Doamna prof. univ. dr. Rosemarie Haineș, cunoscută atât pentru activitatea sa universitară în domeniul comunicării și jurnalismului și lucrările de cercetare în domeniu, cât și pentru jurnalismul de televiziune profesat (realizator TVR 1) și publicistica scrisă, a adunat în volum, sub un titlu care incită deopotrivă la lectură și la reflecție, România răsucită, apărut la Editura UZP în 2022, o serie de articole-eseu publicate între anii 2016-2022 pe site-ul și în revista UZPR „Cronica timpului”, precum și în revista „Destine Literare”, care aparține diasporei românești din America.
Volumul se deschide cu un extras despre Construirea simbolică a evenimentelor, preluat din cartea Domniei Sale Comunicarea televizuală, publicată la Editura Eficient în 2002. Extrasul, care expune principiile comunicării în general și ale celei televizuale în special, începând cu noțiunile fundamentale de reprezentare socială și reprezentare individuală, constituie o introducere binevenită la eseurile care urmează, pentru că acestea sunt elaborate tocmai din perspectiva comunicării întreținute, prin mass-media, între cei care vehiculează reprezentări sociale și cetățeni.
Grupate pe ani, articolele-eseu abordează, plecând dinspre teorie spre realitățile practic-sensibile, unul sau altul dintre subiectele și evenimentele politice, economice, culturale din intervalul amintit. Ca urmare, fiecare eseu dobândește o rezonanță în plus dacă este raportat la contextul concret în care a apărut, marcat, la noi, de instabilitatea politică din timpul guvernărilor PSD-2016, PNL-USR-2020 și PNL-PSD-2021, iar pe pe plan național și internațional, de pandemia declanșată la începutul anului 2020 și continuată și în prezent. Situația socială se răsfrânge și în numărul articolelor publicate anual, implicarea în comentarea realității fiind mai intensă în anii alegerilor parlamentare și în anii de pandemie: în 2016 – 5 articole, în 2017 – 2, în 2018 – 1, în 2019 – 2, în 2020 – 6, în 2021 – 10, în 2022 – 1, anul curent, cel mai tumultuos, neputând fi comentat, firește, decât până la trimiterea cărții la tipar.
Analizele consacrate anului 2016 încep cu o temă despre Branding-ul de țară, care este înțeles, în principal, ca imagine publică a unei țări. Se precizează că, după prăbușirea imperiului sovietic și în condițiile globalizării, „procesul de re-branding al națiunilor a pornit de la zero”, acesta constituind și o „contra-partidă” la brand-urile globale, independente de culturile și istoriile naționale. Tema este reluată și în primul studiu din anul 2020, intitulat Topos, logos, ethos și brand de țară, în care faptul că brand-ul de națiune trebuie să promoveze valorile, istoria, cultura, personalitățile naționale este susținut cu referiri teoretice la filosofi ai culturii ca Spengler, Frobenius (cu ideea lor despre spațiul cultural), Lucian Blaga (cu teoria matricii stilistice), la concepția lui Jung despre inconștientul colectiv (cu distincția între spiritul colectiv și sufletul individual), la conceptul sanscrit de mandala, la teoria morfogenetică a omului de știință Rupert Sheldrake (n. 1942) de la Cambridge și chiar la noțiunile de câmp Akașic și de egregor național din ezoterism. După un asemenea excurs teoretic, eseul se încheie cu două interogații care nu mai pot primi decât un răspuns practic. Cum poate fi reprezentat logo-ul României printr-o frunză, stabilită de o ministreasă a turismului în guvernarea 2009-2014, când frunze se găsesc pe tot mapamondul? Cum poate constitui un brand de țară textul imnului nostru național, de vreme ce este un text „anacronic și negativ”? (p. 107).
Celelalte eseuri ale anului 2016 cuprind, la rândul lor, reflecții teoretice cu finalități practice. În textul despre Brexit și influența sa asupra României se afirmă că ,,proiectul european s-a transformat dintr-o „frăție a Europei” într-un produs exclusiv birocratic la care statele nu au voie la reacție socială, economică și culturală” (p.39), astfel că „idealul Europei Unite rămâne, dar trebuie fundamentat pe alte valori și pe o altă atitudine despre statele naționale” (p.40). Alt eseu din 2016 se referă la elitele politice românești dinaintea alegerilor parlamentare, divizate și mediocre atunci, ca și ulterior, ceea ce permite concluzia că „un popor nu se poate afirma atunci când are o elită politică divizată, o elită a conflictului perpetuu, care nu propune decât o politică de spoliere a resurselor naturale și umane și ne transformă într-o societate de supraviețuire; un stat captiv, confiscat pentru propria folosință” (p48). Tot în 2016, în articolul Ideal și…realitate, victoria la alegerile prezidențiale americane a lui Donald Trump în fața lui Hillary Diane Rodham Clinton este plasată în contextul paradigmei culturale americane și apreciată ca un succes al suveranismului față de globalism. Concluzia eseului este aceea că „pentru România, lecția Americii ar trebui să însemne o politică coerentă, morală, puternică, în concordanță cu interesul național” (p. 54).
Pentru 2017, în primul dintre cele două eseuri, intitulat Tăcerea și beția de cuvinte, se revine la alegerile parlamentare din România anului 2016 și se consideră că românii au preferat Programul în 10 puncte al PSD în locul programului România 100 al lui Cioloș nu numai pentru că primul a fost limpede și celălalt confuz, ci și în contextul socio-politic extern în care SUA, prin Donald Trump, dăduse „semnalul unei revitalizări a conceptului de identitate națională” (p. 59). A fost, poate, și o expresie a năzuinței spre libertate, dar cert este că, atunci, „până una alta, românii au ales social-democrația și au respins neoliberalismul extrem” (p. 61).
În celalt eseu din 2017, despre Matricea primordială, apoi în singurul eseu din 2018, Viziunea spirituală asupra alimentației, precum și cu cele două din 2019, privind Evoluția prin spiritualitate și Lupta din invizibil, Doamna Rosemarie Haineș își prezintă concepția sa teoretico-filosofică și considerațiile despre aplicabilitatea acesteia în sfera comportamentului uman. Plecând de la teoriile fizicii cuantice și de la geometria fractalică, autoarea afirmă că „atomii sunt făcuți din energie invizibilă, nu din materie tangibilă”, că „forța explozivă a Big-Bang-ului a izbucnit ca un tipar de energie care a devenit modelul pentru tot ce există acum” și că „această energie ne conectează viețile și constituie Matricea a toate câte sunt, cum afirmă Plank”, care a descris acest tipar cuantic „ca fiind Minte conștientă și inteligență” (p. 65). Întrucât ne include, acest câmp care prezintă inteligență răspunde la sentimentele și emoțiile umane, iar acestea „reprezintă limbajul cuantic care afectează realitatea noastră” (p. 67). În consecință „credințele noastre pozitive și negative au un mare impact asupra sănătății și asupra tuturor aspectelor din viața noastră” (p. 68). La ideile amintite se adaugă și cele potrivit cărora organismul uman nu se reduce la corpul fizic, alcătuit din substanțe chimice aflate în interacțiune, ci are și un corp eteric, un corp astral, un corp mental și un corp cauzal, care este conștiința pură, Sinele Suprem. Se înțelege că fiecare corp mai înalt le influențează pe cele subsumate și, finalmente, corpul fizic. Astfel convingerile (cauzalul) constituie baza gândurilor (mentalul), acestea condiționează emoțiile (astralul), care orientează circulația energetică (etericul), iar perturbațiile energetice se transmit asupra planului fizic, corporal. Manipularea de toate felurile îl afectează pe om în fiecare din planurile/corpurile din care este alcătuit. Remediile care se impun presupun cultivarea unei conștiințe înalte, inclusiv prin raportare la Creator și conștientizarea potențialului nostru infinit (în plan cauzal), gânduri pozitive (în plan mental), detașarea de emoții, de frustrări, de frică (în plan astral), eliminarea atacurilor energetice, a surselor de radiații (în plan eteric) și, desigur, asigurarea sănătății prin „disciplină fizică și fiziologică, dar și spirituală” (p. 96). Prin spiritualitate este desemnat „ansamblul credințelor și acțiunilor referitoare la spiritul uman…acea bucățică de Dumnezeu la care omul poate ajunge prin intermediul sufletului” (p. 83-84), iar „puterea spirituală a unei colectivități, a unei culturi este fundamentul existenței acelei colectivități” (p. 84).
Concepția despre puterea spirituală a oamenilor individuali și a comunității umane se răsfrânge atât în cele șase eseuri din 2020, cât și în cele zece eseuri din 2021.
În publicistica din anul 2020 se exprimă mai mult profesoara și cercetătoarea din domeniul teoriei comunicării, dar, în mod substanțial, și
jurnalista atentă la ce și cum se comunică actualmente la noi și pe plan mondial. După ce reia tema brand-ului de țară, la care m-am referit anterior, autoarea discută despre globalizarea Fake news (proces menit a controla indivizii prin infotehnologie și ideologie) și despre campaniile electorale („fondate, astăzi, pe MINCIUNĂ” – p 121), prezintă, apoi, modelul comunicării publice din perspectivă politică și administrativă, ca, în final, să se refere la imaginea delirului politic care a însoțit alegerile parlamentare de la noi din decembrie 2020 (comunicarea politică s-a caracterizat prin de-reglementare, sondaje de opinie manipulatoare și ignorarea alegătorilor) și la societatea de supraveghere, în care amenințările tehnologice și nu numai la adresa intimității individuale impun oamenilor să reacționeze și să-și exercite puterea spirituală. În urma unei incursiuni în istoria democrației directe și indirecte, se conchide că ultimul avânt al democratizării europene început în 1989 în Europa Centrală și de Est a întâmpinat cu euforie globalizarea, dar, după 30 de ani, nu s-a ajuns nici la bunăstarea promisă, nici la democrație.
Ultimul grupaj tematic al volumului relevă „motivațiile subterane” ale comunicării legate de procesul globalizării și de pandemie, ambele realități fiind considerate ca manifestări ale celui de-al treilea război mondial, care este mixt și subminează „subsistemele politic, economic, cultural, al mediului, al resurselor, al sănătății” (p. 150). Însăși „pandemia” este văzută ca „un atac biologic fără precedent asupra fizicalității corporale, dar și asupra conștiinței umane” (p. 161). Bătălia secolului al XXI-lea, se afirmă, este ,,conflictul dintre democrație – fie ea și imperfectă – și autocrație sau dictatură” (p. 166), grefată pe un neoliberalism economic, lipsit de o componentă filosofică și morală.
Elaborate din perspectivă teoretică și argumentate cu fapte concrete privind schimbările petrecute în lume și în societatea românească în ultimul deceniu, reflecțiile doamnei profesoare Rosemarie Haineș sunt semnificative pentru întreaga etapă bulversată pe care o traversăm și chiar pentru viitor. Consemnând evenimentele cu care lumea de azi se confruntă economic, politic și cultural, decriptând sensul rezolvărilor spre care se tinde pe plan mondial și național, punând întrebări asupra acestui sens, România răsucită este o carte vie, străbătută de pasiunea adevărului și moralității, de înaltă vibrație pentru respectul demnității individuale și colective.
Ioan N. Roșca