Tăcere…, adâncă, tristă, înveșnicită tăcere, înainte căreia a fost cuvântul profund, nezgomotos, întotdeauna blând și-ntotdeauna vorbitor în liniște, în meditație, întotdeauna intermediar între două opinii contrarii, ori cu o infinitate ideală de armonii.
La 31 octombrie (2021), tăcerea, numai tăcerea a mai avut puterea să intervină într-un dialog cu cei care l-au cunoscut pe blândul ziarist Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la primirea unei știri discrete, adresate ca un secret, ca o solie timidă, lentă, să nu tulbure, să nu facă zarvă, că ziaristul a fost răpus de covid.
Vai, încă un truditor harnic, talentat și dăruit cuvântului rostit la radio, ori scris gazetărește, cuvântului celui cu vestea faptului cotidian românesc, celui cu știrea sportivă proaspătă și entuziastă, celui cu opinia curată, devotată adevărului din și pentru societatea românească, a fost recuperat de eternitate…!
Doru Dinu Glăvan va rămâne într-o istorie a ziaristicii românești drept un ziarist în urma căruia tăcerea nu va fi gol, nerostire, spațiu orb…! În locul făpturii sale fizice va rămâne în lume o tăcere scufundată în pulsul vieții nu în deșertul morții…!
Aceasta pentru că tăcerea, când va fi vorba despre blândul ziarist Doru Dinu Glăvan va rezona în amintire și meditație, altminteri nici nu ar putea exista de vreme ce nu s-ar raporta la nimic.
O durere nu e cu precădere aceea strigată în gura mare, o durere poate mocni într-o tăcere nesfârșită – este întocmai ceea ce cuprinde lumea ziaristicii românești azi, când puțini dintre noi știm că în tăcere conducem la mormânt pe unul dintre ziariștii români care se nasc rar, iar ceea ce rămâne în urma lor trăiește o veșnicie…!
Să fi trecut vreo două luni de când doamna Teodora Marin cu care eram în Piața Romană, undeva unde liniștea și umbra ne-au atras pentru câteva discuții și o răcorire incredibilă pe o căldură cum numai la București mai putea fi afară de vatra iadului, a zărit și mi-a atras atenția că a sosit Doru Dinu Glăvan, venit și el în raiul de pe pământ din Piața Romană, din unele și aceleași motive ca și noi, pesemne (locul respectiv, o cafenea, de fapt, se află în vecinătatea sediului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar de aceea nu e nicio mirare că aici, programat sau întâmplător se pot întâlni ziariștii).
Dar, cine și cum să fi știut atunci că avem în fața ochilor pe cel care azi va strămuta din lume o altă regăsire a noastră.
Doar încă o scurtă traversare printre amintiri mi-aș mai îngădui acum: parcă azi, deși cu ceva ani în urmă, preț de mai bine de o oră, Daniela Uchiyama, prietenă a mea și a lui Doru Dinu Glăvan îmi povestea foarte afectiv despre o vizită a ziaristului la Ashikaga, orașul nipon în care Daniela locuiește; poate că nimic nu ar fi cu remarcabilă particularitate în aceasta, dacă în momentele de acum nu mi-aș aminti ce întâmplări agreabile în legătură cu întâlnirea aceasta mi-a destăinuit Daniela și nu mi-aș închipui ce grele regrete o sfâșie azi când Doru Dinu Glăvan își încheie șederea pământeană, ca și cum n-ar mai vrea să întârzie la întâlnirea cu veșnicia în care l-a trimis îngrozitorul covid.
Azi mai rămânem doar câteva ceasuri împreună într-o tăcere atotcuprinzătoare, în durerea ultimului rămas bun, în jurământul neuitării, în reverberația respectului pentru tot ce a însemnat Doru Dinu Glăvan în cultura ziaristică românească,…!
Singurul cuvânt dincolo de cuvânt este azi: adio, blând om al cuvântului celui pentru oameni…!
Doru Dinu Glăvan părăsește pentru totdeauna o lume a cuvântului acestuia pentru o lume a îngerilor! Rostirile la radio și cele articulate pe planul alb, foșnitor, și-au dat întâlnire cu nespusul etern.
Aici nu mai rămâne decât amintirea, îmblânzită de ziarist ca să vorbească blând în locul lui, inteligent în locul lui, interesant și profesionist în locul lui…!
Aurel V. ZGHERAN