 la sută din populaţia republicii, care s-au declarat la ultimul recensământ români, sunt neofascişti”.

Adică şi pruncii, şi copiii şi intelectualii, şi ţăranii, cei care au conştiinţă românească, ar fi cu toţii, în concepţia şovinistului, neofascişti.

Să fie „neofascişti” şi fiecare dintre cei aproape 23 de milioane de confraţi de-ai noştri care locuiesc în ţara de dincolo de Prut?!

Să fie „neofascişti” cei vreo 13 milioane de români din afara frontierelor actualei Românii?! „Ţară înconjurată de români”, i-a zis cu tristeţe marele istoric Nicolae Iorga României.

Iar noi, românii basarabeni, nu suntem diasporă în Republica Moldova, cum ne-ar dori unii. Pentru că noi n-am plecat în alte state. Alte state au venit peste noi. Ne-am pomenit în alte ţări, fără să plecăm de-acasă. Nu oamenii s-au mutat, ci hotarele s-au mutat. Noi nu suntem diaspora. Ei, „veniţii”, sunt diaspora. Dar tocmai dânşii se comportă astfel de parcă ar fi aici „pe veci stăpâni”.

O diversiune a actualei guvernări orientată contra băştinaşilor e declararea Republicii Moldova „stat polietnic”.

Aberaţia a mers atât de departe, încât la Filipeni primarul îmi declară cu mândrie că „localitatea noastră e polietnică: avem 4 ruşi, 3 ucraineni, 2 găgăuzi, două familii de rromi, un kirghiz, 5 bulgari şi 14.000 de români moldoveni”.

Care „polietnică”, fraţilor?! De ce cei 14.000 de români moldoveni trebuie să comunice în limba celor 4 minoritari ruşi, sau a unicului kirghiz, şi nu invers?!

Acelaşi lucru se observă şi la nivelul republicii.

Românii împreună cu moldovenii (divizaţi astfel de şefime, ca să părem mai puţini) constituie 80 la sută din totalul populaţiei, iar ruşii – doar 4,8%. Dar limba acestei minorităţi e folosită în continuare în administraţie, paralel cu limba celor 80%, dispersând societatea. Pe când logic ar fi ca tocmai limba celor 80% ar trebui să fie acel element de coagulare a societăţii.

În Anglia locuiesc 180 de etnii. Dar n-a îndrăznit nimeni să-i spună „stat polietnic”. „Policultural” – da. Dar asta e altceva. Etniile se înţeleg între ele prin intermediul limbii engleze. Administraţia foloseşte doar limba engleză. Şi numai în Republica Moldova ea întrebuinţează limba unei etnii care are doar 4,8 la sută din totalul populaţiei. Ceea ce vădeşte un nerespect profund pentru populaţia băştinaşă majoritară.

Conducătorii noştri de aproape 15 ani, de când parcă am fi independenţi, mai cultivă o politică absurdă: fac totul ca nu cumva să ne supărăm cotropitorii, impilatorii, călăii. Aceştia acuşica se supără, dacă nu ne plecăm capetele pe eşafodurile spirituale pe care le-au tot ridicat pretutindeni în ţara moşilor şi strămoşilor noştri, şi care e ţara noastră!

La ora actuală e bine să se supravegheze ca nicăieri în lume să nu fie încălcate drepturile omului.

Dar de ce nu se protestează atunci când sunt încălcate drepturile popoarelor, în chiar propriul lor spaţiu istoric şi spiritual?!

E o întrebare la care aşteptăm să ne răspundă întâi de toate cei în mâinile cărora se află destinele acestui meleag tot mai înfloritor şi tot mai năpăstuit: slugile devenite peste noapte stăpâni, dar care şi-au păstrat toate reflexele lor de sclavi.

Şi în acest context, românii trăitori în SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie etc. ar trebui sensibilizaţi cu problemele cu care se confruntă consângenii lor din Republica Moldova, Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei etc.

Atunci când diaspora românească se uneşte, colaborează, conlucrează, ea poate face minuni, şi un exemplu recent ar fi contribuţia românilor din SUA la înregistrarea Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova.

E un succes pe care li-l datorăm.

Deşi românii din SUA de-a lungul istoriei ar fi putut face mai multe pentru Basarabia.

Mă gândesc că în secolul XIX, când românul Gheorghe Pomuţ a cumpărat Alaska pentru SUA de la Rusia ţaristă, ar fi fost bine dacă propunea americanilor ca aceştia să fi cumpărat de la ruşi nu doar Alaska, ci şi Basarabia.

Şi atunci, cu siguranţă, destinul ei ar fi fost astăzi altul.

Mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Nestor Vornicescu, afirmase acum câţiva ani: „Nu ne merge bine-n Ţară, pentru că n-am realizat Unirea!”.

Să nu căutăm ghinionul acestui popor în altă parte.

El vine din neunirea noastră, cea dinăuntru şi cea din afară.

A recupera conştiinţa de sine a omului simplu, iată una dintre misiunile intelectualităţii la ora actuală.

Şi numai atunci basarabeanul nostru nu se va mai simţi străin în propria ţară.

 

Nicolae Dabija

8 decembrie 2005

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *