Reuniunea științifică, organizată luni, 14 decembrie 2020, de Centrul Transdisciplinar pentru Drepturile Omului din cadrul Facultății de Administrație Publică (SNSPA), în parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România și Secția de Drept Internațional și Drept Comparat a Academiei de Științe Juridice din România, a fost consacrată aniversării a 65 ani de când România este membră a Organizației Națiunilor Unite. Cu acest prilej a fost evidențiată importanța realizării „Proiectului mondial de pace, de drepturile omului și de justiție”, realizabil, așa cum remarca secretarul general ONU, cu puțin tip în urmă, la aniversarea a 75 ani de la crearea organizației, „lucrând împreună cu umanitate și unitate”, precum și activitatea României în cadrul organizației mondiale.
Manifestarea s-a bucurat de participarea doctoranzilor în Stiințe administrative, a experților, cursanților și absolvenților Modulului Jean Monnet “EU – Diversity, Citizenship and Solidarity under Migration Pressure. From Learning to e-Learning”, a masteranzilor și studenților din Facultatea de Administrație Publică (SNSPA).