◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.04.2024

Canadienii vor… și nu prea ca Big Tech să plătească pentru știri

Legea C-18 a fost adoptată în Canada și va cere companiilor precum Meta și Google să compenseze publicațiile media canadiene pentru că fac conținutul de știri disponibil pe platformele lor. Deși legea nu este încă în vigoare, Meta și Google au răspuns imediat spunând că vor bloca tot conținutul de știri de pe site-urile lor web, avertisment emis în timp ce proiectul de lege era în dezbatere. În tot acest „război”, canadienii sunt îngrijorați de ce înseamnă acest lucru pentru consumul lor de știri, potrivit rezultatelor unui nou raport al Institutului Angus Reid.

 

Îngrijorați de pierderea accesului la știri

Potrivit cercetării de piață, 61% dintre canadieni sunt de acord că Big Tech ar trebui să compenseze organizațiile de știri canadiene pentru conținutul pe care îl realizează. În același timp, însă, 63% se declară îngrijorați de pierderea accesului la știrile canadiene pe platforme precum Facebook și Google. Ca urmare, aproximativ 49% dintre cei chestionați sunt de părere că guvernul federal ar trebui să „dea înapoi” în această luptă, 26% spun că ar trebui ca autoritățile să „rămână ferme” și 25% se arată nesiguri cu privire la cea mai bună cale de urmat.

Potrivit raportului, canadienii cu vârsta de 64 de ani și peste sunt cel mai probabil să viziteze site-urile de știri canadiene pentru înainte de a căuta în altă parte. Dar restul populației preferă să verifice mai întâi site-urile de social media precum Facebook și Reddit pentru a afla știrile. În paralel, Angus Reid a descoperit că 85% dintre canadieni nu plătesc pentru niciun abonament de știri online. Companiile media canadiene au devenit mai dependente de veniturile din reclame pe internet, deoarece veniturile tradiționale din abonamente și din publicitate au scăzut.

 

Profituri de zeci de miliarde de dolari, dar nimic pentru… presă

Problema, conform raportului, este că piața digitală este dominată de giganți tehnologici. În Canada, Google și Facebook primesc 80% din veniturile din publicitatea digitală. Anul trecut, Meta a făcut profit de peste 23 miliarde de dolari, iar Alphabet, compania-mamă a Google, a de aproape 60 miliarde de dolari, potrivit raportului. Ca pentru a adăuga la această ecuație complicată, raportul a constatat faptul că 82% dintre canadieni sunt de acord că „prea puține companii de tehnologie au prea multă putere pe internet”. Chiar și așa, jumătate dintre bărbații cu vârsta cuprinsă între 35 și 54 de ani din Canada consideră că Big Tech nu ar trebui să plătească pentru a accesa știrile canadiene, potrivit ctvnews.ca.

Potrivit sondajului, 42% dintre respondenți cred că Google și Meta ar trebui să plătească o taxă anuală și doar 20% susțin că giganții tehnologici ar trebui să plătească de fiecare dată când se face click pe un link de știri canadiene pe platformele lor. (redacția UZPR)

Foto: Austin Distel/Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *