Unde ne sunt poveștile? Unde au plecat Feții Frumoși, Ilenele Cosânzene și detestabilii zmei? Cum de am ajuns să preferăm personajele Disney, rupte de contextul inițial al basmului din care au fost inspirate, pentru cine știe ce satisfacere a ideilor dedicate momentului? Răspunsul este complicat și teribil de lung, în strânsă legătură cu toate cuvintele, ideile și idealurile pe care le-am preluat de pe meleaguri străine și le-am adoptat cu o lejeritate inadmisibilă, aruncându-le pe ale noastre, că sunt mai bune ale lor. Degeaba încercăm, astăzi, să-i îndreptăm pe cei mici către cărțile copilăriei noastre, deoarece feciorii de împărați, zânele, scorpiile și ghionoaiele au căzut întru caducitate, iar locul lor a fost luat de personajele desenelor animate moderne și ale serialelor dedicate copiilor.
Desenele animate și serialele amintite provin de pe alte țărmuri, cel mai adesea, iar posturile de televiziune care le difuzează au optat pentru dublare, în detrimentul subtitrării, ceea ce înseamnă că micii devoratori de producții TV, uitați în fața ecranelor ore întregi, nu trebuie să mai facă efortul de a citi, ci ascultă replicile, interpretate, să recunoaștem, cu mai mult sau mai puțin talent actoricesc, cu vorbe ușor stâlcite și accente stranii. Iar copiii învață din „materialul” oferit, pentru ca, mai apoi, să ne mirăm…
Într-o discuție, pe internet, cu un preadolescent, avem și noi de învățat multe. Un profesor, angajat într-o astfel de conversație (nu știu dacă era o lecție online sau o altă întrevedere legată de școală), a solicitat lămuriri atunci când partenerul de dialog a trebuit să părăsească temporar mediul web, lăsând un mesaj misterios: „stay umpic pls”. Apoi, din explicațiile primite și din propria experiență a rezultat atât traducerea, cât și ceea ce vă voi prezenta mai departe.
În primul rând, trebuie să înțelegem că tinerii zilelor noastre au preluat adresarea mai puțin reverențioasă din limba engleză, evitând să utilizeze pronumele de politețe. Dacă în limba lui Shakespeare you poate însemna atât tu, cât și dumneavoastră, formularea respectuoasă a propozițiilor depinzând, cel mai adesea, de context, în limba română este jignitor să te adresezi unei persoane mai în vârstă cu tu. Doar că am dibăcit noi câteva scurtături, astfel încât copilul să-și strige pe nume educatoarea sau învățătoarea, suferind un adevărat șoc la gimnaziu, unde trebuie să vorbească politicos. Și am citit pe un forum cum un copil își exprima tristețea că „profii noștri” nu sunt ca în America, unde îi strigi pe nume și discuți cu ei normal, ca și cu niște amici. Doar că respectiva părere provenea din desenele animate și serialele amintite, unde lucrurile sunt prezentate cât mai comic, fără a descrie neapărat realitatea.
Stay este un verb care, în limba engleză, înseamnă „a sta”. Nu cred că elevul a vrut să epateze, demostrându-și cunoștințele, ci a intervenit acel ajutor indispensabil și nesuferit pe care îl numim autocorect. Este vorba despre o funcție din procesoarele de text (Microsoft Office, Libre/Open Office ș.a.) sau din interfața de editare a textului (atunci când apare tastatura pe ecranele tactile), destinată să identifice cuvintele scrise greșit, să găsească, în conformitate cu o serie de algoritmi, cuvintele pe care utilizatorul a intenționat să le scrie și să facă înlocuirea, fără vreo comandă suplimentară. De câte ori nu vi s-a întâmplat să faceți însemnări ori să trimiteți mesaje aiuristice, doar pentru că autocorectul v-a modificat textul, uneori teribil de amuzant, alteori teribil de stânjenitor? Partea și mai proastă apare atunci când limba documentului este considerată alta decât româna, iar cuvintele încep să se transforme, pe rând și complet anapoda, în vorbe disparate, cu aspect foarte străin. Așadar, copilul va fi scris stai sau, politicos fiind, stați, dar algoritmul urâcios, setat pentru limba engleză, a găsit cel mai apropiat cuvânt: stay – ceea ce nu e prea rău, pentru cunoscători.
Marele dezavantaj al dublării materialelor video constă în faptul că privitorii și ascultătorii, în egală măsură, aud cuvintele, dar nu văd și cum sunt ortografiate. Desigur, am văzut și subtitrări prost realizate, cu diacritice lipsă și cratime când lipsă, când aruncate în interiorul cuvintelor cu multă imaginație și puțină cunoaștere, dar acestea sunt, în principiu, o excepție. Din pronunția bizară apărută în procesul de dublare poate rezulta, mai ales pentru cei mici, o buimăcire totală, mai ales că lectura cărților este, astăzi, un exercițiu prea rar întâlnit la noile generații. În consecință, a apărut „necuvântul” umpic, pe care l-am mai văzut, sporadic, în spațiul web, exprimând, desigur, locuțiunea adverbială un pic și însemnând, după cum știm, puțin.
Cât despre pls, acesta reprezintă, după cum spunea cineva, lenea în stare pură. Este vorba despre cuvântul please, care înseamnă, în engleză, te rog. Spațiul online a preluat vechiul limbaj de mIRC și Messenger, din vremea internetului dial-up, când trebuia să comunici mult în cât mai puține și mai scurte cuvinte. Au rămas, așadar, prescurtările BRB (be right back – mă întorc imediat), IMO sau IMHO (in my opinion/in my humble opinion – după părerea mea/după umila mea părere) etc., precum și cuvintele ciuntite bro (brother – frate), dunno (I don’t know – nu știu), pls ș.a.m.d. Și vom reveni, trebuie să o facem, asupra acestor aspecte, inclusiv asupra emoticoanelor, întrucât vom fi nevoiți să traducem texte moderne, din limbajul acesta nou în română, pentru a izbuti să ne înțelegem.
Revenind la întrebarea mea inițială (unde ne sunt poveștile?), iată că am alcătuit, foarte pe scurt, povestea prea puțin inspirată a unor cuvinte bizare, alăturate într-o construcție atât de simplă: stay umpic pls, care înseamnă, în limba română (așa cum era cândva), stai puțin, te rog. Nu am mai explicat lipsa virgulei, nici nu am lămurit, pentru că nu știu, ce păcate ispășim de trebuie să învățăm această nouă limbă, peticită pe genunchi, în spațiul web, și eliberată în viața de zi cu zi, ca să ne chinuie pe noi, cei ajunși la vârsta nostalgiei nevindecabile, privitoare la ceea ce numeam, odată, limba română literară. Povești…
Alexandru Pripon