◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.06.2024

AI, mai eficientă în detectarea riscului de sinucidere la copii decât metodele convenționale

Inteligența artificială (AI) poate ajuta furnizorii de servicii de sănătate să facă evaluări mai bune din perspective riscului de autovătămare la copii, arată rezultatee unui studi realizat de UCLA Health, publicat în revista JMIR Mental Health.

După cazul șocant al unui belgian, care se pare că a decis să-și pună capăt vieții după ce un chatbot AI l-a încurajat să facă acest lucru, studiul american a constatat că modelele de învățare automată pot fi folosite pentru rezultatul opus: prevenirea sinuciderii în rândul tinerilor.

Concret, potrivit experților, învățarea automată poate ajuta la detectarea gândurilor sau a comportamentului de autorănire la copii mult mai bine decât sistemul de date utilizat în prezent de furnizorii de servicii medicale, notează Euronews.

Potrivit unui raport din 2021 al UNICEF, sinuciderea este principala cauză de deces în rândul tinerilor din Europa. Se estimează că nouă milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani trăiesc cu tulburări mintale, anxietatea și depresia reprezentând mai mult de jumătate din toate cazurile. În SUA, se estimează că aproximativ 20 de milioane de tineri pot fi diagnosticați în prezent cu o tulburare de sănătate mintală, potrivit Departamentului de Sănătate din SUA.

Cercetătorii au creat trei modele de învățare automată, care au analizat date, inclusiv îngrijirea medicală anterioară, medicamentele, zona în care locuia un pacient și rezultatele testelor de laborator, pentru a estima gândurile legate de sinucidere și riscul de comportamente auto-vătămatoare. Toate cele trei modele au fost mai bune la identificarea copiilor expuși riscului decât metodele tradiționale. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *