Sărbătorirea primei zile din luna mai are o veche tradiţie în istoria poporului nostru, care s-a conservat în folclor sub forma Armindenului, simbol al vegetației care proteja recoltele și animalele, al reînvierii naturii şi al speranţei.
Etimologic vorbind, cuvântul „Arminden” ar proveni din numele unui sfânt din calendarul religios: în ziua de 1 mai, calendarul creştin consemnează pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia, amintit în Vechiul Testament. În limbajul vechi, bisericesc, de coloratură slavă, ziua lui Ieremia era „Ieremia deni”, care, ulterior, a devenit Armindeni. Din limba populară acesta a trecut în limbajul cult, adică literar. Altă etimologie propusă, consideră rădăcina acestui Armindeni, din latinescul „Armentum”, care înseamnă turmă, cireadă de animale.
Ovidiu, tragicul poet latin, exilat la țărmul Mării Negre (Pontul Euxin), amintea în opera sa „Faste”, că dacii sărbătoreau așa numitele „Kalendae maiae” (întâia zi a lunii mai), evocând muncile agricole de primăvară, ieşitul cirezilor la păşunat. Acestea erau un prilej de petrecere, de a ura spor în casă şi bătătură, energie și putere de muncă, mai ales sănătate pe parcursul întregului an. Obiceiul e cunoscut în toate regiunile continentului, din nord până la Mediterana, la germani sub numele de Maibaum, la francezi Arbre de mai.
În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” semnificând începutul verii. În popor, se consideră că „Armindenul” are legătură cu rodul pământului: el simbolizează vechiul zeu al vegetației, protector al recoltelor și al animalelor. El apără de grindină, de secetă, alungă dăunătorii, ferește vitele de molime, face vinul bun, oamenii sănătoși, de aceea aceștia ies să petreacă la iarbă verde, mâncând miel și caș, bând vin roșu cu pelin.
Dis de dimineață, trebuie să te speli cu rouă, să îți poarte de sănătate. Apoi, trebuie să se pună ramuri verzi la porți, la stâlpii caselor, aducătoare de noroc și belșug, dar și la adăposturile vitelor, pentru ca oameni și animale, deopotrivă, să fie protejați de spiritele malefice.
Sărbătoarea de Armindeni este evocată și de Mihai Eminescu în poezia „Azi e zi întâi de mai”, iar Șt. O. Iosif glăsuiește și mai tranșant: „Și fabrica răsună de sfântul glas al muncii/Al muncii ce hrănește și mamele și pruncii.” ( „Imnul muncii”)
Conform obiceiului, primăvara trebuie întâmpinată cu petreceri prieteneşti, în grupuri, organizate prin dumbrăvile din apropierea oraşelor – petreceri câmpeneşti, cum au fost denumite.
Ulterior, ele au căpătat un pronunțat caracter revendicativ. La 1 mai 1886, muncitorii din Chicago s-au ridicat împotriva regimului de muncă de 12 ore zilnic. Oficial, hotărârea de a se face din 1 Mai o zi internaţională a muncii a fost luată la Congresul de la Paris al Internaţionalei a II-a, la 20 iulie 1889.
Moţiunea respectivă, care a fost semnată şi de membrii delegaţiei românești (printre care și Emil Racoviţă), propunea ca, la 1 mai 1890, muncitorii din toată lumea să demonstreze, pentru a obţine, în primul rând, reducerea la 8 ore a zilei de lucru, fără excepție. Un an mai târziu, în 1890, la al doilea congres internaţional socialist ţinut la Bruxelles, s-a hotărât ca această zi de 1 mai să devină, în viitor, sărbătoare permanentă. Delegaţia română, în frunte cu jurnalistul Constantin Mille, a semnat şi această nouă moţiune.
Așadar, unul dintre ziariștii români de notorietate ai vremii se numără printre părinții sărbătorii de 1 Mai.
România a fost printre primele țări din lume unde s-a sărbătorit ziua de 1 Mai 1890, ca expresie a solidarității dincolo de frontiere, a sincronismului european, dar ancorată în realităţile româneşti, prin întruniri şi demonstraţii în întreaga ţară, ca şi în provinciile aflate sub stăpânire străină.
Astfel, la Arad, în anul 1870, s-a constituit Asociaţia generală a muncitorilor din Arad, afiliată la Internaţionala I, care a organizat şi prima adunare de 1 Mai a muncitorimii arădene, ţinută în anul 1890.
Dezideratele acestor manifestații aveau un pronunțat caracter civic, sindicalist, și mai puțin politic. La 1 Mai 1890 demonstranții ieșiți pe străzile orașelor românești manifestau pentru ziua de muncă de 8 ore, pentru concedii plătite, pentru acordarea votului universal, direct și secret, pentru egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, etc.
La impresionanta manifestaţie de la Bucureşti au participat câteva mii de muncitori, din glasurile cărora răsunau acordurile imnurilor „Deşteaptă-te române!” şi „Marsilieza”, având în mână drapele roşii şi pancarte cu revendicările proprii.
În cele ce urmează, prezentăm modul în care presa vremii a prezentat aceste întruniri de solidaritate.
Astfel, ziarul „ Adevărul” expunea, sub titlul „ Manifestația Muncitorilor”, modul în care a fost organizată și desfășurată prima sărbătoare de 1 Mai în Capitala României. De menționat faptul că, potrivit vechiului calendar, aceasta a avut loc duminică, 22 aprilie 1890, ceea ce corespunde cu data de 1 Mai pe stil nou.
La rândul său, ziarul „Lupta”, avându-l ca director politic pe G. Panu, relata în paginile acestei publicații, sub titlul „Manifestația lucrătorilor”, desfășurarea mitingului de la București.
Dacă cele două ziare de mai sus descriau cu lux de amănunte această primă manifestație, corespondentul ziarului „Universul” relata câteva zile mai târziu, cu destulă răceală, această manifestație:
„Manifestația lucrătorilor
Lucrătorii din București au manifestat și ei, ca muncitorii din alte țări, dar în chip foarte pașnic, pentru scăderea orelor de lucru la 8 pe zi.
Vre-o 600 de inși s’au adunat duminică în localul clubului muncitorilor, în str. Academiei, și, cu muzica în cap, s’au dus spre Filaret, la grădina Trocadero.
In capul cortegiului fâlfîia un steag roșu și mai multe drapele pe care era înscrisă reclamația lucrătorilor de „8 ore pe zi de muncă”.
S’au ținut discursuri de către d-nii Mille, Nădejde, Al Ionescu, Mircescu, Radovici, etc.
Mai mulți lucrători au dat un fel de concert.
La 7, lucrătorii au jucat o horă mare, în mijlocul căreia erau câțiva tovarăși ținând steagul roșu și ramuri verzi.
La 8 sara, s’a isprăvit serbarea”.
În memoriile sale, C. Mille descrie astfel această manifestație: <<În dimineaţa zilei de 1 mai 1890 muncitorii bucureşteni s-au adunat pe strada Academiei, în faţa sediului Clubului lor şi de acolo au pornit încolonaţi, spre Filaret. Mulţi dintre ei purtau cocarde roşii, drapele şi pancarte, şi toţi împreună cântau în mers: Deşteaptă-te române şi Marsilieza. Pe câmpia de la Filaret, cei „peste cinci mii de muncitori“ s-au adunat în jurul tribunei de pe care şi-au rostit discursurile fruntaşii de atunci ai mişcării : Al. Constantinescu, Ioan Nădejde, Al. Ionescu>>
Evident, și C. Mille a fost printre vorbitori.
Un episod mai puțin cunoscut cu privire la istoria zilei de 1 Mai în România este cel legat de implicarea lui… N. Iorga în mișcarea revendicativă.
Ne aflăm în anul 1893, acesta fiind deja era cel de al patrulea an de manifestații de 1 Mai.
La Bucureşti, muncitorii s-au adunat în grădina Cişmigiu, pornind de acolo pe străzile principale, purtând zeci de pancarte prin care se exprimau revendicările acestora, parcă mai multe ca în anii precedenţi : „Vrem 8 ore de lucru“ ; „Cerem votul universal“; „Nici o muncă fără pâine, nici pâine fără muncă“.
La încheierea demonstraţiilor s-au încins horele şi strigăturile au fost auzite până seara târziu : „Vino-n mândră hora noastră / Asupritule ţăran / Vin-tu ruptă bluză-albastră / Nu vă temeţi de tiran“. […]
Atunci au fost rostite şi versurile lui Nicolae Iorga (care fuseseră publicate în „Literatură şi ştiinţă“, cu câteva săptămâni înainte): „Răbdare-n noapte, muncitori, ’ Profeţi cu ochi de foc, răbdare, / Lumina roşiilor zori / Acum sau mai târziu răsare“. […]
Despre aceste versuri (purtând titlul „Înainte ! “) Iorga îşi va reaminti: „Au fost strigate şi prin cluburi; începusem, Doamne iartă-mă, să am şi eu aşa puţinel talent”.
Dar și parlamentarii români au sărbătorit la 1 Mai 1890. Iată ce spune ziarul Adevărul, din data de 1 Mai: „Deputaţii şi senatorii au fost poftiţi la o gustare de pelin pentru ziua de azi 1 Mai, potrivit tradiţiunei şi obiceiurilor strămoşeşti.
După programul întocmit de D. Laurian, cheful va ţine toată ziua şi de aceia Camera şi Senatul nu vor ţine şedinţă astăzi.”
Putem spune, în încheiere, că presa românească a fost atentă cu desfășurarea acestor prime manifestații dedicate zilei muncii, relatând cu obiectivitate desfășurarea acestora.
Tanța Tănăsescu / UZPR