Sud-estul Europei a făcut un pas spre independenţa faţă de gazele ruseşti prin începerea lucrărilor la o instalaţie de înmagazinare a gazului natural lichefiat în portul Alexandroupolis, un proiect eleno-bulgar, la care se vor alătura Serbia şi Macedonia de Nord, relatează agenţia EFE.
Startul lucrărilor a fost dat de premierul Kyriakos Mitsotakis, în prezenţa liderilor celor trei ţări partenere şi a preşedintelui Consiliului Europei, Charles Michel, care, prin prezenţa la Alexandroupolis, a dat un semnal de sprijin al Uniunii Europene faţă de un proiect crucial pentru Balcani.
Sud-estul Europei consumă între 10 şi 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, din care circa 50% provin din Rusia. Cu această nouă instalaţie, care se adaugă celei care există deja la Revithousa, o mică insulă în apropiere de Atena, Grecia speră să îşi consolideze importanţa geopolitică şi să devină un important centru energetic al Europei, scrie EFE. În flancul de sud, Grecia mai are proiecte de interconectare pe partea de gaze cu Israel, Cipru şi Egipt.
Centrala de la Alexandroupolis va fi gata la finele anului viitor şi va fi constituită dintr-o unitate flotantă, situată pe mare, la circa 18 kilometri de port, destinată recepţiei, înmagazinării şi regazeificării gazului natural lichefiat. Va fi prima instalaţie extra-teritorială a Greciei.
Printr-un sistem de gazoducte submarine şi terestre, gazul natural va fi trimis în Sistemul Naţional de Transport al Gazelor (NSF) şi de acolo consumatorilor finali.
În plus, va putea să se conecteze la Interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB), ale cărui lucrări vor fi finalizate în câteva luni, şi la Gazoductul Trans Adriatic (TAP), care va duce gaze din Azerbaidjan spre Italia şi care a început să funcţioneze recent.
Cu o investiţie totală de circa 400 milioane de euro, capacitatea de înmagazinare a gazului natural lichefiat va fi de 153.500 metri cubi pe an şi se estimează că va putea să regazeifice circa 5,5 miliarde mc.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.roGrecia pune umărul la independența Europei față de gazele rusești
Articole recente
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își serbează ziua de naștere
- „Coolartis”, o nouă publicație sub egida Filialei Olt a UZPR
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Aniversarea dintr-un ceas de întomnare
- Pe urmele pașilor lui Ion Creangă,
la Slănic-Moldova - O voce demnă de marile scene concertează în acest weekend la Slănic-Moldova
- Urmuz şi Eminescu
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro