Jurnalismul de date este într-o certă ascensiune, ca evoluţie a profesiei, şi acest fapt este cu atât mai interesant cu cât este mai pregnant şi în ţări în curs de dezvoltare. Cât despre cele dezvoltate, unde datele sunt la îndemâna oricui şi unde ONG-urile au obţinut succese de transparenţă ca „guvernarea deschisă”, „transparenţa datelor” sau dreptul neîngrădit la informaţie în numele informării, jurnalismul de date începe deja să se transforme într-o adevărată ştiinţă. Fireşte, pilonii fundamentali sunt aceiaşi – etica și responsabilitatea ţinând „capul de afiş” – iar noile implicaţii ale jurnalismului de date fac posibile adevărate cercetări care par la ani-lumină distanţă de dificultăţile pe care le întâmpinau predecesorii gazetarilor de astăzi chiar şi pentru cele mai simple documentări. În schimb, baza de date este colosală, astfel încât jurnalismul de acest tip devine pe zi ce trece cu adevărat o cercetare de anvergură planetară şi în paralel o ramură distinctă a unei profesii complicate.
Avantajele sunt enorme: ziariştii îşi pot face meseria chiar şi acolo unde restrângerile financiare nu permit înfiinţarea de redacţii. „Jurnalismul de date înseamnă să ştii să foloseşti cifrele pentru a spune o poveste în cel mai bun fel posibil. Nu este vorba despre matematică, despre hărţi, coduri sau tabele, ci despre cum să foloseşti toate acestea pentru ca în final cititorul să aibă povestea în prim-plan, susţinută de ele”, explică Simon Rogers, redactor la Google, citat de „ijnet.org”. Toate aceste informaţii exacte elimină temerile, ezitările, pierderea unui timp preţios de către jurnaliştii care ar putea căuta cu reţinere cei mai buni termeni pentru a-şi redacta reportajul. În condiţiile unei bune stăpâniri a acestui tip de jurnalism, rezultatul este un material de presă bazat pe entităţi exacte dar concomitent pe înţelesul cititorului, povestea simplu de înţeles din spatele numerelor.
Iată şi câteva repere ale felului în care funcţionează acest tip de jurnalism: găsirea datelor – cel mai adesea o provocare pentru mulţi ziarişti care activează în state ale căror guverne nu intenţionează să introducă transparenţa în „fişa postului” funcţionarilor publici; folosirea tuturor mijloacelor pe care le pune la îndemâna jurnalistului tehnologia (inclusiv stăpânirea unor programe care până mai ieri erau doar apanajul contabililor sau secretarelor este de un real folos); filtrarea datelor odată obţinute şi, de aici încolo, talentul jurnalistului de a le pune în perspectivă, de a le găsi „chichiţele” care fac din acele cifre informaţii relevante pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor, apoi redactarea poveştii pornind de la toate acestea.
Jurnalismul de date poate fi extrem de pasionant pentru cei deja pasionaţi de profesie. Iar jurnaliştii zilei de astăzi sunt conştienţi că trebuie să evolueze pentru a se menţine relevanţi şi pentru a informa corect opinia publică, trebuie să fie mereu la curent cu tehnologia şi să se flexibilizeze într-o manieră care să le permită menţinerea pasului cu digitalizarea continuă a noi şi noi baze de date, să se folosească de datele pe care le au la dispoziţie (sau pe care reuşesc să le descopere) pentru a face ceea ce ştiu cel mai bine: să „sape”, să descopere, să pună întrebări până la „os”, acolo unde decizia statului sau statistica societăţii pot deveni informaţii viabile. Finalul activităţii jurnalismului de date este de regulă unul dintre cele mai frumoase pentru această meserie: adevărul susţinut de cifre nu poate fi contestat de nimeni, nu există loc pentru interpretări sau retrageri de declaraţii, nu există echivocuri, ezitări, nu se lucrează „în orb”, nu se speculează, nu există (în mod normal, desigur) riscul ca jurnaliştii respectivi să fie acuzaţi pentru ceea ce dezvăluie. Prin munca oamenilor care s-au pus în slujba acestui tip de jurnalism, autoritățile trebuie să răspundă în termeni exacţi pentru lucruri exacte. Graţie jurnalismului de date, o nouă eră s-ar putea deschide în faţa relaţiei dintre guvernanţi şi guvernaţi.
Roxana Istudor
Foto: Pete Linforth/Pixabay