Într-o perioadă de supraabundență informațională, jurnalismul pare să-și fi pierdut scopul „clasic” – informarea. Ziarele, în mod tradițional deținătorii flăcării jurnalistice, dispar. Ce ne rezervă viitorul presei? Posibil o trecere de la relatare la interpretare.
Constituțiile țărilor democratice garantează libertatea presei. Imaginea de sine a jurnaliştilor este că munca lor este esenţială pentru supravieţuirea democraţiei. În 1983, când Administrația Reagan a invadat insula Grenada, dar a ținut reporterii departe, John Chancellor, prezentatorul știrilor de televiziune NBC, a fost înfuriat de această decizie. Jurnaliştii, a spus cancelarul, erau „reprezentanţii poporului”. În realitate, desigur, știrile sunt o industrie – o afacere cu profit. Jeff Bezos, care deține „Washington Post”, este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, dar Bezos încă se așteaptă ca publicația să facă bani. Chiar și BBC, un radiodifuzor public finanțat dintr-o taxă de televiziune, își vinde programele de știri distribuitorilor străini pentru sute de milioane de dolari.
„În SUA și în multe alte țări, ceea ce s-a vândut pentru profit nu a fost știrea, ci spațiul pentru agenții de publicitate. Asta explică o mare parte din conținutul știrilor: incendii și diverse dezastre, crime, conflicte, cultul vedetei de cinema și celebrității. De asemenea, explică stilul ciudat al jurnalismului tradițional, cu vocea sa impersonală și împărțirea arbitrară a conținutului între rapoartele faptice și opinie. Secolul al XX-lea a fost epoca de aur a acestui model de afaceri. Ziarele s-au consolidat în monopoluri locale, revistele de știri au proliferat, jurnaliști au fost angajați pentru a umple redacțiile în creștere și birourile din străinătate. Informațiile erau puține, ceea ce le făcea valoroase. Am lucrat la secțiunea CIA care evalua media la nivel global. Când eram un analist tânăr, volumul de informații era un filtru. Acea epocă s-a terminat. Ultimele două decenii au fost o catastrofă prelungită pentru industria știrilor”, scrie Martin Gurri, fost analist CIA, lector la Universitatea George Mason, din Virginia, SUA.
În SUA, 2.000 de ziare s-au închis din 2004 încoace. Locurile de redacție au scăzut cu 57% din 2008, peste 16.000 de jurnaliști și-au pierdut locurile de muncă doar în anul 2020. Acest dezastru a fost replicat în întreaga lume.
Ce s-a întâmplat? S-a produs tsunami-ul digital. De la începutul secolului, acel tsunami a lovit toate instituțiile umane din lume. Volumele sunt fără precedent. Un model de afaceri format pentru a exploata deficitul de informații pur și simplu nu funcționează într-o epocă a supraabundenței. „Astăzi, informația ca atare are o valoare mică. Împuternicit de platformele digitale, publicul controlează înălțimile peisajului informațional, iar publicul, se dovedește, este foarte supărat pe elitele care gestionează acele instituții ierarhice din secolul al XX-lea. Între timp, agenții de publicitate au fugit online, mai ales către Facebook și Google. „Tocmai în acest context – acest noian de zgomot digital și eșec instituțional – trebuie să răspundem la întrebarea despre relația jurnalismului cu democrația și capitalismul. Cuvântul media înseamnă la mijloc.
Publicul, într-un mediu atât de haotic, tânjește la a înțelege, nu la a afla după odelul știrilor. Una dintre instituțiile pe care le văd în creștere este cea a noului mediator: oameni care stau între public și nebunia informațională și încearcă să dea sens acesteia din urmă”, punctează Gurri.