Pe firul razei de lumină,/în zorii zilei, urcă gândul/acolo-n astrul ce străluce/să se destrame-i vine rândul (Georgeta Tudor, călătoare în lumea cuvântului scris)
Profesoara Georgeta Tudor este, atât în activitatea publicistică cât și în cea literară, întruchiparea voinței, perseverenței, curajului și a credinței. Născută în 1952, aproape de Buzău, în localitatea Vernești, întro familie bogată spiritual, învață de mică ce înseamnă bunul simț și respectul pentru muncă și oameni. A început încă de pe băncile școlii să scrie catrene apoi poezii mai întinse pe caietele de școală, fără să intuiască că are harul de la Dumnezeu, de a încânta pe cei din jur. Profesorilor școlii din sat le poartă o frumoasă amintire și recunoștință pentru cărămida pusă la temelia devenirii sale. Scrie de mica și ascultă cu bucurie piesele de teatru de la radio. Aceste două pasiuni, așa cum mărturisește profesoara, aveau să intre într-un stand by pe durată nedeterminată.
Publică în Năzuințe, revista liceului M. Eminescu poezii și susține cu valoroase creații literare, panoul elev creator. După terminarea Facultății de fizică, din Iași, vine profesor la Liceul Industrial nr 4 din Buzău și pune bazele cenaclului din școală Cuvinte potrivite împreună cu trei colegi de cancelarie, în parteneriat cu Biblioteca Județeană. Publică în Tribuna învățământului, Evrika și Școala Buzoiană.
Face primii pași în presa locală în toamna anului 2014, când biserica cu hramul Buna Vestire din Parohia Vernești 2 împlinea 300 de ani de atestare documentară. A fost prezentă în lăcașul de cult la activitatea organizată de ziarul local „Curierul zorestean” în colaborare cu școala din localitate ”Nicolae Ioan Jilinschi”, dir. prof. Grațiela Petcu și preotul paroh Ioan Nedelcu. Au fost prezente câteva notabilitati buzoiene: istoricul Valeriu Nicolescu, reprezentatul Arhiepisopiei pr. Panaite. A citit poezia dedicată acestui eveniment cu titlul Tricentenar, care a plăcut și editorului Eduard Sârbescu, fondatorul ziarului local, și a publicat-o în ediția următoare. În felul acesta a început colaborarea cu unicul ziar rural din zonă, și poate unul dintre cele mai reușite ziare sătești din țară, cu o apariție cu frecvență regulată, după cum avea să afle de la Biblioteca Națională.
Personal, răsfoind colecția acestui ziar, ore multe în șir, la biblioteca județeană V. Voiculescu, am simțit că am dat peste o comoară. Emoții alese mi-au stârnit cuvintele simple, imaginile localnicilor antrenați în diverse activități, avalanșa de informații venite din zonele de istorie locală, de cultură, UAT. Jurnalistul cu principii profesionale bine așezate contribuie semnificativ la „edificarea vieții comunității”.
The Guardian notează:. „Timp de mii de ani, reportajele și relatările au ținut închegate comunitățile. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de cineva care să ne spună poveștile așa cum trebuie, astfel încât să rămânem legați chiar dacă suntem distanțați fizic”.
Prin densitatea informațiilor, diversitatea tematică, a rubricilor de interes nu numai local, prin conținutul textilor scrise în stil pur publicistic și a titlurilor bine alese, acești purtători de condeie publicistice, înscriși în caseta redactională a ziarului, dovedesc din plin că alcătuiesc o echipă bine sudată, cu viziuni clare asupra rolului pe care îl are un jurnalist, fie el chiar fără studii de specialitate dar, cu harul comunicării după toate normele, au scris presă de înaltă calitate. Din motive raportate la ceea ce noi numim solidaritate de breaslă, am simțit că trebuie să spun că există oameni cu simțul publicistic nativ. Tot răsfoind, când am ajuns la numărul 100 al ziarului sătesc, marți, 27 nov. 2018, eveniment sărbătorit în cadrul activității Centenar în Centenar, la Bibl. Jud. am simțit nevoia de a face un popas, nu pentru odihnă, nici pentru a respira prelung spre a spori adâncirea gândurilor mele în lumina cuvintelor frumos armonizate, ci am întârziat spre a sorbi poveștile de viață ale oamnilor purtătoari de irizări înmănuchiate ca întro aoreolă, am simțit triumful vieții, marea iubire de frumos, de adevăr, respect și prețuire.
În urma unui adevărat maraton făcut printre filele ziarelor din această colecție am rămas uimită de rodnicia acestui om de presă. Cum a reușit acest record? Iată: ”din anul 2014 până în 2020 am asigurat, în calitate de redactor, patru din cele 12 pagini: școală, cultură, social, spiritualitate și rubrica Prin prisma Observatorului. Lunar mă străduiam să găsesc subiecte interesante, inspirate din realitatea locală”. Câteva exemple, vezi foto.
Alături de acestă echipă a ziarului local, G.T. a trăit o experiență bogată și în mass media locală. La rugămintea de a detalia, iată ce a răspuns: ”Proiectul mass-media locală a prins contur în decembrie 2017 la inițiativa lui Eduard Sârbescu, fondatorul ziarului local descries mai sus, cu rădăcini încă din 2010. Proiectul Verneștitv a prins viață în februarie, 2018. Cu o echipă de voluntari formată din patru oameni; Ion Arsene, profesor de istorie, cu rubrica S-a întâmplat cândva, Romulus Gomoescu-cameraman, Eduard Sârbescu, realizator Repere istorice, editor audio-video, administrator canal YouTube și eu cu rubrica Oameni de lângă noi. O dată pe lună ne întâlneam și realizăm înregistrările audio-video. La primele întâlniri am avut ajutor deplin din partea școlii apoi am continuat întâlnirile la biblioteca comunală Vasile Cârlova, unde aveam spațiul adecvat filmărilor pentru rubricilor respective. Primul invitat la rubrica Oameni de lângă noi a fost Mariana Stemate, cea care a spart gheața, cum se spune, că nu oricine acceptă să vină în fața camerei de filmat și să povestească. Era singura femeie din Vernești, descoperită de Ed Sârbescu în satul lui natal, Zorești, care merge la biserică cu ia lucrată de ea însăși, ceea ce în vremurile de azi se întâmplă rar sau deloc în satele noastre. Trei ani, lună de lună, până s-au impus restricțiile pandemiei Covid 19 am intervievat sute de verneșteni: elevi, cadre didactice, politicieni, angajați în UAT, personalități din sfera culturală, spirituală, politică, oameni a căror viață merită cunoscută, cu forța ei modulatoare, șlefuitoare de caractere puternice. M-am lovit, continuă profesoara, și de refuzul unor oameni cu pregătire academică, fii ai comunei cu rezultate deosebite, care refuzau, nu știm nici până astăzi din ce motive, să poarte un dialog cu noi.
Mi-ați povestit că, de o bună bucată de timp, vă aplecați cu mai mult sârg spre poezie, am zis eu. „Poate mă întrebați unde este poezia. Poezia o scriam cu ocazia unor evenimente din viața comunității, sărbătoarea tricentenarului bisericii Buna Vestire, la sărbătorile de iarnă, la sărbătorile Pascale, cu ocazii speciale”. Am lansat volumul de poezii „Viața o necunoscută la puterea plus infinit”, urmând ca în scurt timp să apară cel de-al doilea volum de poezii, „Maratonul vieții”.
E nevoie să-i cunoaștem pe acesti făcători de minuni, care au adus în lumina timpului nostru imaginile unor personalități istorice, cultural-educative care, într-un fel sau altul, au avut în inima lor și în puterea faptelor lor, năzuințe de a implini idealuri înalte. Astfel de isprăvi chiar și pentru ziaristul obișnuit, sunt acte de mare curaj. Pentru a ajunge la aceste bijuterii de presă a lucrat chimia secretă dintre oameni. Eram în stația de transbuz din centrul orașului. Ochii mari, vioi, frumos codați jucau sub borurile bine arcuite ale unei pălării de culoarea toamnei târzii. Era profesoara. Am zâmbit, cum, de obicei, facem de fiecare data când ne place ceva. Am urcat amândouă în același autobuz, cu destinația Vernești… Ce a urmat? Se înțelege. Deși oficial neîncadrați în breasla ziariștilor, faptic, totuși, o demonstrează din plin. Să-i aducem aproape de noi, pentru a spori valoric activitatea ziaristică și impactul social.
Maria Mânzală / UZPR Buzău