◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.04.2024

Pedeapsă cu închisoarea pentru adevărul spus în Rusia

O jurnalistă din Rusia a fost condamnată la șase ani într-o colonie penală pentru că a acuzat forțele aeriene ruse că au bombardat un teatru din orașul ucrainean Mariupol unde se adăposteau femei și copii. Tribunalul districtual Lenin, din orașul siberian Barnaul, i-a interzis de asemenea Mariei Ponomarenko să lucreze ca jurnalist, potrivit unui comunicat al instanței. Procurorii ceruseră o pedeapsă de nouă ani. „Patriotismul este dragoste pentru patria-mamă, iar dragostea pentru patria-mamă nu ar trebui exprimată prin încurajarea crimei. Să-ți ataci vecinul este o crimă. Dacă este un război, atunci spuneți-i război”, a spus Ponomarenko în instanță, înainte de condamnare, potrivit publicației RusNews, unde a lucrat.

Ponomarenko a fost reținută pentru postarea ei online despre bombardarea teatrului din Mariupol de către forțele ruse, care a făcut înconjurul lumii, întrucât cu litere mari, vizibile din aer, era scris cuvântul „copii”. În temeiul legilor introduse la scurt timp după ce președintele Vladimir Putin a ordonat ca trupele să intre în Ucraina și care impun pedepse aspre pentru discreditarea forțelor armate, jurnalista a primit o sentință cu executare. Conștientă de ceea ce ar putea urma pentru ea, jurnalista a încercat să se sinucidă în celulă, a scris publicația Kommersant, citată de EURACTIV.

O investigație a Amnesty International a concluzionat că forțele ruse au comis o crimă de război lovind teatrul din Mariupol. Sub pretextul reconstrucției teatrului, Rusia, care controlează teritoriul, a distrus dovezile materiale ale bombardamentului și ale victimelor acestuia. (redacția UZPR)

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *