Stimulat de curiozitatea legitimă a doi reprezentanţi de marcă ai jurnalismului cultural (Ionel Pintilii – vicepreședinte al Filialei Iași a UZPR şi Dumitru Şerban), Vasile Diacon, scriitor şi Om al Cetăţii, a dat curs liber memoriei active cu reverberaţii istorice, etnologice, ideologice, generând două lucrări emblematice pentru aria sa de cercetare: Din gânduri risipite, Editura Alfa, Iaşi, 2024, şi Bucovină, plai cu dor, doina inimilor noastre…, Editura Pim, Iaşi, 2024.
Lansarea volumelor menţionate, în Sala de festivităţi de la etajul IV al Palatului Braunstein, în ziua de 2 iunie 2024, ora 11,00, a prilejuit reunirea a peste o sută de reprezentanţi ai elitei intelectuale ieşene, membri şi simpatizanţi ai Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dar şi a unor reprezentanţi ai Asociaţie Literare „Păstorel”, comandor Mihai Batog-Bujeniţă – membru al Filialei Iași a UZPR; ai Filialei ieşene a Uniunii Ucrainenilor, col. rez. Victor Hrehorciuc, Ioan Leiba, prof. univ. dr. Dorin Cotiuşcă, apoi profesori, medici, scriitori, universitari, ziariști precum şi invitaţi din ţinuturile de baştină ale lui Vasile Diacon.
Moderator al dezbaterilor la cea de a CVII-a „Amiază culturală bucovineană”, prof. univ. dr. Aurora Ciucă a consideratde bun augur astfel de evenimente „despre oamenii cărţilor şi despre cărţile lor, căci, deşi avem impresia că ne cunoaştem, ştim prea puţin despre noi, aşa încât o lansare ca aceasta ne permite să devoalăm modul în care autorul a ales să-şi trateze idealurile şi să materializeze aceste opţiuni. Studentul de altădată ce frecventa Cenaclul «Nicolae Labiş» la Iaşi, devenit istoric, filolog şi jurist, cel ce a refuzat mai multe beneficii acordate ca «Luptător cu rol determinant în Revoluţia din Decembrie 1989», deputat în «Parlamentul Constituantei», observator delegat la alegerile din martie 1992, în Albania, fondator al Consiliului Naţional al Unirii, membru al Uniunii Scriitorilor, redactor al revistei «Iaşul cultural», acesta este protagonistul celor două interviuri-fluviu în care doi reporteri notează conştiincios toate detaliile şi revin cu întrebări motivante. Dumitru Şerban este realizator al emisiunilor «Tradiţii» la Radio Iaşi, aşadar un cunoscător acomodat cu multiculturalismul, care ştie să ajungă la esenţa lucrurilor. La rândul său, ziaristul Filialei Iași a UZPR, Ionel Pintilii este doctor în ştiinţe ale comunicării, cu teza Impactul internetului asupra comunicării mediatice contemporane. Invitaţii noştri care vor expune opinii avizate despre aceste scrieri sunt personalităţi cunoscute în spaţiul cultural, poeţi şi critici literari: Vasile Fluturel, eminent cadru didactic; Liviu Apetroaie, muzeograf.”
În completarea schiţei de portret, Victor Iosif anunţă „o ştire de zile mari, aşa cum este şi ziua întâlnirii de astăzi, dat fiind că dlui Vasile Diacon i s-a conferit recent un titlu special în cadrul Ordinului Consilierilor Juridici din România, iar noi consemnăm acest fapt prin câteva versuri, conform tradiţiei încetăţenite la Cenaclul «Păstorel», din care şi dânsul face parte: Consilierii din ţară/ Distinşi avocaţi de bară, /La Congresul General/ Ca omagiu special,/ L-au ales la unison/ Pe Vasile Diacon/ Cu credinţă şi ardoare:/ Preşedinte de Onoare./ Recunoaştere sublimă:/ Susţinerea unanimă!”.
Într-o evocare caldă despre Vasile Diacon „care cultivă cu abnegaţie prietenii durabile, cercetător perseverent cu sete de cultură, militant pentru recunoaşterea drepturilor noastre istorice”, Vasile Fluturel apreciază că, „prin talentul de povestitor şi verva cuceritoare a actorului principal, cele două cărţi reprezintă o lectură erudită de interes major. La aceasta a contribuit şi buna colaborare cu reporterii, care au avut intervenţii inspirate şi oportune. Omul carismatic căruia regretatul Constantin Mănuţă i-a dedicat integral un volum de poezii este un gospodar al cuvântului şi un vrednic propovăduitor al idealurilor româneşti. O dovadă convingătoare este întreaga sa operă, din care citez doar câteva titluri dedicate ţinutului natal: Bucovina în secolul XX, Istorie şi cultură (2012; 2018); Codrul secular Slătioara, perlă pe Suha Bucovineană (2015; 2016), Cronicile Suhăi Bucovinene (2005; 2010); Etnografie şi folclor pe Suha Bucovineană (2002); Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc (2012; 2013), Stulpicanii şi împrejurimile la 525 de ani de atestare documentară (2013); Povestea Stulpicanilor de altădată… (2018); Vechi aşezări pe pe Suha Bucovineană. Pagini monografice (1989), cărora le mai adăugăm Istorie şi cultură românească. Pagini regăsite (2009) şi Sub semnul lui Clio (2009).
Liviu Apetroaie îşi aminteşte că a fost martor la momentul când în Casa Pogor s-a dat un nume adecvat unor întâlniri incitante: „Amiază culturală bucovineană”. Interesul pentru cititori al acestor cărţi vine din felul în care „omul politic angajat, filolog şi umanist are în vedere domenii controversate, probleme spinoase de istorie încă nelămurite, precum şi momente inedite ale academismului ieşean, când l-a luat sub lupă pe mentorul acelui timp, incomod, Ştefan Cuciureanu, văzut ca un reper important al umanismului neolatinesc de atunci, la care putem adăuga recuperarea lui Theofil Simenschy cu clasicul Dicţionar al înţelepciunii, şi multe altele. În ce priveşte «mărturisirea etnografică» făcută dlui Dumitru Şerban, aceasta aduce, pe lângă oamenii locului, modelul exemplar al unei şcoli filologice cum nu se mai face astăzi, din păcate. Totodată, în carte apar obiceiurile diferitelor comunităţi etnice, cum se adaptau şi îşi păstrau tradiţiile într-o anumită perioadă istorică, conturându-se în ansamblu un spaţiu multietnic, cu amprenta specifică teritoriului românesc. Ardenţa spiritului cultural al lui Vasile Diacon este vizibilă în noi proiecte, iar conlucrarea cu Ionel Pintilii a rodit şi în apariţia revistei «Iaşul cultural», având în pregătire al şaselea număr. De altfel, cei doi intervievatori şi-au dat seama că soluţia rămâne o car-te din care nu poate lipsi nici biografismul celui intervievat. Dialogul e foarte natural, dar formulările îl obligă pe Vasile Diacon să nu se îndepărteze de idee, iar uneori completările sunt chiar mai importante, încât lectorul va descoperi informaţii greu de găsit…”
Privind în urmă, reporterul Dumitru Şerban observă că au trecut nouă ani de când directorul Nicolae Doboş de la Biblioteca „Gh. Asachi” din Iaşi i-a încredinţat o temă interesantă: „Să nu uităm oamenii cetăţii!”. Actualul exerciţiu literar avându-l în prim-plan pe cercetătorul Vasile Diacon se înscrie printre sutele de pagini evocând astfel de preocupări: „Unii autori au plecat definitiv, au rămas cărţile”. Un episod emoţionant merită reţinut: „O bătrână din Ulma, încredinţându-i lui Paul Torac pentru colecţia sa etnografică de la Brodina doar una din cele două cămăşi naţionale, şi-a motivat gestul astfel: «Această cămaşă am avut-o când m-am măritat şi bărbatul a plecat la război, şi vreau să mă duc cu ea dincolo, să mă recunoască». Astfel de mărturii – conchide Dumitru Şerban – sunt şi la Vasile Diacon”.
Ionel Pintilii – vicepreședintele filialei Iași a UZPR , asumându-şi originea ieşeană prin părinţi şi bunici, aminteşte şi de o filiaţie bucovineană prin providenţiala familie Nandriş. În ce priveşte legăturile sale de suflet cu Vasile Diacon, acestea datează de ani buni şi continuă prin noi iniţiative, cum este şi editarea revistei „Iaşul cultural” – lansată la un eveniment de rezonanță cu Filiala Iași a UZPR, căci „a vorbi despre istorie, artă, cultură, înseamnă a vorbi despre Vasile Diacon, care iubeşte cărţile ca pe nişte copii ai săi şi se implică cu toată fiinţa sa în tot ce face”.
Vorbitorii, remarcând caracterul complex al personalităţii lui Vasile Diacon, au relevat multiple faţete creatoare în cele două lucrări monografice: „o abordare curajoasă, în spiritul adevărului istoric, a subiectelor de politică naţională, cu dezvăluiri tranşante despre crimele extremiştilor maghiari asupra românilor din judeţele Harghita-Covasna; atitudinea duplicitară a unor conducători de la nivel central (Ion Iliescu) şi local (Mihai Ursachi) în organizarea la Iaşi, începând cu 1991, a Consiliului Naţional al Unirii” (Mircea Ţâmpău, poet); „forează în istorie şi scoate la lumină informaţii şi laturi pe care oficialităţile au ezitat să le dezvolte, cum ar fi faptul că armata a tras în manifestanţi în 1989; despre fenomenul de epurare a românilor în Ardeal; despre neasumarea nulităţii Pactului Ribbentrop-Molotov şi consecinţele nefaste pentru România vizând drepturile teritoriale legitime în cazul nordului Bucovinei, a ţinutului Herţei, a revenirii Basarabiei la patria-mamă şi, în general, tot ce a ilustrat cu argumente şi documente istoricul Vasile Diacon în cărţile sale: Reîntregirea: Basarabia, Bucovina şi Insula Şerpilor în dezbateri ale Parlamentului României – 2006, 2009; Ţinuturi româneşti nerecuperate sau pierdute la conferinţele de pace de la Paris – 2017” (Mihai Savin, poet); „puterea de muncă, tenacitatea şi meticulozitatea în redactarea unor lucrări ştiinţifice, cum este şi tratatul despre izvoarele sărate din Bucovina, osârdia cu care transpune în pagini de carte comori ale spiritualităţii noastre, ne îndreptăţeşte să-l numim «bucovineanul cu care ne mândrim şi care ne reprezintă»” (col. rez. Vasile Aioanei, scriitor din Câmpulung Moldovenesc); „un temperament generos, o conştiinţă în continuă stare de veghe, o impresionantă uşurinţă de a face legături cu oamenii; un spirit înflăcărat în căutarea unor răspunsuri la întrebări frecvente în realitatea vieţii, toate acestea s-au convertit în daruri preţioase de sorginte culturală; volumele lansate sunt, într-un anumit fel, bilanţul întregii sale opere prin rememorare, ducându-l la cărţile scrise anterior, iar Vasile Diacon semnifică pentru noi «întruparea Suhei Bucovinene» (col. rez. Vasile Ostanschi, fost primar în Stulpicani); „Vasile Diacon şi Ionel Pintilii se completează magistral prin arta cuvântului şi a faptelor, în care pot fi socotiţi maeştri consacraţi” (Liviu Crăcană); „Bucovina lui Vasile Diacon din lucrările sale monografice e un spaţiu privilegiat al tradiţiei şi ospitalităţii pe care merită să-l cunoaştem îndeaproape” (Elena Bostan Delavicov, scriitoare); „Vasile Diacon dovedeşte din nou, cu modestia ce-l caracterizează, că este un om de nota zece” (prof. univ. dr. Olimpia Blăgoi); „cu lucrările recente, Vasile Diacon îşi reafirmă locul binemeritat printre personalităţile culturale bucovinene” (Nicolae Chiţan, profesor).
Mulţumind din inimă pentru solicitudinea şi spiritul emulativ al participanţilor, Vasile Diacon are cuvinte calde pentru „desantul din Bucovina condus de Luminiţa Ţăran şi Vasile Aioanei – nume prestigioase, alături de prietenul din copilărie Vasile Ostanschi şi poetul Marcel Flocea, fostul său consătean”, adresându-se deopotrivă distinselor doamne Mihaela Paraschiv, Cătălina Frâncu, nume reprezentative ale spaţiului cultural ieşean, şi tuturor celor care contribuie pentru menţinerea la cote înalte a spiritului identitar românesc.
„Nu este doar o simplă întâmplare – subliniază preşedintele filialei ieşene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dr. Vasile Diacon –, că preşedintele pe ţară al Societăţii noastre este rectorul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, profesorul universitar dr. Liviu-George Maha, originar din Rădăuţi. Prin urmare, un fapt relevant şi un imbold pentru bucovinenii ieşeni de a conlucra în capitala culturală a României!”
Bucovinean get-beget, iubind adevărul, până în pânzele albe, şi lucrurile spuse pe nume, Vasile Diacon a fost portretizat de Victor Iosif, prin intermediul unor constante de viaţă: o perseverenţă extraordinară, sete de informaţie şi de cultură, predispoziţie pentru socializare, talent de povestitor, umorul fin, toleranţă în relaţiile interetnice, cult pentru adevărul istoric.
Considerat „un adevărat gospodar al cuvântului”, „demn urmaş al cronicarilor moldoveni”, Vasile Diacon este „omul care, în permanenţă, s-a întors spre rădăcinile sale” (Aurora Ciucă).
Cărţile Domniei Sale reprezintă „un fruct cultural”, o mărturisire de suflet despre Bucovina, în care „legea nescrisă a locului” răzbate din fiecare scriere a lui Vasile Diacon, construind, astfel, o adevărată arhivă a spaţiului bucovinean şi nu numai: „După cum ştiţi, originea mea este în Bucovina, provincie care a constituit un model de convieţuire interetnică şi care, pentru acest fapt, a fost numită Mica Elveţie. În satul meu natal, au convieţuit, în deplină înţelegere reciprocă, români, huţuli, germani, poloni, evrei, unguri, ţigani… Cu această deschidere spre orice altă etnie am ajuns la Iaşi”.
Pe filiera maieuticii socratice, Dumitru Şerban şi Ionel Pintilii au „moşit” adevărul, cu arta cuvântului, oferind atât chei de lectură, cât şi chei de viaţă.
Prin asumarea proiectului „Tradiţii de la cotidian la ancestral”, sub egida „Trebuie să avem grijă de oamenii cetăţii”, proiect concretizat în 10 volume de interviuri, Dumitru Şerban l-a prezentat pe Vasile Diacon ca pe un salvator de cultură tradiţională, prin recuperarea diversivităţii culturale autentice, lumea de altădată fiind repusă în drepturile veşniciei care s-a născut la sat.
Vicepreședintele Filialei Iași a UZPR Ionel Pintilii, fără a se risipi printre gânduri şi rânduri, a vorbit despre Vasile Diacon, ca despre „omul cărţilor” care suferă de „o boală de istoric” şi a reuşit să-i colecţioneze propriile mărturisiri într-o carte, „Din gânduri risipite”: „nu m-am jucat cu litera scrisă, cu cuvântul scris, aici niciodată nu am făcut rabat. Indiferent ce subiect am abordat, am verificat cu acribie sursele, pentru că una e să scrii totuşi – şi ştie toată lumea – literatură, poezie, proză şi mai departe. Spre exemplu, una e să te plimbi, să te gândeşti la o poezie şi prinzi din zbor o rimă, un vers, ori o formulare plastică într-o proză şi alta este redactarea unei lucrări istorice. În acest caz, gândul fuge spre arhive, unde ai văzut un document şi dacă ţi-a scăpat ceva şi te mai duci odată dacă trebuie să-l verifici pentru a-ţi înlătura orice dubiu”.
La această sărbătoare a adevărului, Vasile Diacon a avut aproape oameni de cultură – prieteni – care i-au conturat un portret de scriitor care scormoneşte istoria cu arma adevărului: Mircea Ţâmpău, Mihai Savin, Vasile Ostanschi, Liviu Drăgan, Vasile Aioanei, Calistrat Robu, Ioan Vârlan, Olimpia Blăgoi, Mihaela Paraschiv, Luminiţa Reveica Ţaran, Gabriela Braha, Neculai Marcel Flocea, Nicolae Chiţan…
Prin asumarea scrisului, „ca să se liniştească inima sau să nu se zdruncine gândirea” (Mircea Ţâmpău), cu „instinct de istoric şi siguranţa adevărului, prin mecanica lui de scormonire” (Mihai Savin), aflat într-o continuă căutare a adevărului, „ca leacul tuturor”, Vasile Diacon „nu este un om pe care să-l bagi în tipare, pentru că el este satul bucovinean” (Vasile Ostanschi).
Îndrăgostit de Bucovina şi de adevăr, de codrul secular şi de izvoarele sărate, prezentând „lumea multiculturală, multietnică, multietnografică a Bucovinei – ca spaţiu privilegiat” (Elena Bostan), Vasile Diacon şi-a purtat paşii, sfinţiţi de pământul natal, prin alte locuri pe care le-a îmblânzit cu puterea adevărului: „Trebuie să precizez că nu mă consider un dezrădăcinat, deşi am purtat în suflet, zi de zi, Bucovina mea natală, indiferent unde am fost, iar aici, în Iaşi, m-am simţit acasă, în egală măsură, ca atunci când mă aflam în Bucovina”.
Grigore Radoslavescu
președintele Filialei Iași a UZPR
Un comentariu pentru “Ziariștii ieșeni, în inima Moldovei, la „Amiază bucovineană” cu scriitorul Vasile Diacon”
Felicit din toată inima pe domnul Vasile Diacon pentru energia cheltuită cu folos, în valorificarea moștenirii culturale și pentru reprezentarea a ceea ce este cultura bucovineană în bogatul tezaur românesc.
Dumitru Ivan,
Botoșani