Dar lucrurile se mișcă cu dificultate, inerția birocratică se simte la tot pasul – inclusiv lobby-ul celor ,,cinci surori’’ – iar timpul, ca să citez un clasic român, nu mai are răbdare. Peste toate însă, se observă dinamismul unei societăți care, în cei peste 80 de ani de la primul proces generalizat de înarmare, și-a menținut primatul mondial pe acest segment.
Europa și industria de război
Dacă facem o comparație cu membrii europeni ai NATO priviți în ansamblu, America stă bine la capitolul industrie de apărare și s-a repliat relativ repede în condițiile amenințărilor din epoca actuală. Analizând evoluția producției de armament european în ultimii 30 de ani, observăm că sfârșitul Războiului Rece s-a suprapus peste un proces început anterior și continuat în deceniile care au urmat. Este vorba de reducerea ponderii industriei în cadrul economiilor naționale sau altfel spus, dezindustrializarea. Aceasta a influențat negativ investițiile guvernamentale în industria de război, iar societățile și grupurile industriale private s-au orientat spre exporturi facile, către beneficiari tradiționali mai puțin interesați de nivelul tehnologic al produselor importate. Urmarea: capacitățile militare scoase din uz nu au fost înlocuite. Un exemplu: în 1990, marina militară a statelor europene membre NATO avea în dotare 208 nave mari de luptă și 127 de submarine. În 2021, „forțele’’ în acest domeniu s-au redus la ceva mai mult de jumătate: 116 de nave și 65 de submarine gata de luptă. Aceasta, în condițiile în care numărul membrilor NATO a crescut.
Pericolul din vorbele lui Medvedev
Textul de astăzi este o continuare, în sens tematic, a articolului anterior. În esență, este o încercare de a atenționa factorul politic european că nici măcar nu am ajuns la „sfârșitul începutului’’ – cum ar fi spus W. Churchill – în ceea ce privește apărarea noastră în fața celorlalți, europeni și ei. Dmitri Medvedev afirma, la jumătatea lunii aprilie, în deschiderea unei competiții sportive, că „frontierele strategice ale Rusiei – așa cum se întâmplă cu granițele marilor puteri – sunt mai extinse decât cele geografice. Acestea din urmă sunt linii de demarcație recunoscute de dreptul internațional. Cele strategice sunt dincolo de dimensiunile fizice ale statelor și depind direct de gradul extinderii puterii lor politice. Ele se pierd sau se câștigă. Franța, datorită ignoranței sale geopolitice, își pierde influența în Sahel’’. Dar Rusia vine din urmă, am adăuga noi. Chiar și în Sahel. Discursul lui Medvedev – am prezentat mai sus doar o mică parte – ar putea fi o completare a doctrinei militare a Rusiei, adăugându-i acesteia o componentă ofensivă, amenințătoare chiar, la 360°. Iar Medvedev nu vorbește când nu primește ordin.
Acest discurs nu face parte din seria intervențiilor cu care ne-a obișnuit vicepreședintele Consiliului de securitate al Rusiei. Este elaborat și probabil aprobat ,,de sus’’, aspecte care-i conferă un grad ridicat de periculozitate.
În primele fraze, Medvedev s-a referit la modul cum au ocupat rușii Parisul, în martie 1814… ca să-l salveze. Ca să nu mai vorbim de Berlin.
George Miloșan
Foto: Wikipedia