Context
Discutând despre cartea feminină ca un augur a transpunerii eului biografic într-un aparte eu liric, ne dăm seama de confesivul care paște obiectivul unui aparte subiectiv. În ceea ce privește noua carte semnată de Eugenia Ponta Pete, aceasta vine să confirme faptul că poezia scrisă „în” și „cu” spiritul femeii contemporane, nu mai are nevoie de nicio concesie, ci este un deja- vù, o pură și vie mărturie a spațiului unei literaturi a ideilor. Care spațiu al scriiturii feminine nu se desparte de un pictorial aparte, ci se degajă prin exotism, senzații și (în)semne ale unui discurs liric „…en plein air”!
În această frenezie a dăruirii de sine, prin poezie, cartea este una a patetismului fin și a descriptivului înnecat în imaginar și vis, mizând pe artificii compoziționale ușor de decriptat.
***
Despre carte:
Este al șaptelea volum, dacă vom ține seama de două ediții ale cărții cu titlul „Amurguri mistuite”. Spunem aceasta, pentru că, în urma unui eseu argumentativ în „Glasul Aradului”, acesta a fost luat drept „Prefață” la o reeditare. Oricum, predilecția poetei pentru abstractizarea numelor din titlu, este evidentă. Cum, de altfel, și antinomiile din titluri, se concordă.
Din aceste puncte de vedere, am considerat să identific simboluri și sensuri, care sunt la îndemâna poetei (dar nu oricui). Se știe, amurgul este un fenomen. Verde/albastru este un oximoron. Lumina cuvintelor este o metaforă personificată, iată doar câteva din componentele limbajului poetic care definesc scriitura și nu! scrietura (non) imaginarului care abundă peisagiile (nonsemantismului literaturii de la noi) .
Volumul nou apărut (editor Ioan Matiuț/Mirador) are un conținut de 270 de pagini și frapează prin armoniile cromatice din coperta I, (Blazena Karkus), prin ilustrativul chip de pe coperta IV(Alin Ștefan Ponta) dar, mai ales, prin titlul izbitor.
Vecuitoare a spațiului liric arădean de ani buni, Eugenia Ponta Pete nu își pune pe tarabele paginilor versificări de aiurea ci își domină talantul talentului cu alegeri potrivite de descrieri poetice ca o aminumare a nonfirescului nenominalizat, decât de figurativ și descriptiv.
Titlul este de o absolută finețe: un substantiv conversat (prin schimbarea valorii gramaticale) din verbul „a zbura” (fără articol, ceea ce dă o notă a abstractului) la care se adaugă o așa zisă „direcție” … spre curcubeu … Desigur că acest titlu îi dă aripi autorului care se personifică dând impresia unui călător prin propria sa muză, într-o coamă țeselată a Celestului, devenită ideatic, țel. Sau mai simplu: vis poetic.
Volumul numără peste 200 de poeme și, pe cât (pe alocuri) este de antologic, pe atât este de nou (novator). Și din punct de vedere compozițional volumul surprinde, fragmentar, sunt patru segmente dar, pe alocuri punctele de suspensie țin loc de titlu. Adresarea este la persoana a doua (pronumele personal tu, tale este preponderent) ceea ce aduce o notă intimă conversației cu imaginarul trecător din mintea ori starea poetesei (nu lipsește nici subînțelesul pronume personal de persoana întâi , dând loc unei interpretări autoconfesionale). Astfel, invocativ i se adresează iubitului către o anume … desprimăvărare … din iarna vieții ce îi este dată:
„Desprimăvărează-mă, iubite, să mai pot birui cărarea pașilor fără urme”.
Și culorile (șapte) r.o.g.v.a.i.v. din curcubeu sunt pregnant resimțite în volum, prin titluri de poeme atent alese: Bujorul, Rugă, Iasminei, Verde-albastru, Flori albastre, Singuri, Magnolia.
Schematic aleatoriu sunt aceste poeme, în volum irizările fac dovada complementarității cu vocabule, foneme sau construcții de un ales farmec:
„Te-ai așezat de la o vreme -ntre cuvinte
Să le înflori cu strălucirea ta”…
„nici ochii-mi nu mă mai știu
în clipirea oglinzii
văd chipul tău”…
Extrapolând, din nadirul simțurilor de femeie (soție, mamă, dascăl, cetățean, promotor) Eugenia Ponta Pete a ales să îmbrace (dezbrace) haina anotimpurilor (anotimpural) când la răsărit, când la apus de amurgiri, dar filtrate prin prisma plecatelor veniri și a tăinuitelor tăcute clipe:
„Mi-ai primonit dorurile-n miezul văraticei clipe“
„Clipa netimpului meu a eliberat vara
fără de tine”…
„Doar laleaua a sângerat sublim”…
Există mult baladesc de dor și o tehnică de frazare absolut superbă în îmbrățișările de sentimente din actualul volum, care conduc la inedit și receptare favorabilă în contemporan (dar și ușoare influențe din St.Augustin Doinaș, Lucian Emandi, Esenin, George Țărnea, Ion Barbu ș.a) precum și stilul în aranjarea prin distihuri, tristihuri, catrene, poeme în vers alb sau cu rime plăcute împerecheate, (încrucișate, îmbrțișate) dau cititorului impresia unui canonic și cantabil aranjament:
„Știu
mai întâi am fost cântec… de freamăt… de susur… de vuiet…”
„Mi-ești cerul, ți -s iarba…
sălbatice ploi
se zbat printre noi”…
„Azi am să trec prin târgul neliniștilor mele
și am să las trei urme de lacrimi pe obraz”…
Rafinamentul creativ, chiar desprins și din tumult de cotidian, este relevant și revelatoriu ca o asonanță a poetului, ca o alternanță sau o înlănțuire a iubirilor de pridvor sau a scrisorilor de interior (cu rol de astâmpăr) ori a aliterațiilor ascunse în repetiții, enumerari, epitete ori comparații, cuvinte afișate sau sufixate:
„Debut de mai!
Salcâmii-ncep să plângă (…)mi-e sufletul oglindă”
„Știu
că tu ai topit zăpada
cu raza aceluiași surâs”.
***
Din zbor în culori de curcubeu denotă jocul poetei Eugenia Ponta Pete însăilat în acest cuprinzător volum.
Pașii, cuvintele, obișnuitul, neliniștite, exploziile solare, albul seren, lumina, timpul sunt câteva din elementele generatoare înspre abstractizarea din titlu (care rezumă totul. )
Contemplarea lumii sale cu tot ce o înconjoară e tocmai spectrul unor trăiri cumulative și afective. Stilul o aduce atât aproape de lectori inocenți cât și de biblioteci cu rafturi încărcate de lirism.
Din perspectivă auctorială, poeta își stinge din penel glas de freamăt și își așterne pe perne de mai flori de tei… cât o primenire de zăbavă.
Prefața, acest liant între cititori și autor, este edificatoare și ilustratorie și este semnată de prof.univ.dr. Anton Ilica iar condițiile grafice ale noii apariții editoriale sunt excelente.
În concluzie, cartea semnată de Eugenia Ponta Pete refuză să se ascundă într-o singură filă și oferă (meditativ și reflexiv) confesiuni care se perindă în tumultul emoțiilor și al fructelor… pe hârtie și al exercițiilor pentru poezie (întregind astfel un palmares deja consacrat unui scriitor format).
Și așa, sufixate ori prefixate, ele, cuvintele alcătuiesc un unic zbor: cartea!
(N.a.: prezentarea acestui volum a fost realizată în data de 11 mai, în Sala festivă a Primăriei Pecica, în prezența unui select public, ca un preambul pentru ziua sa de naștere)
Florica R. CÂNDEA