◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.10.2024

Dublă lansare de carte, din care un volum destinat presei românești din Alba, de Ziua Limbii Române

Un volum destinat presei româneşti din judeţul Alba, care îşi are începuturile în urmă cu peste 170 de ani la Blaj, a fost lansat marţi, de Ziua Limbii Române, în Grădina Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, de către Ioan Bâscă, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), autor, de asemenea, al unei alte cărţi prezentate cu acest prilej – „Constantin Oancea: preot, cărturar, ctitor”.

După cuvântul de întâmpinare rostit de către managerul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, Silvan Stâncel, a avut o intervenţie coordonatorul filialei Alba a UZPR, Anca Dinică, aceasta opinând că „să fii ziarist nu e un lucru uşor”, potrivit agerpres.ro.

Volumul „Presa Albei: publicaţii, ziarişti, publicişti”, care ar fi trebuit să apară anul trecut, dar care, din cauza dificultăţilor provocate de pandemia de coronavirus, a trecut prin „toate furcile caudine”, este conceput ca un dicţionar alfabetic ce oferă cititorului informaţii despre publicaţii, jurnalişti, publicişti.
 

Ioan Bâscă a afirmat că a fost destul de greu să se documenteze în condiţiile în care, cu câteva excepţii, nu a găsit colecţii complete de publicaţii, mai ales de după 1990. „Niciun editor nu a respectat legea şi să trimită exemplare la Biblioteca Judeţeană, care are drept de depozit. În consecinţă, în afară de ziarul ‘Unirea’ (cotidianul judeţului Alba – n.r.), nu există colecţii complete. Este greu să te documentezi în aceste condiţii”, a spus autorul volumului.

El a argumentat necesitatea apariţiei unei astfel de lucrări şi prin faptul că presa românească din Alba îşi are începuturile în urmă cu mai bine de 170 de ani, când, la Blaj, Timotei Cipariu edita pe 4 ianuarie 1847 „Organul Luminărei”, prima gazetă românească tipărită cu litere latine, devenită în 1848 „Organul Naţional”. Întemeietor al ASTREI şi al Academiei Române, Timotei Cipariu poate fi considerat şi părintele presei româneşti ardelene.

Tot la Blaj, a menţionat Ioan Bâscă, aveau să apară, printre altele, „Învăţătorul poporului” – prima gazetă populară, „Economistul” – prima publicaţie economică a românilor ardeleni, „Musa română” – prima revistă muzicală etc.

„Thalia română”, a doua publicaţie teatrală din Ardeal, a apărut la Alba Iulia în 1909, iar în 1930 apărea la Aiud revista „România literară”. O altă publicaţie apărută la Alba Iulia, în 1923, „Cinema & Film”, a fost prima revistă de profil din Transilvania.

Cel de-al doilea volum prezentat marţi seara, „Constantin Oancea: preot, cărturar, ctitor”, pune în valoare personalitatea complexă a unui preot care nu a fost un simplu paroh, ci un adevărat luminător al comunităţii pe care a păstorit-o, după cum a afirmat autorul.

Profesor, ziarist şi publicist, Ioan Bâscă, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie de la Iaşi, a activat ca profesor şi ca ziarist până în 2001. A scris reportaje, comentarii, eseuri, însemnări de călătorie, proză scurtă şi poezie, dar şi câteva lucrări monografice.

La dubla lansare de carte au fost prezenţi, printre alţii, subprefectul Claudiu Nemeş şi primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

ziare.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *