Mândreşti e satul său natal,
Unde-ţi cântă omul drag,
Să-asculte lumea triumfal,
Tot frumosul pe meleag.
E steaua lui polară,
Azi luminând în ţară.
Şi astăzi mai putem auzi vorba că nu e soldat care să nu viseze să devină general. Şi e bine, căci omul, cât trăieşte, tot speră la mai bine şi la mai mare. Şi lasă-l să spere, căci şi viaţa tot trece ca un vis. Dar, oricât ai visa, până la urmă Bunul nostru Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Să te bizui pe Dumnezeu e bine, dar e şi bine dacă-l ajuţi nu numai cu gândul ci şi cu fapta, ca să se înfăptuiască cele năzuite. Dum spiro, spero!, aşa sună dictonul latin, care ne face mai optimişti şi ne dă curaj în viaţă. Cunoscându-l pe distinsul Om de Cultură Gheorghe Mustea, că despre el este vorba în acest eseu, mai bine de 45 de ani, ţin minte cu precizie că dânsul la începutul carierii sale artistice nici n-a visat să atingă cele mai înalte piscuri ale Artei muzicale. N-a visat, dar s-a realizat, căci Gheorghe Mustea cu paşi de melc, dar încrezuţi a parcurs întreaga „gamă muzicală”, ca să urce cu onoare pe podiumul dirijoral al celei mai renumite orchestre simfonice din Republica Moldova.
Melomanii cântecului popular şi astăzi îşi mai amintesc de naistul şi flautistul Gheorghe Mustea, care prin anii 1969-1971 activa în calitate de artist al Ansamblului de Dansuri Populare Joc. Eram în relaţii de amiciţie cu Gheorghe, mai mult, mergeam împreună la zile de naştere, la nunţi şi serate dansante, la teatru şi, evident, luam cina la vestita cafenea de pe timpuri Nistru , care îi avea ca oaspeţi pe actorii teatrelor dramatic – muzical ”A.S.Puşkin”(Astăzi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”-I.C.), de operă şi balet (Astăzi Opera Naţională ” Maria Bieşu”-I.C.) şi Luceafărul şi artiştii Filarmonicii de Stat din Moldova. Cafeneaua Nistru adeseori se transforma într-un local literar – muzical, căci poeţii, regizorii, compozitorii, pictorii şi artiştii veneau nu numai să ospăteze, dar dacă se aşezau la masă, fără doar şi poate, că recitau şi versuri, prezentau fragmente din spectacole şi fredonau cu jumătate de voce diferite compoziţii muzicale, ce urmau a fi interpretate mai apoi pe scenele teatrelor şi filarmonicii. Tot în cafeneaua Nistru am deplâns cu toţii şi destrămarea legendarei formaţii „Noroc”, plecarea lui Nicolae Sulac din Orchestra de muzică populară „ Flueraş” şi sechestrarea volumului de epigrame şi parodii a lui Petru Cărare Săgeţi. În pofida relelor puse la cale de către şefii de partid şi de stat sovietic, noi cântam melodiile „ Norocului” şi ale lui Nicolae Sulac, recitam epigramele şi parodiile lui Petru Cărare. Gheorghe Mustea, care şedea lângă mine la
masă, îşi mai scotea din când în când din desaga sa cu instrumente populare fluierul sau ocarina şi ne acompania liniştit. Astăzi graţie profesorilor Vasile Iovu, Ion Negură şi Ionel Zaharia avem o suită întreagă de naişti, fluierişti şi flautişti, pe timpuri însă, îi puteam număra pe degete. Unul dintre ei a fost Gheorghe Mustea, care interpreta cu mare măiestrie cele mai duioase melodii populare la nai, flaut, ocarină, fluier, tilincă, drâmbă şi alte instrumente populare. Odată, după o banală viroză, lui Gheorghe îi ieşise un herpes pe buză. Ca să treacă acest nefericit herpes, trebuie să-l ungi cu-o alifie, unguent antiviral şi să nu-l atingi vreo câteva zile, până dispare. Putea s-o facă orişicine, numai nu un artist adevărat de talia lui Gheorghe Mustea, care cu buzele însângerate şi durerile insuportabile a interpretat la nai cunoscuta melodie Doina de jale a lui Gheorghe Zamfir şi a făcut ca sala să se ridice în picioare şi să-l aplaude. După ce-a răsunat ultimul acord muzical, dirijorul orchestrei, Vasile Goia s-a apropiat personal de Gheorghe Mustea, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat drept recunoştinţă pentru dărnicia sa. După concert, Gheorghe avea să mi se destăinuie că nu putea să procedeze altfel din respect faţă de colegii instrumentişti ai orchestrei şi dragostea faţă de publicul din sală. Când ieşea pe scenă, făcea impresia că nu el
cântă din nai, ci naiul din Gheorghe Mustea.
În calitate de interpret, solist instrumentist al Orchestrei Ansamblului de Dansuri Populare Joc, Gheorghe Mustea a evoluat într-un şir de ţări ca Ungaria, Bulgaria, Germania, Cehoslovacia, Mongolia, Norvegia, unde a fost apreciat la justa sa valoare, culegând aplauze binemeritate. Este ştiut faptul că dacă eşti înţeles şi susţinut la începuturile tale creative, îţi poţi realiza mai uşor visul de odinioară. Cel mai bun sprijin Gheorghe Mustea l-a avut chiar de la tatăl său, Ion, care ca nimeni altul şi-a înţeles fecioraşul său că nu poate fără muzica populară şi i-ar prinde bine să aibă vreun instrument muzical la casă. Aşa a şi făcut înţelegătorul tată şi, în loc de purceluş a cumpărat la piaţă…o armonică. Putem spune că tatăl lui Gheorghe Mustea a fost un filosof adevărat, odată ce a substituit valoarea materială cu cea spirituală. Chiar de a răsuflat cam necăjită, şi mama lui Gheorghe, Antonina, a înţeles că fecioraşului îi va fi mai de saţ hrana spirituală decât cea materială. Aşa a fost, aşa a şi rămas până-n zilele noastre, ca Gheorghe Mustea să alimenteze sufleteşte o naţiune întreagă şi nu numai. Dacă am fi luat în calcul „studiile sale la Şcoala de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău şi la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, de unde a obținut licenţă în Interpretare Instrumentală – Flaut, puteam prezice cu certitudine că Gheorghe Mustea va avea un singur drum, cel al cântului, melodiilor noastre populare, cu atât mai mult, cu cât pe parcursul a câtorva ani (1976-1978) a fost director muzical şi dirijor al Orchestrei Ansamblului de Dansuri Populare Joc. Dar n-a fost să fie, căci Gheorghe Mustea a început a se afirma nu numai ca dirijor, dar şi în calitate de compozitor, hotărând ca să-şi continue studiile la acelaşi Institut de Arte „Gavriil Muzicescu”, unde obține licenţă în compoziţie şi orchestraţie; dirijat simfonic şi de operă. Participarea Domniei Sale la multiple întâlniri internaţionale de creaţie, turnee şi delegaţii în România, Ucraina, Ţările Baltice, Bielarus, Kazahstan, Rusia, India, Franţa, Italia în calitate de compozitor, interpret şi dirijor îl confirmă pe Gheorghe Mustea ca pe un compozitor şi dirijor virtuos. Practic, din această perioadă începe ascensiunea sa pe treptele anevoioase ale lumii simfonice. Turnee după turnee peste hotare, aplauze şi iar aplauze. Dar nu tot drumul este presărat cu flori. Era iarna anului 1991, o iarnă geroasă cu viscol. Mişcarea de Eliberare Naţională din Moldova şi Revoluţia din Decembrie din România rămăseseră în urmă. La Prut întinderi lungi de 4-5 kilometri de maşini şi oameni îşi aşteptau rândul câte trei-patru şi mai multe zile ca, în sfârşit, să se vadă trecuţi de frontieră. Unii plecau pe linie de serviciu, cei mai mulţi însă pentru bişniţă. Tot în acea dimineaţă de iarnă, la 25 decembrie 1991, mă deplasam şi eu la Bucureşti cu microbuzul de serviciu. Eram invitat la o conferinţă de caritate. Prezentând paşaportul şi invitaţia oficială, trec primul post de poliţie de la Leuşeni, apoi cel de-al doilea la intrare pe teritoriul vămii, când deodată văd lângă grăniceri un bărbat josuţ de statură, cu o faţă cunoscută, care îi explica ceva grănicerului surd şi orb la toate. Mă uit mai bine, îi Gheorghe Mustea. Îi spun şoferului să oprească maşina. Deschid uşa şi strig:„ Gheorghe, noroc! Ce faci aici?” El se uită la mine şi, bucurându-se, mă roagă: „Ioane, noroc, ia-mă, te rog, 
în maşină până la vamă”. „Bine, Gheorghe. Te iau şi până la Bucureşti, dacă doreşti. Unde ţii calea? Poate pleci cu orchestra?” „Da, Ioane, plec cu Orchestra Simfonică în Italia. Suntem invitaţi pe două luni, dar nu pot trece muzicanţii, care îngheaţă în autocar”. Mai pe scurt, intrăm cu Gheorghe Mustea în vamă, îl rog să aştepte în maşină, iar eu merg la şeful vămii, Valentin Lefter, deputat în Parlamentul Moldovei şi-i povestesc care-i treaba. Se miră şi el că Gheorghe Mustea este nevoit să stârcească în drum de rând cu bişniţarii, dar într-un scurt timp i s-a dat „undă verde”.
Peste câteva luni îl văd pe bunul meu prieten Gheorghe Mustea vorbind la televizor şi povestind telespectatorului despre succesele pe care le-a avut în Italia Orchestra Simfonică dirijată de Domnia Sa. M-am bucurat şi eu de succesele şi realizările compatrioţilor mei. Treptele gamei muzicale simfonice însă se cer a fi păşite şi depăşite cu graţie şi muncă asiduă, altminteri te poticneşti şi falsul muzical te demască fără mari probleme. Activitatea lui Gheorghe Mustea în calitate de profesor la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” şi la Institutul de Stat de Arte „Gavriil Muzicescu”, rector şi conferenţiar universitar la Universitatea de Stat a Artelor, profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău; de dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Moldova şi, finalmente, de Director Artistic şi Prim – Dirijor al Orchestrei Simfonice Naţionale a IPNA Compania „Teleradio – Moldova” vorbeşte de la sine nu numai despre ambiţia unui om de creaţie, dar, poate, în primul rând, despre 
harul muzical şi atitudinea personală faţă de un vis realizat, ca să-l menţină şi în viaţă, şi la înălţime. Şi tot aceeaşi atitudine creativă, încununată cu talent şi muncă de salahor i-aş atribui lui Gheorghe Mustea şi pe ogorul componistic, unde s-a afirmat ca unul din cei mai prodigioşi şi multilaterali compozitori. Practic, toate genurile componistice muzicale Domnia Sa le explorează cu brio, iar cei iniţiaţi în muzica simfonică consideră Opera Alexandru Lăpuşneanu, Concertul nr.1 şi nr.2. pentru orchestră, poemul simfonic „ Evocare” ca fiind cele mai reprezentative, care îl caracterizează pe Gheorghe Mustea drept un mare compozitor contemporan. Dar, e de ajuns ca virtuozul nostru compozitor şi dirijor să coboare de pe podiumul dirijoral, să se despartă de bagheta sa magică, ca lumea să vadă cu totul un alt om, simplu, obişnuit, sfătos şi cu spirit umoristic. Cu alte cuvinte, posturile şi laurii cuceriţi sunt din domeniul biografiei, CV-ul compozitorului şi dirijorului Gheorghe Mustea. Multe personalităţi marcante au dăruit satele basarabene neamului nostru. Şi satul Mândreşti de prin părţile Teleneştilor a dovedit încă o dată că „nasc şi la noi oameni”, care deja au intrat în Marea Istorie, în Marea Enciclopedie a neamului românesc. Unul din ei este Distinsul Om de Cultură Gheorghe Mustea, Maestru Emerit al Artei, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, profesor universitar, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Studii Aplicate din Moldova, Cetăţean de Onoare al comunei Mândreşti şi al raionului Teleneşti, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Ion Cuzuioc, UZPR