Numărul din februarie al revistei „Ateneu” ne prilejuiește bucuria reîntâlnirii cu Constantin Călin, chiar dacă realitatea prezentată în „Tăcerea de după amurg” e una cât se poate de tristă. „În «România educată», mulțimile compătimesc cu maneliștii și așa-zisele vedete, și se frământă zile în șir, fierte de curiozitate, dacă vreuna s-a îmbolnăvit. Moartea unui academician nu-i importantă decât dacă la funeralii sunt și onoruri militare! Ca să ai idee ce a realizat Eugen Simion, trebuie apoi să intri în bibliotecă, lucru care nu prea se întâmplă”. Intervenția criticului circumscrie o pagină de corespondență Eugen Simion – Constantin Călin, din rândurile căreia aflăm, printre altele, și care e – în viziunea academicianului – statutul scriitorului mărunt, ajungând la concluzia că „Scriitorul prost nu-ți va ierta niciodată c-ai fost binevoitor cu el”.
Așa cum ne-a obișnuit la „cronica literară”, Adrian Jicu oferă o radiografie precisă, de această dată ultimului roman „Specii”, semnat de Cristian Fulaș, considerat pe bună dreptate o „figură exemplară prin voința de a reuși”. De remarcat, sigur, efortul extraordinar al ultimilor ani pe care îl face cel în discuție, definitivând printre altele nu doar construcții narative exemplare, ci și o nouă traducere a lui Marcel Proust. Mircea Moț se ocupă de raportul realitate – text, avându-l drept subiect pe Nicolae Labiș. Consecvent cu un crez de-o viață, profesorul Ioan Dănilă înscrie „Bacăul (pre)primar” unei serii de materiale menite a pleda pentru reintroducerea limbii române în programa de specialitate a liceelor sau claselor cu profil pedagogic. Pagina este completată de „Teleșcoala Ateneu”, în prezentul număr: „Fonetica pentru definitivat”. Constantin Gherasim revine cu proză („Imaginea unei iubiri”), în timp ce la Poesis îl întâlnim pe plasticianul-poet Ioan Burlacu – din grupaj mi-au plăcut în mod deosebit „aripi de gheață” și „alegorie” – poemele completează de minune „argumentarele” oferite de artist la mijlocul revistei, așezând în cuvinte rosturile încărcate de semnificații ascunse ale unora din obiectele create. De la discursul grav către „conexiunile” lui Ștefan Radu, care se dovedesc pentru încă o dată a fi… savuroase, așezând în colțurile potrivite atitudini, chipuri, voci, idealuri (mai mult sau mai puțin patinate). Un autor de urmărit pe mai departe, mai ales în acest siaj al „decantărilor etice”. Carmen Mihalache se întoarce în sala de spectacol, inventariind critic două premiere: „Impostorul” și „Azilul”. Semnalez în continuare câteva alte plusuri ale numărului: la istorie literară Vasile Spiridon „Crinul din Valea Prahovei” (despre „Elena” lui Bolintineanu), Ion Fercu „Prejudecățile: infern și provocare eternă”, un excelent studiu semnat de Victoria Huiban „Tetralogia lui Yukio Mishima”, dar și Mihai Botez – „Un crepuscul obsedant – gulagul sovietic”.
Marius Manta / UZPR Bacău