Libertatea de exprimare ne conferă posibilitatea de a spune foarte multe adevăruri din dorinţa de a semnala sau pentru a corecta anumite anomalii, care nu se mai află în sfera normalităţii. Adevărurile care se spun au în spatele lor o cercetare minuţioasă, cu multe argumente bazate pe documente sau martori. Curajul de a face dezvăluiri adevărate este sau ar trebui, de obicei, susţinut de un avocat sau un jurist. Specialistul în probleme juridice poate să confirme dacă adevărurile care se vor spune în mod public sau vor face obiectul unei confruntări în instanţă vor avea cu siguranţă un câştig de cauză. Există adevăruri care se spun în gura mare în spaţiul public, dar care sunt ca nişte baloane de săpun deoarece nu au în spatele lor o susţinere cu dovezi riguroase. De multe ori, aceste adevăruri, vorba vine, sunt speculaţii bazate pe nişte informaţii superficiale vehiculate de persoane, care se hrănesc cu dorinţa de a face rău cuiva sau îşi satisfac orgoliile cu bucuria aceea malefică de fi purtătorii unor informaţii false despre o anumită persoană. Unii de pe la noi se bucură tare mult când gustă din informaţiile false, care se referă la o anumită personalitate condamnată sau nu pe nedrept.
Din fericire, există şi receptori exigenţi şi prevăzători ai acestor informaţii, care adresează întrebări incomode purtătorului de informaţii false: ,,Pe ce te bazezi ? De la cine ai aflat aceste informaţii? Ai fost dumneata martor la producerea faptei respective? Răspunsul la aceste întrebări este de fiecare dată timid şi adevărat: ,, Şefu’, ştiţi eu doar am auzit de la…”. Dacă în urma vehiculării acestor informaţii false, persoanele lezate îşi rezervă dreptul să-l acţioneze în judecată pe cel care a spus astfel de neadevăruri, cu sigurnaţă o să răspundă în faţa instanţei: ,,Ştiţi, onorată instanţă, eu am auzit despre persoana respectivă că…”. Aceste adevăruri false, care se spun în mod frecvent, că doar e Democraţie şi poţi să spui ,,vrute şi nevrute”, uneori sunt luate în seamă de creduli şi judecă oamenii după ce au spus alţii…Aşa s-a născut şi expresia, ca o replică la o judecată cu concluzii false: ,,Domnule, dv. judecaţi oamenii după ce spun alţii sau după faptele lor ?”. Mai sunt şi persoane linguşitoare, mai sunt denumite şi lingăi, care apare în faţa şefului cu tot felul de informaţii contrafăcute pentru a-i da acestuia impresia că el este un om loial şi că ,,îl pune în gardă” în faţa unui pericol, de fapt inexistent. Da, adevărurile care se spun pot avea şi alte faţete, bazate pe anumite interese. Acestea au uneori forţa de a crea dileme, dar şi o influenţă negativă în luarea unor decizii corecte. Verificarea informaţiilor primite sub diferite forme, de la diverşi ,,binevoitori”, este esenţială înainte de a putea lansa în realitatea cotidiană mult tentantele adevăruri care se spun în virtutea libertăţii de exprimare.
Adevărurile care nu se spun se situează, o parte dintre ele, în sfera informaţiilor secrete sau strict secrete, iar altele în zona relaţiilor interpersonale. De informaţiile secrete, care nu se spun, prea multe nu avem de comentat…deşi există situaţii pline de umor în care circulă următoarele expresii: ,, Vreau să-ţi spun un secret, dar să nu-l spui la nimeni!”. Cel sau cea, care primeşte secretul se întâlneşte cu un alt prieten sau prietenă la o cafea şi aproape în şoaptă îi spune cuvintele magice: ,, Tu, vreau să-ţi spun un secret, da’, ai grijă, să nu cumva să-l spui şi la altcineva! “. Din vorbă-n vorbă ,,secretul” nostru, care nu mai e secret dacă l-ai mai spus şi altcuiva, se transformă în zicala: ,,Nu ştie bărbatu’ ce ştie satu’…”Mare.
Sunt situaţii în care adevărurile care nu se spun nu sunt dezvăluite în mod public. Aceste adevăruri trebuie analizate în mod restrâns, individual, pentru a nu leza demnitatea unei personalităţi, chiar dacă aceasta a greşit sau pentru a menţine nişte relaţii de comunicare conciliante cu partenerii de afaceri sau politici şi implicit de ajustare a unor greşeli sau imperfecţiuni…Discreţia aceasta este de multe ori mai eficientă decât dezvăluirea în mod agresiv a unor adevăruri care nu se spun în spaţiul public. Efectele dezvăluirii în mod neaşteptat a unor astfel de informaţii pot avea repercursiuni dezastruoase asupra relaţiilor viitoare cu diferite persoane particulare, oameni de afaceri, partide politice etc. Emiţătorul, cel care doreşte să facă publice nişte adevăruri care nu se spun ar trebui să posede capacitatea de a prevedea efectele negative ale unui demers de acest gen. Pe cine interesează anumite adevăruri care nu se spun? Unii receptori din popor nici nu ştiu ce să facă cu ele…,dar le primesc detaşaţi şi consideră că acestea fac parte din ,,spectacolul public” al diverselor confruntări politice, sociale, economice…
Ce rezultate, ce efecte vor avea în plan social, politic, economic…adevărurile care nu se spun, dar care cu multă ambiţie, râvnă şi entuziasm…se spun, totuşi, în spaţiul public? Poate mulţi dintre cei care nu au analizat în profunzime importanţa ,,adevărurilor care se spun şi adevărurilor care nu se spun”, vor conştientiza importanţa cunoaşterii lor, dacă vor citi versurile poeziei lui Mihai Eminescu, CRITICILOR MEI:,,…Pentru-a tale proprii patimi,/Pentru propria-ți viață,/Unde ai judecătorii,/Nendurații ochi de gheață?/Ah! atuncea ți se pare/Că pe cap îți cade cerul/Unde vei găsi cuvântul/Ce exprimă adevărul?”.
Dumitru Țimerman / UZPR