Recent, colegii de breaslă din cadrul Filialei UZPR Timiș l-au condus pe ultimul drum pe cel ce a fost IOAN ROȘCA, un om desosebit, cu harul lui Dumnezeu de a fi în slujba cuvântului scris și al semenilor aflați în nevoi. A plecat dintre noi la fel cum a venit, ca o lumină călătoare prin negura vremii.
Am vorbit cu el înainte de Sărbători, urma un tratament drastic, dar era optimist și ne-am promis să ne revedem la ,,Întâlnirile noastre de luni”, când urma să lansăm monografia satului Șanovița, dar destinul ne-a hărăzit o altă ipostază, ne-am revăzut pentru ultima oară într-un spațiu plin de tristețe și lacrimi dumnezeiești, ploua mărunt ca în plină vară, era un semn că despărțirea de toți cei dragi era doar o secvență memorabilă din noianul părerilor de rău.
Făcea voluntariat cu pasiunea și dăruirea omului cu sufletul risipit prin oameni. Edita și scria aproape singur „Foaia șanovițană”, pe care o distribuia cu mare bucurie tuturor iubitorilor de tradiții ale satului bănățean și al patriminiului poupular românesc. La toate manifestările și întâlnirile ocazionale venea îmbrăcat ca un rapsod , ca un voievod al unui timp de mari încercări.
A fost un român patriot, cu credință în Dumnezeu, în toate scrierile sale dădea citate pline de învățăminte din idolii săi, Eminescu, Blaga, Petre Țuțea. „Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de țară” (M. Eminescu)
„Suntem și vom fi întotdeauna un popor de țărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul țăranului, creatorul și păstrătorul culturii populare, centru generator, binecuvântat și rodnic” (Lucian Blaga)
„Ce pustiu ar fi spațiul dacă n-ar fi punctat de biserici” (Petre Țuțea)
A înființat Asociația culturală ,,Nicolae Ursu” Șanovița și a amenajat în localitatea sa dragă, un Muzeul al satului, cu tradiția specifică și diverse elemente de etnografie și folclor.
Satul meu, Șanovița
Satule, mă-ntorc cu drag,/ Dar, când trec al casei prag,/ Nu e mamă, nu-i nici tată/ Unde-i viața d-altădată?/ Eu, pe ulițe tale/ Văd tristețe și văd jale;/ Cei bătrâni, de mult s-au dus,/ Viața merge spre apus…/ Cu mult dor, revin oricând /Cu inima fremătând./ Despre tine vreau să scriu,/ Ce-mi amintesc și ce știu, / Ca cei tineri, ce-s plecați / Și străini, interesați / Să știe de satul meu / Așezat de Dumnezeu / În Pusta Banatului,/ De oamenii satului/ Care-n urmă ne-au lăsat / Nume mari, de neuitat….
Iubiți satul natal! Păstrați credința în Dumnezeu! Păstrați tradițiile și obiceiurile așa cum le-au lăsat moșii și strămoșii noștri! Iubiți România și Banatul! (Nelu Ioan Roșca).
Ca prieteni și colegi ziariști, ne vom strădui ca imaginea sa de promotor veritabil al presei rurale și nu numai să nu se piardă în anonimat; Ioan Roșca merită aceasta ca un semn de prețuire!
Dumnezeu să-L odihnească în pace!
Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș