La noi totul e politizat: şi limba, şi istoria, şi numele, şi biserica.
Pentru o mie de ani înainte acestea sunt şi vor fi teme de discuţie pentru politicienii noştri născuţi şi încă nenăscuţi, făcuţi şi încă nefăcuţi.
În ţările care se respectă, a specula în aceste subiecte e considerat o blasfe-mie. La noi – lucru firesc.
Din păcate, politicianismul a fost de multe ori piedică în rezolvarea multor probleme naţionale.
Avem politicieni (de extremă stânga) ce salută Pactul Ribbentrop-Molotov, care „a pus fundamentul statalităţii noastre”, tot ei considerându-i pe Stalin şi Hitler „părinţi ai statului nostru”.
Avem politicieni care cred că toţi cei ce spun pe nume limbii pe care-o vorbesc – româna (de la Eminescu la Vieru şi copiii de grădiniţă) – ar trebui să plece în România, ca s-o vorbească acolo, iar aici să rămână doar cei care consideră că limba e „moldovenească” – (ruşi şi mancurţi).
Avem politicieni (cam aceiaşi) care sunt încredinţaţi, încercând să ne con-vingă şi pe noi de asta, că moldovenii care se autoidentifică români ar urma să treacă şi ei Prutul. „Ne meşaite nam jit’!” („Nu ne împiedicaţi să trăim!”), cum afirmă moldovenii (care nu ne cunosc limba) lui Mişin, Formuzal şi Dodon.
O misiune a generaţiilor de azi ar trebui să fie rectificarea unor greşeli ale istoriei. Acest lucru trebuie făcut cu eforturi comune: de către politicieni şi mase.
De ce e corect ca toţi ruşii să se fi adunat într-un singur stat, se întreabă mulţi dintre adepţii ideii unirii, iar românii – nu?!
De ce a fost bine ca nemţii, italienii, francezii ş.a. să se fi strâns între graniţele unor ţări, dar când e vorba de români (iar moldovenii sunt români, aşa afirmă cei mai de seamă lingvişti, clasici ai literaturii, savanţi ai lumii, inclu¬siv părinţii marxism-leninismului), nu e bine deloc?
Tinerii ar dori să corecteze nişte erori ale trecutului, pe care timp de două sute de ani oamenii politici n-au făcut decât să le permanentizeze.
În 1812 Ţara Moldovei a fost ruptă în două. („Moldovenii au fost eliberaţi de sub ocupaţia moldovenească”, aşa se lăudase ţarul Alexandru I).
Cine s-a bucurat de acest rapt, afară de duşmanii neamului nostru?
În 1940 Basarabia şi Nordul Bucovinei (vechi teritorii ale Ţării Moldovei) au fost invadate de către tancurile sovietice, pentru ca „eliberatorii” să depor¬teze, să ucidă, să facă să moară în foametea organizată, să silească să plece – jumătate din populaţia Basarabiei („Românii au fost eliberaţi de sub jugul românilor”, cum se preamărise satrapul Stalin).
Sunt nedreptăţi strigătoare la cer. Iar tânăra generaţie nu vrea să facă nimic altceva decât să atragă atenţia asupra acestora.
Pentru acest lucru urmaşii enkavediştilor, ai celebrelor „troici” staliniste, ai celora care ne-au deportat rudele, ne-au masacrat mucenicii, ne-au închis bisericile ş.a., au ameninţat că vor veni la mitingul de duminică peste noi cu pietre, cu bâte, cu răngi metalice, ca să ne silească să tăcem, de fapt: să muţim, o dată pentru totdeauna. Aşa cum au crezut că făcuseră cu această aşchie de popor părinţii şi bunicii lui Mişin, Şelin, Klimenko, Petrenco, Ticăloşenco ş.a.
V. Şelin, liderul PSD, a ameninţat că e gata să iasă „cu arma în mâini” pentru a apăra ţara de unionism.
Iar I.Dodon, liderul PSM, a cerut de la Guvern ca propagarea ideii unirii să fie interzisă prin lege, şi tot prin lege, sugerează domnia-sa, concetăţenii noştri să fie puşi să strige: „Trăiască Moscova!” (Asta ca să nu se supere „garantul independenţei, suveranităţii şi al caracterului unitar al statului nostru.”)
Ideea naţională românească nu subminează integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Tocmai ea ne-ar aduce mult mai curând în această structură europeană.
Ne-a mirat motivaţia interzicerii marşului de duminică, invocându-se că-n această zi se va desfăşura pe Aleea Clasicilor Festivalul Etniilor.
Dar Festivalul Etniilor de la o vreme are loc în fiecare zi.
Vrem să fim stăpâni, nu slugi în ţara strămoşilor noştri.
Vrem să ne simţim acasă în casa pe care ne-au lăsat-o ei drept moştenire.
Acesta e şi crezul tinerilor care se vor întruni la 16 septembrie.
Ca şi ei, am convingerea că ideea unionistă urmează a fi îmbrăţişată de toţi concetăţenii cu dor de dreptate, deci şi de membrii tuturor partidelor Basara¬biei care ţin la destinul acestui neam.
Dar pentru asta ea urmează a fi depolitizată. Şi cât mai curând.
Noi nu facem politică: noi vrem să ne unim cu Ţara! Asta ar trebui să devină lozinca unioniştilor.
Marile Idei Naţionale trebuie situate deasupra politicii. Precum Dumnezeu.
Numai astfel ele au sorţi de izbândă.
Numai astfel şi noi avem sorţi de izbândă.
Nicolae DABIJA
13 septembrie 2012