◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.06.2024

Ecouri cu parfum
de Nicolae Rotaru

Este o onoare să vorbesc la Bookfest – Festivalul Internațional de Carte – București 2024, la invitația  scriitoarei Geni Duță și Editurii Fast Editing, despre scrierile celui care astăzi este o stea, Dl. Dr. Gen. Ing. Nicolae Rotaru, „un autor prolific și original, curajos și ludic, talentat și onest‘‘,  așa cum l-a caracterizat Dl. Corneliu Leu, în anul 2003 dar și un „talent remarcabil, un neastămpâr creator, o voce inconfundabilă a breslei scriitorilor”,  așa cum l-a descris Dl. Dimitriu Titus Popa, în anul 2007.

Despre  scriitorul Nicolae Rotaru, care a așternut pe hârtie slove scrise cu măiestrie, romane, nuvele, povestiri, poeme, aforisme, epigrame, tablete, pamflete, schițe, portrete, interviuri, memorialistică, reportaje, cronici și critici literare,  s-a scris mult și se va mai scrie, fiind un reprezentant marcant al literaturii române, unul dintre cei mai însemnați scriitori români cu care am avut șansa și norocul să fim contemporani.

Cartea lansată la Bookfest  „Lebăda de ceară”  (sau Lampa cu carbid) este un volum de poeme, creații ctitorite de un nou „Manole” așa cum se caracterizează însuși autorul, care și-a propus și a reușit să lase, pe Argeș în jos, „zidiri” în versuri, mărturii sacre, inspirate parcă de divinitate, alcătuind din slova sa cărămizi și înălțând ziduri de scrieri, până la steaua din care acum ne ascultă.

Autorul își începe volumul de poeme cu un contramotto, scris  „la adăpostul întunericului răvăşit de misterioasele raze ale astrului nopţii”, care demonstrează încă odată modestia care îl caracterizează,  deși domnia sa a fost un scriitor remarcabil, care pe parcursul întregii sale cariere și-a confirmat pe deplin calitățile literare și umane indubitabile precum și talentul cu care a fost hărăzit de Dumnezeu:

„Sunt Nimic între aceia care nu mai fac nimic,

Un biet Nimeni cu renume de-anonim recunoscut,

Nicăieri nu-mi găsesc locul, stau acasă vreau să zic,

Cineva, azi Oarecine, nea Cutare decăzut. ”

Ca apoi, lectura rotariană, să ne aducă în fața un poet situat în galeria de poeți a neamului:

„Goga, Barbu și Blaga, ei m-au avut drept fan,

Bacovia, Nichita, dar mai ales Coșbuc…”

Sub inspirația malului de Lac Plumbuita și a lebedelor care trăiesc în acest habitat,  zona în care a locuit, poemele curg „să umple anotimpurile,… tot atâtea câte mișcări însoțitoare ale închinăciunii face mâna dreaptă”,  între degetele care țineau zilnic condeiul, ca un „ritual creștin, ca o rugă…”

„Lebăda de ceară” este un manifest pentru eternitate, un volum scris de autor în calitate de ‘‘consilier ceresc‘‘, parcă anticipând ce va urma în viața sa:

„Poate sunt un înger pogorât pe-o rază,

Ș-așezat la Domnul într-un post de pază (…)

Poate sunt chematul din divinitate

Să reîmpartă lumea, să facă dreptate. ”

Într-un amestec  bine echilibrat, poemele rotariene,  ne aduc în față o retrospectivă de gânduri și emoții personale, critică, ironie, seriozitate  sau opinii, aș îndrăzni să spun chiar o expoziție de idei personale, aduse de domnia sa nouă, cititorilor, din perioada pandemiei.

Îi mulțumesc scriitorului Nicolae Rotaru pentru o viață de creație, care va emana pentru eternitate ecouri cu parfum de Nicolae Rotaru!

 

prof. drd. Maria Petrescu

membru UZPR București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *