Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” lansează ediţia a VII-a a Premiilor anuale acordate celor mai bune lucrări având ca domeniu de cercetare participarea armatei române pe câmpurile de luptă ale războaielor din 1877-1878; 1913; 1916-1919; 1941-1945 (analize ale unor bătălii; memorialistică de război, biografii ale unor personalităţi militare; soarta prizonierilor de război; militari dispăruţi pe front; monografii ale unor opere comemorative de război sau ale unor unităţi combatante – batalioane, regimente, brigăzi, divizii, nave de luptă etc.).
La această ediţie vor fi acordate trei premii:
– Marele Premiu „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000 de dolari SUA;
– Premiul „Sublocotenent Ioan R. Marinescu”, în valoare de 500 de dolari SUA;
– Premiul „Căpitan aviator Alexandru Manoliu”, în valoare de 500 de dolari SUA.
Condiţii de premiere:
1. Sunt considerate eligibile pentru a fi premiate lucrările de autor (colectiv) în limba română editate în anul 2020.
2. În evaluarea volumelor propuse pentru concurs, membrii juriului vor ţine seama de următoarele criterii: valoarea ştiinţifică; noutatea temei; originalitatea conţinutului, analizei şi interpretării datelor de arhivă; stilul de redactare; aparatul critic; prezentarea grafică.
3. Nu vor fi luate în consideraţie lucrările reeditate sau cele de ficţiune.
4. Volumele câştigătoare vor fi stabilite de un juriu a cărui componenţă va fi aprobată prin decizia Biroului Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
5. În cazul în care vor fi mai multe lucrări cu acelaşi număr de puncte, departajarea se va face în funcţie de punctajul obţinut la criteriul valoare ştiinţifică.
6. Lucrările (cel puţin două exemplare) propuse pentru concurs se trimit prin poştă sau curier, în plic închis, cu menţiunea Premiile ANCERM, pe adresa: Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Bd. Ion Mihalache nr. 124-126, Sector 1, Bucureşti, Cod poştal: 011203.
7. Termenul limită de depunere a lucrărilor (cărţilor): 31 decembrie 2020.
Biroul Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.04.2024Premiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” ediţia a VII-a, 2020
Articole recente
- Festivalul de Dans Folcloric Lyrids, din Vancouver
- Este un semn bun că se dau pensiile mai repede luna aceasta? Mai degrabă, nu!
- Mircea Micu și „Secretul Doamnei de zăpadă”
- Bosnia-Herțegovina. Realitățile unei țări musulmane cu populație ortodoxă sârbă și catolică croată
- Filantropie pentru susținerea jurnalismului. De la finanțarea tematică până la sprijin în procesele SLAPP
- Toată Europa luptă cu dezinformarea
- Ziua Mondială a Libertății Presei 2024. „O presă pentru planetă. Jurnalismul în fața crizei de mediu”
- Umor și satiră
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro