◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.07.2024

Rememorare la Toronto. Marin Sorescu (februarie 1936 – decembrie 1996)

A fost redactor la revistele „Viața studențească”, „Luceafărul”, „Viața românească”, redactor-șef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din București (1966-1972), redactor-șef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova.

Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioși scriitori români si numărându-se, de asemenea, printre scriitorii români cei mai reprezentativi și mai cunoscuți peste hotare, opera sa fiind tradusă în zeci de limbi străine.

După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc și debutul editorial, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”, stilul său original impunându-se si prin volumele de versuri publicate ulterior: „Poeme” (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), „Moartea ceasului” (1966), „Tinerețea lui Don Quijote” (1968), „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), „La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I — 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II — 1977, Premiul Academiei Române, III — 1980, IV — 1988, V — 1995), „Astfel” (1973), „Descântoteca” (1976), „Poeme” (1976), „Sărbători itinerante” (1978), „Ceramică” (1979), „Fântâni în mare” (1982), „Apă vie, apă moartă” (1987), „Poezii alese de cenzură” (1991), „Traversarea” (1994).

Ca dramaturg, Marin Sorescu a continuat experiența teatrului existentialist și a teatrului absurdului, oglindită excepțional de piesele sale: „Iona” (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie si, apoi, Premiul Academiei Române), „Există nervi” (1968), „Paracliserul” (1970), „Matca” (1973), „Pluta meduzei” (1974), „Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), „Răceala” (1976), „A treia țeapă” (1980), „Ieșirea prin cer” (1984), „Vărul Shakespeare” (1988). „Inovații însemnate aduce Sorescu și în teatrul de inspirație istorică, dând o replică semnificativă viziunii idealizante asupra trecutului, la modă în epocă. În acest spațiu tematic s-au impus îndeosebi piese precum Răceala și A treia țeapă, cu acțiunea plasată în vremea lui Vlad Țepeș”, menționează Dicționarul Scriitorilor Români.

A semnat și proză umoristică și satirică (romanele „Trei dinţi din față”, 1977; „Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri („Teoria sferelor de influență”, 1969; „Insomnii”, 1971; „Starea de destin”, 1976), cronici literare („Uşor cu pianul pe scări”, 1986, pentru care a primit Premiul „George Călinescu” şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie („Tratat de inspiraţie”, 1985). A tradus creaţia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul „Lirice”). A mai publicat şi literatură pentru copii: „Unde fugim de acasă?” (1967, proză), „O aripă şi-un picior (Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), „Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), „Cirip-Ciorap” (1993, versuri).

Marin Sorescu a fost un pictor de talent, având expoziţii personale în țară şi în străinătate.

Marin Sorescu a încetat din viaţă în decembrie 1996,

„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată artă la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia. De ce? Pentru că ea este oscilograful omenirii. Cuvântul — mai mult decât o statuie, o pânză sau o clădire — se plachează direct pe geamătul, pe suspinul lumii, se îmbibă, e stâlcit, rănit, sfârtecat…. Versul e în chin, o sodomă de ispăşire şi purificare. Şi un mijloc de supravieţuire, o supapă…. Cine nu ştie să folosească laserul vagului, nu e poet. Operaţie pe ochi cu laserul vagului — aceasta e poezia”, spunea Marin Sorescu.

Marin Sorescu ne-a părăsit la 60 de ani, lăsând în urmă o avere spirituală de necontestat.

Datoria noastră este să o păstrăm şi să o transmitem generaţiilor care vin după noi.

 

………………………….

 

Bucuroşi să ştim că Marin Sorescu a participat la Festivalul Internaţional al Autorilor din Toronto.

Prietenia lui cu Nicăpetre, unde a şi locuit pe perioada festivalului, au făcut că întâlnirile cu prietenii comuni să rămână de neuitat.

În ianuarie 2024, la o întâlnire a grupului de la Observatorul, cinstind cultura naţională, vom avea şi o parte dedicată lui Marin Sorescu (moment poetic şi o expoziţie – montaje după o carte cu picturile lui Marin Sorescu).

 

D.P. Popescu

(„Observatorul, Toronto)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *