Mărturii despre reîncarnare este un subiect sensibil, care demonstrează faptul că sufletul nu moare niciodată și se întoarce la viața fizică în anumite condiții. Aceste condiții nu sunt încă cunoscute, dar se cunosc numeroase cazuri de copii care își amintesc viața anterioară.
Reîncarnarea bunicului său
Mărturii despre reîncarnare sunt multe, una dintre ele este cea a unui băiețel de patru ani, din Statele Unite ale Americii, pe nume Sam, a uimit pe toată lumea susținând că este reîncarnarea bunicului său.
Chiar dacă acest caz pare desprins din filmele SF, dr. Jim B. Tucker de la Universitatea Virginia, departamentul de Psihiatrie, susține că Sam este unul dintre cei peste 2500 de copii americani care își aduc aminte de viețile lor anterioare.
Povestea micuțului Sam a început în ziua în care bunica sa a decedat, iar părinții săi au răsfoit un album fotografic. În acel moment Sam și-a îndreptat degetul spre o fotografie și le-a spus părinților: Aceasta a fost mașina mea!„.
Era vorba despre prima mașină pe care o deținuse bunicul băiatului. Părinții săi au fost sceptici, nu credeau că micuțul vorbește serios și din această cauză mama sa l-a supus la o serie de întrebări.
I-a fost arătată o fotografie în care bunicul său, tânăr fiind, era înconjurați de numeroși colegi de clasă. Fără să ezite, Sam a pus degetul pe chipul bunicului și a spus: Acesta sunt eu„.
Pentru ca povestea să prindă și mai mult contur, Sam a început să le povestească părinților săi diverse întâmplări din viața sa anterioară. Dacă nu este reîncarnarea bunicului său, nu avea de unde să știe că sora sa fusese ucisă cu sânge rece, pentru ca mai apoi corpul său să fie aruncat într-un lac.
Unii dintre psihologi susțin că cele mai multe dintre astfel de cazuri sunt influențate de poveștile părinților. Copiii preiau aceste povești pe care le transformă în propriile experiențe folosindu-se de imaginație. Dr. Trucker a examinat toate aceste aspecte și a ajuns la concluzia că Sam nu a fost deloc influențat de părinți, iar amintirile pe care le are sunt venite dintr-o viață anterioară.
De asemenea, psihologul a cercetata cu minuțiozitate atitudinea părinților și a ajuns la concluzia că micuțul nu a fost deloc influențat în povestea sa.
În acest fel, Sam este o altă dovadă vie că reîncarnarea sufletului este o realitate pe care încă nu putem s-o înțelegem pe deplin.
Mărturii despre reîncarnare – vorbește engleza fără s-o fi învățat
Un copil de sex masculin din Golan Heights (o zonă controlată de Israel) și-a surprins familia când a început să vorbească engleza din senin! Băiatul nu a vorbit deloc până la vârsta de 2 ani. Apoi, dintr-o dată, a început să folosească expresii engleze precum „My dear” și „Oh my goodness!”.
Accentul său amintește de un copil obișnuit crescut în Marea Britanie, în timp ce araba sa, limba familiei sale, se află în spatele nivelului limbii engleze.
Niciuna dintre familii nu vorbește engleză și băiatul nu a vizionat programe TV în limbă engleză. După cum a raportat o asistentă, părinții lui au contactat-o mai întâi pentru a o întreba despre dificultățile băiatului de a comunica în limba arabă.
„Atunci, m-au sunat din nou și mi-au spus că are o problemă: Vorbește, dar vorbește ca regele Angliei”, a adăugat ea
Xenoglosia
În general, fenomenul unei persoane care vorbește o limbă care nu a mai auzit până acum se numește xenoglosie.
Faptul că o persoană vorbește brusc un limbaj pe care nu l-a auzit niciodată este destul de misterios. Reîncarnarea ar fi o explicație rezonabilă. În acest articol Psi-Enciclopedia oferă o serie de cazuri care ar putea fi destul de sugestive în acest sens. Și o lucrare clasică pe această problemă este extraordinarul Limbaj unlearned: New Studies in Xenoglossy scris de Ian Stevenson.
Confruntarea cu familia din viața anterioară
Una dintre cele mai fascinante mărturii despre reîncarnare este cea a unui copil care s-a confruntat cu familia sa din viața anterioară.
Născut la 14 martie 1944 la Bisauli, în districtul Budaun, în India, Pramodh Sharma era al doilea fiu al lui Baukey Lal Sharma, profesor la un colegiu.
Băiatul era în mod evident diferit de alţi copii, deoarece, de la vârsta de 3 ani, i-a informat pe părinţii săi uluiţi că a decis să-şi schimbe numele pe care i-l dăduseră la naştere şi că voia de acum înainte să fie numit cu numele său adevărat, care, le-a spus el, era Parmanand.
Acesta nu a fost decât primul gest din remarcabila lui poveste. Copilul începu să vorbească mult despre oraşul Moradabad, pe care, cu siguranţă, nu-l văzuse niciodată. Bineînţeles, părinţii săi auziseră vorbindu-se despre cazuri de copii care îşi aminteau că ar mai fi trăit o dată. Dar una este să auzi vorbindu-se despre poveşti de genul acesta şi cu totul altceva este să ai un asemenea caz în familie.
Fiul familiei Sharma nu contenea să vorbească de Moradabad şi să stabilească comparaţii cu viaţa sa actuală, ca fiu al profesorului. Cerea necontenit profesorului să-l ducă să revadă „vechea” locuinţă şi îi promitea că îi va arăta patiseria pe care o avusese în trecut şi unde se găseau produse excelente, mai bune decât cele care se găseau în Bisauli. Neliniştiţi, părinţii îşi făceau o regulă din a rezista la aceste propuneri, deoarece o superstiţie indiană spune că persoanele „reîncarnate” care-şi amintesc de vieţile lor trecute nu trăiesc mult.
Într-o zi Parmanand sosi acasă târziu şi, cum tatăl său îl întrebă de unde vine, el răspunse: „am avut abdomenul ud şi am murit, acum iată-mă la Bisauli”.
Mai târziu băieţelul se lăuda că ar fi avut un magazin la Moradabad şi că a crescut patru băieţi şi o fată. Celălalt nume al său fusese Mohan, afirma el, şi avusese trei fraţi. Soţia lui, pe care o descria ca fiind o femeie grasă, mai trăia încă la Moradabad; astfel îl ruga din nou şi din nou pe profesor să-l ducă în acel oraş pentru a-i putea demonstra că spusese adevărul.
La 15 august 1949, profesorul şi mulţi alţi membri ai familiei s-au urcat în trenul spre Moradabad, luându-l cu ei pe fiul lor Pramodh (care insista să fie numit Parmanand). Profesorul hotărâse că aşa nu se mai putea, era timpul să-l testeze pe copil şi să afle dacă era sau nu în măsură să identifice locurile şi oamenii cu care se lăuda că fusese atât de apropiat.
Băieţelul ieşi strălucit din această probă. Deşi nu pusese niciodată piciorul în Moradabad (de la naşterea la Bisauli), conduse fără ezitare micul grup către prăvălia pe care o ţineau acum fraţii Mohan. Îi duse la uzina de apă din Seltz pe care primul Parmanand o exploatase cât trăise şi le explică în detaliu cum a fost construită!
Deoarece băieţelul din Bisauli numit Pramodh Sharma pretindea că a fost un bărbat numit Parmanand care a trăit, a crescut o familie şi a murit la Moradabad, era firesc să i se ceară să identifice dacă putea pe membrii aşa-zisei lui familii.
Pramodh îi identifică corect şi numi pe soţia, fiica şi fiul primului Parmanand. El le vorbi despre aspecte intime ale vieţii lor, imposibil de a fi cunoscute de un străin şi răspunse rapid şi corect la toate întrebările lor. Între altele, atunci când se plimba prin casa în care Parmanand trăise şi murise, arătă modificările care fuseseră făcute după moartea lui Parmanand, inclusiv adăugarea a două noi camere.
Când a venit timpul de plecare înapoi la Bisauli cu tatăl său şi cu restul grupului, copilul se agăţă de membrii familiei care părea să fi fost a lui în trecut. Fu luat cu forţa şi lăsă întreaga familie în lacrimi, deconcertată, dar convinsă că părintele decedat revenise sub trăsăturile acestui remarcabil copil.
Pramodh Sharma crescu, deveni adult şi continuă să trăiască împreună cu părinţii săi la Bisauli, încercând să uite straniile împrejurări care păreau să-l lege de o altă existenţă, înrt-un alt oraş şi în pielea altuia.
Când eram Parmanand…
Vă amintiţi, fără îndoială, că atunci când era copil, Pramodh spusese părinţilor săi uluiţi: „Când eram Parmanand, am avut abdomenul ud şi am murit”. După cercetări, s-a aflat că Parmanand fusese spitalizat, deoarece suferea de o afecţiune abdominală nediagnosticată şi îi făcuseră o baie caldă înainte de moarte. Parmanand Mohan a murit la vârsta de 39 de ani, la 9 mai 1943 la Moradabad. Pramodh Sharma s-a născut la 15 mai 1944 la Bisauli.
La 15 mai 1949, în prezenţa multor martori demni de încredere, micul Pramodh a dovedit în mod indiscutabil că a dobândit amintirile lui Parmanand Mohan, că cele două vieţi ale lor erau în mod inexplicabil înlănţuite de-a lungul misterioaselor treceri între viaţă şi moarte, pentru a deveni un mister în plus care dezice orice explicaţie. Căci dacă faptele sunt evidente şi incontestabile, cauzele lor ne sunt încă necunoscute.
Acestea sunt cele mai fascinante mărturii despre reîncarnare, dar există și altele!