◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.04.2024

UE și România: eforturile anticorupție au stagnat
sau sunt în declin

Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) 2023 arată că majoritatea statelor au făcut progrese minime sau deloc în ceea ce priveşte combaterea corupţiei în sectorul public (https://cursdeguvernare.ro/transparency-international-combaterea-coruptiei-in-ue-in-declin-romania-una-dintre-cele-mai-slabe-performante.html, postat pe 30 ianuarie 2024): IPC reflectă modul în care experţi independenţi şi din mediul de afaceri percep corupţia existentă în sectorul public din 180 de state şi teritorii.

„La nivelul Uniunii Europene eforturile anti-corupţie au stagnat ori sunt în declin în majoritatea statelor membre. Media UE rămâne constantă în ultimii cinci ani, la 64 de puncte”, se arată în raportul Transparency International; cu  46 de puncte din 100 posibile, România rămâne în continuare în rândul ţărilor UE cu cele mai slabe performanţe, alături de Bulgaria (45 de puncte) şi Ungaria (42 de puncte), precizând că acest punctaj reflectă deficienţe semnificative în privinţa statului de drept.

Conform metodologiei Transparency International, scorurile sub 50 de puncte sunt inacceptabil de scăzute, mai ales prin comparaţie cu media regională. Schimbările de 1-2 puncte de la un an la altul de regulă reflectă marja de eroare, mai ales dacă acestea nu sunt constante.

Specialiştii Transparency International România afirmă că la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene s-a constatat că măsurile anti-corupţie continuă să fie subminate de slăbirea mecanismelor de tip checks and balances, menite să asigure control şi echilibru în statul de drept. Totodată, aprobarea unor legi şi reglementări noi sau înfiinţarea de noi agenţii sunt măsuri care nu duc automat la asigurarea unui control mai bun în materie de corupţie.

La nivelul țării noastre, recomandările Transparency International Romania includ:

 actualizarea legislaţiei în domeniul integrităţii publice, pentru remedierea lacunelor şi a inconsecvenţelor legislative existente în prezent şi îmbunătăţirea clarităţii reglementării în domeniul integrităţii publice;

 îmbunătăţirea transparenţei organizaţionale şi decizionale, inclusiv prin consultări publice eficiente şi acces facil la informaţii de interes public, corelat cu prevederile din Strategia Naţională Anticorupţie;

 actualizarea procedurilor de raportare internă şi instituirea de canale eficiente de raportare, corelat cu prevederile Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public; standardizarea şi clarificarea procedurilor administrative prin adoptarea Codului de procedură administrativă;

 adoptarea unei legislaţii avansate care să clarifice unitar statutul, cariera şi eficienţa resurselor umane din administraţia publică;

 utilizarea Pactelor de Integritate ca instrument de monitorizare a achiziţiilor publice, în special pentru procedurile de achiziţii şi contractele cu risc crescut de apariţie a neregulilor, incidentelor de integritate sau fraudelor.

 

Emilian M. Dobrescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *