◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro13.07.2024

Praporul cu tricolor de la Ocişor – stindard la 1848-1849

Problematica vexilologică a Revoluţiei Române de la 1848-1849 din Transilvania este un subiect cercetat de către istoriografia română, fiind publicate un şir de articole, studii şi lucrări [1]. O chestiune nelămurită îndeajuns a fost aceea dacă oastea lui Avram Iancu, oastea revoluţionară română în general a avut sau nu un drapel de luptă [2].  În rândurile de mai jos, prezentăm praporul cu tricolor folosit ca stindard la 1848-1849 de obştea satului Ocișor din Ţara Zărandului. În prezentarea lui, folosim ,,informaţiile oferite [cercetătorilor n. n.] de familia preotului Dumitru Cristescu, fost paroh la Ocişor, de la care s-a aflat că, în tradiţia locală se ştia că, în acea perioadă, s-a confecţionat un prapore cu treiculorul românesc către lance, folosit pe post de stindard”[3].

 

,,Steagul bisericesc steag de luptă în Evul Mediu românesc

Cercetările vexilologice efectuate de-a lungul anilor, au avut ca rezultat final, aflarea unor date și informații despre cele mai vechi steaguri românești. În istoriografia românească se arată că steagurile domneşti au existat încă de la primii voievozi ai Ţărilor Române [4]. Printre cele mai vechi informaţii referitoare la existenţa stindardelor la români se află relatarea cronicarului bulgar Paisie din Hilandar, privind bătălia de la Rovine din 17 mai 1395. Cronicarul, vorbind despre craiul sârb Marco Cralevici, care a fost silit de turci să participe la campanie, relata că acesta, când „a văzut icoanele creştineşti înaintea armatei valahice, lăcrimă şi nu voi nicidecum să se lupte cu creştinii”. Icoanele creştineşti semnificau steagurile Ţării Româneşti [5]. Ele erau steaguri ostăşeşti, având o anumită cromatică, și de cele mai multe ori reprezentări ale unor sfinți sau scene religioase cu inscripţii după concepţia epocii, caracteristice steagurilor popoarelor care au înfruntat cotropitori de credinţă islamică. Ca atare, polemica în legătură cu caracterul ,,bisericesc” sau ,,militar” al steagurilor românești cu figuri de sfinți, începută o dată cu descoperirea steagurilor de acest fel a fost clarificată de istoricul Constantin Rezachevici, care a arătat că ,,steagurile militare cu reprezentări religioase, păstrate în biserici sau mănăstiri (ca cele ale lui Ștefan cel Mare de la Zografu, sau a lui Constantin Brâncoveanu de la Hurezu), au putut fi socotite eronat ,,bisericești”, numai după scurgerea unei perioade de timp, când unitățile militare cărora le-au aparținut dispăruseră demult, semnificația lor inițială se uitase, fiind în schimb scoase la procesiuni, poate din pricina frumoaselor reprezentări religioase brodate pe ele”[6]. De regulă,                                                                                                                                                                                                                                                                                                         aceste steaguri ce reprezentau sfinţi militari, purtători de arme (suliţe sau săbii), erau după lupte, dăruite de voievozi, mănăstirilor, devenite obiecte de cult ce se bucurau de respectul credincioşilor [7]. Pe de altă parte, s-a opiniat că steagul bisericesc (praporul) ar fi apărut la noi în secolul al XVII-lea [8]. În Evul Mediu românesc, străbătut de nenumărate războaie, prezența steagului de luptă pe câmpurile de bătălie este atestată de izvoarele istorice, dar nu cu o cromatică tricoloră [9]. Deoarece nu ne-am propus a face o prezentare a unor astfel de steaguri menţionate sau ilustrate în lucrări de specialitate, ne oprim aici şi revenim la titlul acestui articol.  

                                                                                                                                                                                                                                                            

Praporul cu tricolor de la Ocişor, steag de luptă la 1848 -1849           

Cercetările vexilologice aflate în curs dovedesc faptul că în timpul Revoluţiei Române de la 1848-1849 din Transilvania, prapori cu marginile decorate în culorile naţionale româneşti roşu, galben şi albastru ar fi fost folosiţi ca steaguri de luptă. Probăm această afirmaţie cu ajutorul unui document din 1852, iulie 21, în legătură cu vizita Împăratului Austriei Franz Joseph în Transilvania. Primirea triumfalistă a acestuia se datora, în mare parte, demersurilor întreprinse de ierarhii Bisericii ortodoxe române din Ardeal. În acest sens, episcopul Andrei Șaguna, la 13 iunie 1852  emitea o Circulară, ce cuprindea printre altele ,,instrucţiunile care au a se ţine la primirea împăratului din partea preoţimii şi poporului” şi prin care se cerea obştilor săteşti ca: ,,în toate locurile care vor avea norocire de prea înalta cercetare sau şi numai de trecerea monarhului prin ele, să aștepte parohii locului pe maiestatea sa, îmbrăcați în odoarele cele mai pompoase bisericești, ținând în mână Evanghelia și Crucea, cu praporele și cu copiii îmbrăcați în stihare, având în mână sfeșnice aprinse și serafimi, cu tot poporul parohial și cu tinerimea școlară grijită și curat îmbrăcată, pusă în rând, toţi ținând flori și ramuri verzi în mâini, ca un semn de bucurie” [10]. Într-un adaus la acest document se reglementa și modalitatea de arborare a ,,flamurilor şi culorilor”,  stabilindu-se că: ,, şi pe alte case private, se pot pune steaguri cu toate culorile Țării Ardealului – vânăt, roșu, galben”. [11]. Sărbătoarea primirii persoanei imperiale devenea, aşadar, un bun prilej de etalare a simbolurilor identitare româneşti. În ruta de marş, între punctele de trecere prevăzute pe harta traseului era şi satul Ocişor. Preotul locului isprăvise de rânduit cele cerute în Circulara lui Şaguna. Poporul aştepta curios, pe hotarul numit „Trăuaşul Bisericii”, în frunte cu praporii, ripidele şi icoana de hram. De-a dreapta Drumului ţării, parohul Ioan Trifan, înveşmântat în ornatele bisericeşti, cu Sfânta Evanghelie în mână, se găsea însoţit de obştea Ocişorului: un alai de oameni primeniţi în haina albă a portului curat românesc din Ţara Zărandului, purtând ramuri verzi şi flori, de parcă ar fi fost sărbătoarea Floriilor [12]. Unul din prapori, cu icoana ,,Sfântului Gheorghe cel îmblânzitor de balauri”, şi ţesut către lance cu tricolorul românesc, fusese purtat drept stindard, la 1848-1849 [13]. Actualmente acest prapor vechi se păstrează parţial în biserica satului Ocişor [14], județul Hunedoara. El este un prapor confecţionat din pânză şi lână, având format dreptunghiular de cca 1,10 m x 0,75 m, terminat în partea inferioară cu trei segmente. Pânza praporului este o ţesătură în război inspirat din covoarele ţărăneşti. Pe o faţă a pânzei, central, avea aplicat brodat chipul ,,Sfântului M. M. Gheorghe”[15], purtătorul de biruinţă. De jur împrejurul acestei imagini (care lipseşte) sunt motive tradiţionale geometrice: pătrate, dreptunghiuri şi romburi. La marginea superioară a pânzei praporului se află o panglică ţesută, formată din trei dungi reprezentând culorile naţionale româneşti: roşu, galben şi albastru. Tricolorul ţesut pe pânza praporului era un simbol al identităţii româneşti, integrat în lupta revoluţionară. Panglica prezintă pe alocuri rupturi, destrămări, ca şi cum ar fi fost descusute. În partea inferioară segmentele laterale au motive geometrice identice, iar la cel din mijloc ele diferă cromatic. Pe marginile pânzei şi ale celor trei segmente sunt franjuri alternând diferite culori. Pânza praporului era fixată pe o traversă cilindrică din lemn (sul), atârnată la rândul ei cu un şnur gros de o hampă tot din lemn terminată cu un vârf în formă de cruce. Acest prapor cu tricolor a putut fi țesut de mâinile unei  localnice. El reprezenta steagul obştei satului Ocișor, care susţinea rezistenţa naţională pe acele plaiuri. În anii 1848-1849, Transilvania a fost martoră la importante schimbări în folosirea și sistemul steagurilor. Evident, utilizarea praporilor cu marginile decorate în culorile naționale românești, roșu, galben și albastru în contextul luptei revoluţionarilor paşoptiști a fost un mijloc de arborare a acestora, iar steagurile de această factură au dat o mai mare profunzime acțiunilor revoluționare.

 

Note bibliografice:

[1] Alcătuirea steagului sub care s-au adunat românii pe Câmpul Libertăţii de lângă Blaj este menţionată de organele de presă ale vremii şi de unii martori oculari. Astfel în ,,Organulu naţionale” editat la Blaj în mai 1848 se arată: ,,la flamurele adunarei naţionali de aici se întrebuinţiora culorile albastru, roşu şi alb”. Aceeaşi componenţă o indică şi Alexandru Papiu Ilarian, în Istoria Românilor din Dacia Superioară, tomul II, Viena, 1852, pp. 221-224; George Sion, Suvenire contimpurane, București, 1888; I. G. Sbiera, ,,Ceva despre tricolorul românesc”, Cernăuţi, 1899; Georgie Bariţiu, Pagini alese din istoria Transilvaniei Pe două sute de ani din urmă, tomul II, Sibiu, 1890, pp. 107-108; Constantin Berariu, Tricolorul românesc, Cernăuți, 1901; Iosif Sterca Şuluţu, ,,Tricolorul românesc”, în Transilvania, anul XXXII, decembrie 1901, pp. 295-305; I. G. Sbiera, ,,Ceva despre tricolorul românesc”, în Calendarul Minervei pe anul 1905, Cernăuți, 1905, pp. 218-227; Ioan Cavaler de Puscariu, Notiţe despre întâmplările contemporane, Sibiu, 1913; Aurelia Bunea, ,,Steagul poporului român din Transilvania în Revoluţia din 1848-1849”, în Anurul Institutului de Istorie, Cluj, nr. 12, 1969, pp. 37-52 și alții; vezi și Maria Mirel, ,,Obiecte legate de revoluţia din 1848 în colecţia Muzeului de Istorie al Transilvaniei”, în Acta Musei Napocensis, X, 1973, p. 748; Elena Pălănceanu, ,,Steaguri din colecţia Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”, în Muzeul Naţional, I, 1974, pp. 139-143; Jean N. Mănescu, Cu privire la vechimea tricolorului românesc, Bucureşti, 1974, (în mss.). pp. 5-6; Gelu Neamţu, ,,Simboluri naţionale în timpul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania”, în Puterea modelului, Centrul de studii transilvane, Fundaţia Culturală română, Cluj-Napoca, 1995, pp. 182-189; Silviu Ioan Nistor, ,,Apariția drapelelor naționale. Semnificația arborării lor pe teritoriul Transilvaniei”, în Tribuna, 7, nr. 11, 1995, pp. 1-2; Maria Dogaru, Simbolurile naționale. Drapelul. Imnul național, Ministerul de Interne, Direcția pentru Cultură și Sport, București, 1998; Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor Țărilor Române de la apariția lor și până în zilele noastre (sec. XIII-XX), Brăila, Ed. Istros, 2005, pp. 426-427; Judit Pál, The Strugle of Colours: Flags as National Symbols in Transylvania in 1848, in Anders E. B. Blomqvist, Constantin Iordachi, Balász Trencsényi (eds.), Hungary and Romania Beyond National Narratives: Comparisons and Entanglements, Oxford etc., Peter Lang, 2013, pp. 93-123; Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminiţa Iordache, Tricolorul în istoria Românilor  (Cuvânt – înainte: acad. Ioan-Aurel Pop), Bucureşti, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2020.

[2] Pentru detalii, vezi Florian Dudaş, Avram Iancu în tradiţia poporului român, Timişoara, Ed. Facla, 1989, pp. 169-170.

[3] Dorin Petresc, Ocişor, un străvechi sat românesc din Ţara Zărandului. Monografie istorică, Deva, Ed. Polidava, 2011, p. 175.

[4] Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Bucureşti, 1989, p. 274.

[5] Apud C. Ucrain, Steagul ostăşesc în trecutul de luptă al poporului român, Bucureşti, 1965, pp. 13-14.

[6] Constantin Rezachevici, ,,Steagurile militare ale Ţării Româneşti în veacul al XVII-lea”, în Revista de istorie, tomul 29, nr. 8, 1976, pp. 1211-1212.

[7]  Al. Vasile, ,,Drapelul…este istoria întreagă a României”, în Lupta întregului popor, 1(3), 1985, p. 11.

[8] În Ţările Române praporii, ca obiecte liturgice de procesiune, sunt menţionaţi pe la mijlocul secolului XVII, dar par a fi o practică mai des folosită în Muntenia decât în Moldova. La românii din Transilvania praporul a pătruns fie din Ţările Române, fie din Occidentul catolic care la secolul XVI consemnează o adevărată explozie în cea ce priveşte procesunile liturgice (Dumitru Vanca, ,,Acest sfânt prapor”, în Ana Dumitran, Ioana Rustoiu, Steagul bisericesc: obiect de cult şi exponat muzeal, Catalog, Alba Iulia, Ed. Altip, 2007, p. 10).

[9] Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminiţa Iordache, op. cit., p. 45.

[10] Gazeta Transilvaniei, Braşov, nr. 52, 2/15 iulie 1852, p. 197.

[11] Ibidem.

[12] Pentru detalii, privind trecerea cortegiului imperial, vezi Dorin Petresc, op. cit., p. 187; idem, ,,Memoria arhivelor. Kaiserul în vizită la hunedoreni”, în Ziarul Hunedoreanului din 22 ianuarie 2015 (https://www.zhd.ro/istorii/memoria-arhivelor-kaizerul-in-vizita-la-hunedoreni (accesat 27. 09. 2023).

[13] Pentru detalii, privind teatrul de luptă al Revoluţiei de la 1848-1849, în zona Ociu-Ocişor, vezi idem, Ocişor, un străvechi sat, pp.164-180.

[14] Acest prapor a fost redescoperit fragmentar de preotul Marcel Gornic, în podul Bisericii de lemn cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” (construită între anii 1759-1761) monument istoric din Ocişor, în luna mai 2011, în contextul strângerii unor date pentru întocmirea monografiei acestui sat din Ţara Zarandului. Praporul a fost văduvit în decursul vremii de mica sa icoană, idem , Ocişor, un străvechi sat românesc, p. 187.

[15] Despre Sfântul M. M. Gheorghe, vezi: Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Bucureşti, Ed. Sofia, 2006,  pp. 152-154.

 

 

                                                                                  dr.  Augustin Mureşan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *