Generaţia noastră a fost una norocoasă.
Noi i-am avut pe Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi şi mulţi alţii, care ne-au învăţat să gândim româneşte. Poeţi cărora nu le-a fost frică într-o perioadă tulbure să ne vorbească despre ţara noastră, România.
De aceea au fost atât de iubiţi, dar şi urâţi. Urâţi de cei care n-au putut să le ierte talentul nici după moarte, fiindcă prin poezia lor au ridicat Basarabia din genunchi.
Aşa că şi astăzi se mai găseşte câte unul care se plânge: „Oriunde te întorci, numai Vieru şi Vieru!” Dar pe unul ca acesta l-aş întreba: „Dar cine te încurcă să-ţi iubeşti neamul şi să scrii ca Vieru?”
Diferenţa însă e alta: ca să scrii bine, mai trebuie să ai şi sufletul bun. Însă ai noştri cred că pot face literatură cu invidie şi ură.
Tatăl meu, Nicolae Dabija, mi-a povestit odată că, la 31 august 1990, când Adrian Păunescu a venit la Chişinău, la una dintre festivităţi s-a anunţat la microfon: Acum va fi interpretat cântecul: „Doamne, ocroteşte-i pe români”, apoi „Rugă pentru părinţi”. Primul text îi aparţine lui Nicolae Dabija, iar al doilea lui Grigore Vieru, muzică populară.
Adrian Păunescu a vrut să intervină şi să corecteze gafa prezentatorului, dar i s-a explicat că dacă se va afla că versurile îi aparţin, s-ar putea ca acestea să nu mai fie interpretate. Fiindcă atunci, în acea perioadă, erau interzise cântecele autorilor români, care erau consideraţi străini.
Sigur că greşeala a fost ulterior îndreptată, dar bănuiesc că acele cântece l-au fost atribuite scriitorilor noştri şi din alt motiv: erau neînfricaţi, iar discursurile lor naţionaliste ştiau să adune în Piaţa Marii Adunări Naţionale mii de oameni, fiind şi cei cărora le datorăm revenirea noastră la firesc.
Şi acest lucru pot să-l confirm şi eu, care am fost nu o singură dată la acele manifestări, unde îmi plăcea să scandez împreună cu alţii: „Vrem limbă şi alfabet!”, dar şi unde îmi plăcea să fiu aproape de Grigore Vieru, care era un exemplu de bunătate, modestie, demnitate, talent şi curaj.
Dar nu putem vorbi despre aceşti mari poeţi la timpul trecut. Pentru că ei sunt, aşa cum este şi Eminescu.
Sperăm că visul lor, dar şi al nostru, ca Basarabia să fie cu Ţara, se va împlini într-o zi.
Fiindcă neamul nostru românesc e unit deja în cer. Mai rămâne să fie întregit şi pe pământ.
Doina DABIJA
Foto: Wikipedia