Tot ceea ce suntem și ceea ce devenim, tot ceea ce avem și visăm să avem, întreaga noastră civilizație se datorează celor care au lăsat urme. Fără Pitagora, Bach, Leonardo da Vinci, Shakespeare și mulți, foarte mulți alții ca ei, cum ar fi putut omenirea să învețe să pășească pe acest drum al desăvârșirii?
Însă nu doar marile minți luminate au făcut asta. Părinții noștri, dascălii, oamenii pe care îi admirăm, întâmplările cheie sau cele mărunte din viață, toate acestea ne-au lăsat urme de descifrat, pentru a putea, încrezători sau timizi, să mergem înainte.
O duioasă metodă de a supraviețui într-o realitate tristă
Adonis Tanța s-a născut într-o familie modestă. Lipsurile și greutățile l-au determinat să își găsească refugiul în lumea sa imaginară, în care inventa personaje, se costuma, își născocea dialoguri și acțiuni, poate ca mulți alți copii (veți spune) ale căror povești nu le vom cunoaște niciodată. Tensiunile și problemele de peste zi se risipeau ca prin magie seara, când în micuța bucătărie copleșită de mirosul tocăniței de cartofi de la cină, acel băiețel necăjit, devenea subit un puternic și măreț prestidigitator al cuvintelor. Le mânuia cu nonșalanță și candoare, îmbrăcându-le în cele mai variate sentimente, găsind astfel o „duioasă metodă de a supraviețui, o evadare dintr-o realitate tristă”.
Chiar și acum, adult fiind, Adonis procedează la fel
„Câteodată viața mă copleșește. Sunt lucruri care nu-mi convin și pentru ca să le depășesc, mă mut provizoriu în lumea spectacolelor mele. Mă costumez extravagant, colorat, pentru că vreau să duc la extrem bucuria jocului, ironia, umorul și tristețea … fiindcă toate acestea există, mereu împreună, în poveștile mele scenice. Artiștii autentici nu ar trebui să-și piardă copilăria niciodată”.
A doua lui scenă a fost biserica, unde a cântat în cor și a participat alături de alți copii, la scenetele pline de pioșenie și emoție ale sărbătorilor Crăciunului…
Au urmat apoi, spectacolele realizate în timpul studenției, la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, prima apariție pe scena sălii Auditorium Maximum, primul rol principal în opereta Contesa Marița – momente care au fost de ajuns ca să-i confirme că iubește spectacolul mai presus de orice.
Drumul lui artistic nu s-a oprit aici. Și-a făcut debutul la Opera Națională Română Cluj cu rolul Peter Pann, a interpretat rolul titular din musicalul Mizerabilii la Opera Maghiară Cluj,a avut multe alte colaborări cu teatre și instituții de spectacole din România.
Totuși, definitorie pentru evoluția sa artistică, a fost experiența inedită și provocatoare avută timp de 10 ani la teatrul independent Reactor de creație și experiment.
Ce înseamnă „neîncadrabil”?
Pe tot acest parcurs Adonis Tanța și-a căutat cu înfrigurare și obstinație (uneori dusă la extrem) menirea, locul care i se potrivea în viața artistică și în societate. A deranjat pe mulți. Nu de puține ori i s-a spus că nu va realiza nimic în viață, că se va pierde, că talentul lui e irosit de pomană. Am fost puțini cei care i-am oferit încredere și libertate. Și timpul ne-a arătat că nu ne-am înșelat!
„Voi rămâne mereu un om care nu încape în șabloane, un rebel. Acest lucru m-a pus deseori în situații dificile. Am încercat permanent să îmi caut un loc în care să mă potrivesc, iar aceste căutări nu au fost ușoare …
Nu mi-am găsit locul pe scena operei sau a vreunui teatru tradițional, deși le iubesc pe amândouă. Oamenii aveau nevoia să mă încadreze ”undeva” și acest lucru îmi displăcea profund. A durat mulți ani ca să-mi fac înțeles stilul, să fiu acceptat și apreciat pentru ceea ce sunt: un „neîncadrabil”. Dar iată că acum am un public fidel, care crește pe zi ce trece. Un public care vine să râdă și să plângă împreună cu mine, fără pretenții, fără inhibiții, fără rețineri. Am avut răbdare și perseverență. Știam că este un proces de durată. Nu voi renunța nicicând la rebelul din mine, oricâte obstacole mi s-ar pune în drum. Asta mă definește și mă face diferit.”
Importanța poveștii, a personajului, a jocului …
Amestecând în creuzetul abilităților sale tehnici din opera lirică cu cele din teatru, dar și cele mai elementare acțiuni din viața reală, Adonis se autointitulează, cu mult discernământ, actor liric.El are ”un soi de abordare organică și naturală a rolului, dar subtil stratificată”, o apropiere sensibilă, dar totodată și o detașare pe mai multe planuri față de public. Un balans continuu în interiorul și în afara personajului.
„Teatrul este o joacă pe care atunci când o iei foarte în serios, te emoționează inclusiv pe tine, ca artist și om …”
Spectacolele create de el sunt un univers kitsch asumat, foarte intim, în care se autocitează mereu, din nevoia de a contura o estetică a vieții de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, a întâmplărilor mărunte, a detaliilor pe care nimeni nu mai are timp să le ia în considerare. „Un univers foarte vulnerabil, exagerat de glamour dar și cu multă sărăcie, în care actorii – oameni își determină publicul să le urmeze exemplul, să meargă înainte în viață depășind orice bariere.”
Ca regizor, apreciază naturalul și instinctivul în orice abordare artistică. Este esențial pentru el ca actorii să se simtă liberi, să participe cu sufletul la misterul neașteptat al creației.
„Sunt mai multe drumuri de la care pornește ideea unui spectacol…”
Uneori de la o fotografie sau de la o melodie. Alteori de la o simplă conversație pe care o aud în autobuz, în magazine, pe scara blocului… și bineînțeles de la evenimentele din viața mea și a oamenilor pe care îi iubesc. Încerc de multe ori să aduc estetica spectacolului de operă – prima mea dragoste – la o formă simplificată ce poate aparține firesc realului cotidian. Exact asta am făcut în primul meu film, Diva Divina Assoluta. Pentru mine, viața simplă, cu micile ei interacțiuni, reprezintă cea mai savuroasă formă de artă.”
Când vrei să realizezi ceva în viață, trebuie să fii conștient de faptul că fiecare lucru mărunt pe care îl faci va conta cândva, undeva…
Adonis Tanța se definește ca fiind un om boem și foarte comod: „Noroc că mi-a dat Dumnezeu această pasiune care să mă împingă înainte, altfel nu știu ce s-ar fi ales de mine. Probabil mi-aș fi pierdut zilele lenevind degeaba”.
Deși încă foarte tânăr, Adonis a acumulat zeci de mii de ore de muncă, epuizare, nopți pline de nesomn și adrenalină. Tot acest uriaș efort pentru a strecura elixirul limpede și tare a câtorva minute de spectacol. Și pentru „a se îmbăta” la sfârșit cu el.
De departe cea mai importantă realizare a sa: Stația – Teatru muzical, s-a născut virtual acum zece ani în timpulfacultăţii, când, împreună cu prieteni și colegi animați de entuziasmul vârstei, aînceputproiectele la Reactor. Încet, încet și-a format o trupă închegată, „din oameni faini” care simțeau și gândeau la fel ca el. A strâns, în timp, și un repertoriu de spectacole care îl defineau. Stația – Teatru muzical a devenit o instituție de nișă, unică în Cluj – Napoca, cu un repertoriu specific și original de teatru muzical, în cel mai propriu sens al cuvântului.
O trupă are nevoie de un teatru al ei…
Mereu m-a ars visul de a avea un teatru…multă vreme am crezut că este imposibil. Colaborând cu Voltaj Academy, am găsit însă oamenii care să mă ajute să-l împlinesc. Când vrei să realizezi ceva în viață, trebuie să fii conștient de faptul că fiecare lucru mărunt pe care îl faci va conta cândva, undeva. Dacă trebuie să faci un lucru, fă-l temeinic și cu drag, căci va însemna mult în drumul spre visul tău. Pas cu pas aceste lucruri mici se vor aduna și îți vor fi prietene în tot ceea ce dorești să împlinești în cariera ta.”
Pentru cei care vor să îmbrățișeze arta, pasiunea este obligatorie! „După un spectacol, când stăm toți în cabină, și se lasă o liniște binecuvântată peste noi, privirile, zâmbetele de mulțumire ale colegilor mei de trupă, îmi aduc cea mai deplină satisfacție. Atunci știu că tot ce am îndurat, toată oboseala, toate sacrificiile, au meritat. Atunci găsim împreună sensul a ceea ce facem. Acele clipe sunt magice și îmi dau energia de a o lua de la capăt.”
Dragi tineri rebeli, stați măcar o lună cu voi înșivă, și faceți-vă o radiografie obiectivă a sentimentelor, dorințelor și a capacităților voastre, ca să puteți înțelege singuri ce vă doriți de la viață, ca să aflați dacă aveți cu adevărat ceva de spus. Pentru fiecare dintre noi pot fi importante diverse lucruri: familia, hobby-urile, banii, sau multe altele. Nu trebuie să ne fie rușine să recunoaștem. Este loc pentru toți în lumea aceasta. Dar pentru cei care vor să îmbrățișeze arta, pasiunea este obligatorie!
Așadar, nu vă sfiiți să spuneți cu voce tare ceea ce credeți! Nu vă opriți din a învăța și a dărui mereu din ceea ce știți și aveți! Povestea mea se încheie aici. Până la urmă, nimic nu durează veșnic. Doar urmele pe care le lăsăm…
Ina Hudea
conf. univ. dr. habil la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj Napoca (gazetanord-vest.ro)