◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.10.2024

Retrospectiva anului sportiv băcăuan 2020, în revista „Sportul Băcăuan”

A apărut numărul 113/decembrie 2020, al revistei „Sportul Băcăuan”, publicație lunară de cultură sportivă, care apare la Bacău, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Jurnalistul și publicistul Cornel Cepariu, președintele Filialei Bacău a UZPR, își adună gândurile și le prezintă cititorilor, la împlinirea a 102 ani de la înființarea UZPR. O pledoarie pentru jurnalism, pentru „profesionistul în ale ziaristicii”, plină de învățăminte și experiențe personale, căci într-adevăr, „ziaristul face evenimentul”.

În editorialul „Avocatul diavolului”, Dan Sion face o scurtă dar obiectivă analiză a fotbalului românesc, cu precădere a antrenorilor din generația de aur care s-au perindat pe la naționala de fotbal a României. Și, spunând, în final, că „de la acel baraj cu Slovenia din 2001 a început decăderea naționalei. Și poate și a întreg fotbalului românesc”. Și că „generația de aur a însemnat ceva doar cât s-a aflat pe teren”.

Leonard Popa răscolește din nou prin arhivele sportului băcăuan și ne reamintește de anul 1962, considerat printre altele și „anul restartării politice a României comuniste”. După o trecere în revistă a principalelor competiții sportive internaționale, autorul revine asupra realizărilor, dar și eșecurilor înregistrate în plan intern, printre acestea din urmă numărându-se și retrogradarea echipei de fotbal Dinamo Bacău, de pe poziția a 12- a, prima de sub linie.

Tot despre evoluția echipei Dinamo Bacău ne vorbește și Ștefan Olteanu, într-un remember al anului 1969, când puternica echipă băcăuană activa pe două fronturi: campionatul și Cupa Orașelor Târguri.

Pentru acest număr, tot Dan Sion ne-a pregătit o serie de interviuri cu nume de marcă ale sportului băcăuan: atleta Diana Ion, directorul CSȘ Bacău, Marius Căpușă și Sandu Iacob, antrenorul echipei de handbal CSM Bacău.

„Stop politizării CSM Bacău!”, acesta a fost mesajul care se regăsește în titlul articolului și pe care antrenorii și sportivii clubului tutelat de municipalitate l-au avut la întâlnirea cu primarul Stanciu Viziteu (rubrica „Politica sportului”).

Anul sportiv băcăuan 2020 ne este prezentat într-o retrospectivă realizată de jurnalistul și caricaturistul Victor Eugen Mihai (VEM), în timp ce George Viscreanu și Cornel Galben continuă serialele „Dribling” și „Caietul albastru”, cu noi și incitante episoade.  La rubrica „Dintre sute de catarge…” ne este înfățișat  profilul lui Oprea Vlase, considerat, pe drept cuvânt, unul dintre tehnicienii de legendă ai handbalului românesc, dar și unul dintre creatorii handbalului în 7.

Romulus-Dan Busnea

desteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *