◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.03.2024

Unfriend? OK

Ce poți înțelege atunci când, la aniversarea zilei de naștere a unui amic de pe Facebook, acesta răspunde la mai toate mesajele de felicitare primite, cu excepția mesajului tău? Desigur, există oricând explicația simplă: Meta a dat de pământ cu aplicațiile mobile, a smotocit viguros varianta web și, inserând zeci de reclame, e greu să mai găsești lucrurile care într-adevăr te interesează, inclusiv nevinovatele „La mulți ani!” ce îți sunt adresate. Doar că, straniu, persoana respectivă a răspuns prea multor urări ca să poți crede că este o eroare legată de rețea. Cea mai la îndemână lămurire este că nu a interesat-o mesajul tău și a vrut să-ți arate acest lucru, fără echivoc, nebăgându-te în seamă. Învățătură de minte, ai zice, pentru perioadele similare și următoare.

Lucrurile, însă, pot sta puțin altfel. Rețelele sociale funcționează, cumva, precum băncuța din poarta țaței Floarea, domiciliată într-un sat deloc îndepărtat. Acolo se strâng câțiva observatori voluntari, care notează în memoria colosală cine trece, de ce, cum e îmbrăcat și unde merge, coroborând informațiile cu altele, reale sau ingenios imaginate, până la înjghebarea unui profil demn de a fi dat publicității. În scurt timp, mai toată lumea (interesată și nu doar) va afla detalii, nesperate, nesolicitate, poate nedorite, despre oricine a comis eroarea de a trece pe stradă. Simplu. Iar aceste comitete ad-hoc funcționează după acel principiu vechi, potrivit căruia noi știm tot, iar ce nu știm, totuși, inventăm. Ceea ce înseamnă că poți avea parte de un tratament foarte abraziv, fără nicio vină – niciuna, în afara faptului că ai intrat în colimatorul comitetului.

Cunoscând aceste caracteristici generale, trebuie să ai un curaj fantastic pentru a însoți, către magazin sau către orice alt obiectiv cu importanță locală, o persoană intrată în gura lumii, deoarece riști același tratament. Și cine știe dacă nu cumva, astfel, nu-ți vei pierde prietenii ori cunoștințele binevoitoare, pentru simpla așezare nefericită în preajma numelui celui luat în vizor. Este tare complicat să mai exiști nestingherit după aceea, motiv pentru care se dovedește a fi o mișcare neinspirată inclusiv să-i răspunzi la salut persoanei înfierate. Astfel încât, probabil, e mai bine să-i întorci spatele și să trăiești o mie de ani în pace. Plus sau minus…

Pe rețelele sociale există cam aceleași considerente. Dacă știi că în cercul tău de amici a apărut cineva indezirabil, a cărui vecinătate îți poate crea neplăceri, este mai simplu și mai bine să te prefaci că nu o observi, să zâmbești încurcat și distant atunci când te abordează și să-ți păstrezi imaginea curată, neatinsă de cine știe ce paralele posibile, de nedorit.

Să nu credeți (deși sunt convins că știți mult mai multe despre amicițiile online decât mine) că aceste situații bizare apar doar în cazul unor categorii sociale. Nu, de la profesori până la ingineri, de la scriitori până la operatori de drone – preocupare care va deveni, în curând, o meserie bine plătită –, toți se supun acestor reguli și, mai interesant, își formează o părere despre cineva ca urmare a deciziilor comitetului ad-hoc de supraveghere și categorisire.

Ce te faci atunci când devii indezirabil, de nealăturat imaginii altora, pe rețelele sociale? În principiu, procedezi ca în viața de zi cu zi: te prefaci că nu observi și mergi mai departe, mormăind, eventual, incantații greu de înțeles în barbă. Iar lor și celor care urmăresc reacțiile nu le spui nimic. Bunica mea, un izvor de înțelepciune, mă învăța, în copilărie: „Zi c-ai zis și nu mai zice”, povață care îmi este de un colosal folos astăzi, ca întotdeauna.

Nu mă înțelegeți greșit, lucrurile descrise mai sus nu mi s-au întâmplat mie. Nu cred. Țin cu greu evidența amicilor și cunoștințelor din lumea reală, ca să nu mai vorbim despre rețelele sociale. Nu cultiv prietenii elaborate, care să solicite compromisuri și jertfe de sânge, după cum nici nu mă interesează prea mult imaginea mea, suprapusă peste ideile momentului și așezată într-un soi de album al nimicurilor contemporane. Mă deranjează, însă, când văd câte un comportament neplăcut, de dragul colectivei, necruțătoarei guri a lumii. Consider aceste lucruri copilării vag evoluate și îi privesc pe protagoniștii operațiunilor de înfierare – obștească, eventual – cu un zâmbet sincer, menit celor care au prea mult timp liber, obligați fiind să-l umple, cumva.

Într-o lume împărțită pe motiv de cartiere, ulițe, găști și amiciții formale, eu încă mai cred că putem supraviețui și conviețui cu toții, indiferent de imaginea pe care ne străduim să o creăm ori de pericolul bârfelor ce gravitează în jurul nostru. Încă mai cred că trebuie să croim, în comun, o armonie, benefică tuturor. Că este necesar să ne acceptăm unii pe alții, cu bunele și relele noastre, deoarece acesta este parcursul firesc în societate, nu în retragere solitară. Iar dacă nu se poate, ne putem ignora politicos, conștienți că nu suntem prieteni și nu vom umbla prea curând, de mână, pe stradă.

Există și în viața reală, ca și pe rețelele sociale, opțiunea dezprietenirii (da, am văzut și eu ce straniu apare acest termen, deci sper, ca și dumneavoastră, că nu va fi adoptat de limba română, prea îngăduitoare, uneori). Accesând profilul persoanei respective, apeși „șterge din listă” (așa cum apare, tradusă, pe Facebook, denumirea acțiunii), apoi, la întrebarea dacă ești sigur că dorești acest gest extrem, apeși „confirmă”. Simplu, fără complicații și fără compromisuri. Recapitulând soluția, în stil anglo-saxon, aplicăm tactica Unfriend? OK.

 

 

Alexandru Pripon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *