Doamna comisar-subsecretar Nuland pleacă din diplomație (II)

În esență, mișcarea de la Departamentul de Stat arată că Pacificul va polariza politica externă a Americii cel puțin atâta timp cât Biden va fi la Casa Albă. Cu Trump se va intensifica. Campbell reprezintă viitorul în timp ce Nuland abia dacă mai trăiește în prezent. Dar în politică, nimic nu este bătut în cuie.

CV-ul explică multe…

În anii ‘90, după o scurtă experiență diplomatică în China, Nuland a lucrat la ambasada Statelor Unite din Moscova și apoi ca șef de cabinet al lui Strobe Talbott, omul președintelui Bill Clinton devenit peste noapte subsecretar la Departamentul de stat în subordinea formală a lui Warren Christopher. În paranteză fie spus, Talbott nutrea o oarecare simpatie pentru români fiind prieten cu Eugen Mihăescu, consilier al lui Iliescu și ulterior, ambasador la UNESCO. În perioada respectivă, aversiunea doamnei Nuland față de Rusia – cu origini în narativul familiei care cuprindea vechile amintiri ale bunicilor din perioada pogromurilor tolerate de autoritățile țariste –  s-a amplificat pe măsură ce veștile din Cecenia umpleau paginile ziarelor. Cu Putin la Kremlin, trupele rusești s-au impus în mica republică din Caucaz lăsând în urmă un deșert și mii de morți.

În prima parte a președinției lui George W. Bush, Victoria Nuland a fost consilier al vicepreședintelui Dick Cheney – the Vice – personajul principal din filmul de Oscar cu același nume în care actorul britanic Christian Bale l-a jucat magistral. Mai bine chiar decât originalul. Bine sfătuit de Nuland, vicele lui Bush junior devenise omul care dirija totul în politica externă și de apărare a Americii. Sau aproape totul pentru că acolo mai era și Donald Rumsfeld, secretarul de la Pentagon. Ambii veneau din echipa lui Bush senior.

De la Cheney la Hillary Clinton și la f. . .k the EU

Cariera sa a decolat iar în timpul lui Obama, cu Hillary Clinton secretar de stat căreia i-a fost consilier și purtător de cuvânt. De atunci datează celebra replică ,,f…k the EU’’ pe care a folosit-o, la adresa Uniunii (noastre) Europene, într-o discuție telefonică – interceptată de ruși – cu Goeffrey Pyatt, ambasadorul american la Kiev. Era vorba despre persoana care ,,trebuia’’ să devină prim-ministru în Ucraina. Omul lui Nuland chiar a fost numit. Ce credea UE? Că Toria ar fi de acord cu un boxer născut în Rusia, chiar dacă fusese campion mondial?

Vorbind despre un subiect similar privind rolul politic al UE în lume, Henry Kissinger dovedise ceva mai multă eleganță cu niște ani în urmă. ,,Ce număr să formez ca să vorbesc cu Uniunea Europeană?’’ se întreba retoric secretarul de stat al președinților Nixon și Ford. Tragic este faptul că între cele două replici – adică în câteva decenii – rolul UE văzut de la Washington era același, aproape…zero.

Nuland și Zelenski

În perioada 2005-2008 a fost primul ambasador american, de sex  feminin, la NATO și s-a implicat în organizarea cunoscutului summit de la București, cel mai important eveniment postbelic din România. A revenit în serviciul extern odată cu întronarea administrației Biden, cu aceeași încrâncenare împotriva Moscovei. Vremurile însă se schimbaseră. Războiul lui Putin era mult mai mult decât înțelegea Nuland dintr-o diplomație care-și epuizase resursele la 24 februarie 2022. Rusofobia era un accesoriu minor în fața unei agresiuni gratuite iar foștii săi prieteni de la Kiev aveau nevoie de resurse materiale și financiare. Câteva comentarii, malițioase desigur, din presa occidentală, apărute după anunțarea deciziei privind demisia, evidențiază existența unor anchete referitoare la utilizarea fondurilor americane în perioada Maidanului ucrainean. Zelenski, sătul de indicațiile și observațiile doamnei Nuland, n-ar fi chiar străin.

 Nu-i prima dată când Nuland pleacă din Departamentul de stat…

Intenționat am lăsat la urmă o ,,fereastră’’ din CV-ul Victoriei Nuland: 2017-2021. La preluarea puterii de către Trump, a refuzat să lucreze cu echipa acestuia, părăsind Departamentul de Stat. A colaborat cu Brookings Institution – condusă atunci de veșnic tânărul…Strobe Talbott – un think tank influent din Washington și cu Albright Stonebridge Group, societate de consultanță strategică înființată, între alții, de o altă cunoștință de-a noastră, Madeleine Albright – secretar de stat în ultima parte a mandatului lui Bill Clinton. Între consultanți, întâlnim numele lui Joschka Fischer, ,,verdele’’ ministru de Externe german în cabinetul condus de Gerhard Schròder. Ce mică este lumea! Nu cred că Fischer și Nuland s-au întâlnit vreodată în anii aceia…

Într-un articol din iulie 2020 – Pinning Down Putin – apărut în Foreign Affairs, Nuland susținea că Rusia, mai mult decât URSS-ul în timpul Războiului Rece, este o amenințare gravă pentru Washington. În consecință, administrația trebuia să se preocupe mai mult de consolidarea Alianței Atlantice. În 2014, Rusia ocupase deja Crimeea, iar doi ani după publicarea articolului, începea „operațiunea specială” în Ucraina. Textul era de fapt o critică mai mult sau mai puțin voalată la adresa politicii externe a lui Donald Trump și chiar a lui… Obama. Într-un fel, avea dreptate. Dacă n-ar fi fost China…

George Miloșan

Foto: Wikipedia