◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.04.2024

Cărți noi de jurnaliști mureșeni / Pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan, „Dumnezeu să vă trăiască”

 
MĂREȚIA CUVÂNTULUI

 Pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan, președintele filialei Mureș-Harghita a UZPR, își consolidează cu fiecare nouă carte („Dumnezeu să vă trăiască”, Editura Vatra veche) statutul de artizan al unui gen literar nu foarte frecventat, pentru că tentațiile narațiunilor ample, paradoxal, sunt mai mari.

Pentru Gheorghe Nicolae Șincan, reconfigurarea unor „Istorii cu tâlc de fericită nădejde, pline de adevăruri consfințite de timp, culese și aranjate pe înțelesul și folosul tuturor” e o preocupare constantă, care are ca primă țintă (re)modelarea unor principii, atitudini, nu prin încrâncenare pedagogică, ci prin efectul moralei indirecte. Recontextualizarea încarcă cu un plus de semnificații povestea, care nu e străină de învățătura creștină, ba chiar o potențează.

Preotul nu părăsește amvonul, doar îi schimbă locul, aducându-l mai aproape de cel care încearcă se se cunoască mai bine pe el și lumea căreia îi aparține, prin istorie, credință, tradiții.

Gheorghe Nicolae Șincan nu are ambiții scriitoricești deasupra celor preoțești. El caută ceea ce poate fi cu folos cititorului, satisfăcându-i deopotrivă și nevoile spirituale și cele de lectură.

Arta lui Gheorghe Nicolae Șincan vine din efortul de a culege dintr-un Babilon al narațiunilor, pe cele ale căror tâlc se apropie cât mai aproape de prezentul unor situații, dar a căror garanție o dă durata lor în timp, verificarea lor, „vechimea” experienței inspiratoare pentru problemele noi ale confruntării cu viața.

E un mod subtil de cahetizare, acceptat de bună voie, tocmai pentru că alegerea lecturii e la latitudinea „cititorului”, e o opțiune fără presiuni de vreun fel.

 E adevărat, cel care se lasă cuprins de magia cuvântului care zidește nu e un novice, el știe care e calea de urmat și caută să-și confirme și să-și substanțializeze învățătura, pentru a ști ce să facă „Dacă soarta îți închide toate ușile”.(p.9)

Particularitatea acestei cărți e că ea nu se adresează unui segment social strict, ci vizează toate categoriile de vârstă, profesionale, într-un orizont de situații de mare diversitate.

E un fel de manual universal de îndreptare, o sursă de inspirație pentru cei care știu cât de eficient e să scoți liturghia din monotonia canonică, dându-i relief, la înălțimea așteptărilor generațiilor care vin cu o altă filozofie de viață și cu provocări, încercări noi.

E, dacă vreți, și un mod de adaptare a rolului și rostului misiunii preoțești la o lume într-o agitată și alertă schimbare.

Părintele Gheorghe Nicolae Șincan e un model pentru nevoia înnoirii în/prin credință. Cărțile sale de până acum sunt argumente peremptorii în acest sens.

Ca de fiecare dată, rămânem surprinși de ingeniozitatea titlurilor cărților lui Gheorghe Nicolae Șincan, ca și în cazul cărții de față. Dincolo de frumusețea titlului, rămâne însă semnificația sa.

 

Nicolae BĂCIUȚ
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *