Înțeleg (sau folosesc) prin paradigmă un sens care schimbă fundamental stilul. O mentalitate nouă ori o altă mentalitate identific în alcătuirea creației scenice, literare, picturale. La un loc și concomitent oferite publicului, exercițiile artistice sunt un indiciu asupra zbaterii artei de a se regăsi într-o nouă paradigmă, care să cuprindă domeniile ce satisfac pofta de frumos, prin alte modalități decât cele clasicizate. Progresul în arte stimulează atât creația cât și așteptările degustătorilor de frumos.
Theodoros de Cărătărescu și Vocalize de Schwartz
Romanul recent apărut a lui Mircea Cărtărescu, intitulat Theodoros, îl consider provocator, aparținând „postmodernității” (amintind chiar de teza sa de doctorat Postmodernismul) prin abordarea stufoasă, multinivelară, cu scurtcircuite narative și schimbarea alogică a perspectivelor, originalitate în alcătuirea dedublată a personajelor, finaluri parodiate și poematice. Aceeași provocare specifică „noii arte” am identificat-o la scriitorul Gheorghe Schwartz în romanul de opt volume, cu titlul Vocalize. Un stil nou, ironic, caricatural, aritmat și contorsionat în psihologii transversale transmite cititorului mesaje mimetice și distopice. Spațiile literare sunt puțin concordante cu logica unei realități cât de cât normale, întreaga stilistică fiind urmuziată (după scriitorul român absurd și paranormal, Urmuz), iar discursul, alcătuirea narativă și utilizarea limbajului sunt descărnate intens de sensuri convenționale.
Expoziția Diferite grade de libertate
Recent, în Kunsthalle Bega (Timișoara), la întregul etaj al unei hale impunătoare, am vizitat expoziția „Diferite grade de libertate”, zăpăcitoare în felul ei prin idee, prin îndepărtarea esențială de tipologia afișajelor obișnuite, prin inserția de tehnologie vizuală, auditivă și spațială. Explicația organizatorilor (curator Diana Marincu) cuprinde dubla semnificație a libertății: (1)„gradele de libertate ale unui punct în spațiu depind de variabilele parametrilor sistemului cartezian care pot defini poziția acestuia”; (2) gradul de libertate pe care-l putem imagina despre un individ, dar și despre un sistem, este strâns legat de scenariile și proiecțiile referitoare la independența față de normele la care se raportează și de posibilitățile de „eliberare” în raport cu acestea”.
Artistul plastic Cristian Rusu dialoghează cu spațiul expozițional și cu „fantomaticele geometrii spațiale care ne influențează percepția și gândirea, punând în evidență structura universului vizibil ca un cadru care merită dezmembrat și reclădit, prin proiecte site-specific”. E vorba de o structurare geometrică, atât pe orizontală cât și pe verticală, de tipul organizării 4D, armonizată cu generozitatea spațiului expozițional atipic, el însuși ”mobilat” după o estetică ciudată.
Sinta Werner „operează cu metode vizuale care provin din jocul dintre negativ și pozitiv, reflecții, rotații, dislocări sau dubluri, în măsură să înșele ochiul și să creeze iluzii optice, în special în relație cu ideea transparenței din arhitectura urbană”.
Alt pictor, Ștefan Curelici, creează un spațiu urban industrial, cu paradoxuri și decoruri stranii, iar Adrian Ganea descarcă frontiera dintre natură și cultură prin „reconcilierea polarizărilor seculare minte – corp, pasiune – rațiune, realitate – aparență”.
Anna Zvyagintseva convertește desenele în sculpturi, iar unele pânze devin „jurnal vizual” dramatic. „Media instabilă” de sound-art a lui Andrei Bucovanu se asociază cu „contrapunctul expoziției” al Ștefaniei Becheanu care asigură multidisciplinaritate artă plastică – artă sonoră – artă corporală. Încântați sunt vizitatorii de lucrarea Auto-da-fé a lui Ciprian Mureșan, pornind de la romanul lui E. Canetti, Orbirea, cu fragment de text reprodus în grafitti.
Andreea Albani sugerează că gândirea dispune de o viteză mult mai mare decât scrierea alfabetică, iar desenele preiau forma gândurilor, emoțiilor și aspirațiilor.
Mircea Cantor convertește armele în flori, folosind un video pandemic.
Remarcabile sunt realizările cu materiale textile ale Mariei–Claire Messouma Manlanbien, precum și video lui Judith Fegerl despre descâlcirea cablului de cupru asemenea despletirii părului femeii, În sala de proiecție, printr-un joc al imaginilor un cuplu masculin își joacă nuditatea, în intimități provocatoare.
O expoziție postmodernă în care tineri artiști au construit o altă paradigmă, pe care o puteți limpezi doar dacă sunteți vizitator cu răbdare al spațiului expozițional de la Kunsthalle Bega.
Gliese 445, experiment teatral Cluj-Napoca – Sfântu-Gheorghe
Ooo, despre spectacolul de teatru Gliese 445, regizat de Raul Coldea, mărturisim că ideea pare aparținând artei noi (nu găsesc încă o etichetă pentru ceea ce se întâmplă în modernizarea expresiilor artistice!). La aceeași oră, pe scene diferite, în orașe îndepărtate (Cluj și Sfântu-Gheorghe), de către – firesc – teatre diferite și cu actori diferiți se sincronizează spectacolele prin intermediul internetului și al dialogului artistic dintre sălile de spectacol și scene, dintre actori și public. E ca o partitură de pian executat la patru sau mai multe mâini. Sunt evenimente în oglinzi îndepărtate, intervenții audio și video, secvențe și monologuri intersectate concomitent în timp, dar aspațiate. E un topos cu text liber, cu antrenarea publicului, ademenit de întrebarea „ce s-ar întâmpla dacă nu am mai ieși de aici?”. Pe micuța stea cu numele Gliesse 445, se discută despre Elon Musk, mic dejun, rețete de mâncare, despre vreme și război, despre frică, angoasă și neliniște. De asemenea, linia sonoră (muzicală) întreține această atmosferă de cotidianism psihologic lugubru. Ideea experimentului va prinde curând rădăcini.
Pictorul Petre Veliciu – realism magic
Ar mai fi de menționat realizările artistice plastice ale lui Petre Veliciu, românul din Paris (ex. Bal masqué, Le pauvre Adam, Le secret des femmes sau Perpetuum mobile), ale cărui realizări trec dincolo de realismul magic și suprarealism, într-o originală artă de un colorit seducător și o tematizare misterioasă. Ș.a.m.d.
Este un început pentru o nouă paradigmă artistică, a unei arte noi, posibil să se manifeste în toate celelalte domenii care alimentează ideea de estetic. Arhitectura futuristă a luat-o înainte, iar compozitorii duc armonia și sunetele în spațiul psihologiei abisale. Viața oamenilor devine ea însăși un bizar experiment, din care ies (sau în care intră) cu multe nedumeriri și semne de întrebare. E posibil ca EU să fi descoperit doar acum asemenea experimente specifice unei noi arte. La un loc și concomitent oferite publicului, exercițiile artistice sunt un indiciu asupra zbaterii de a regăsi o nouă paradigmă artistică care să cuprindă domeniile care satisfac pofta de frumos, prin alte modalități decât cele clasicizate. O altă etapă în evoluția artei atrage după sine o primenită educație estetice a publicului ”cititor” de imagini și text, de spațialitate și transfer afectiv.
Anton ILICA / UZPR