Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a recunoscut, marţi, pentru prima dată, că implementarea unui acord global de taxare a companiilor din sectorul digital ar putea dura cu un an mai mult, transmite Reuters.
Acordul, pe care OCDE spera să îl semneze la jumătatea acestui an, ar oferi ţărilor o cotă mai mare din impozitul pe veniturile marilor grupuri digitale din SUA, cum ar fi Apple şi Google, divizie a grupului Alphabet. Acest acord este primul dintre cei doi piloni ai celei mai mari revizuiri a normelor fiscale transfrontaliere dintr-o generaţie.
Revizuirea include şi planuri pentru un impozit global minim pe profit de 15% pentru marile multinaţionale.
Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a declarat, într-un panel de la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveţia, că progresul în rezolvarea detaliilor tehnice privind acordul fiscal digital merge mai puţin rapid decât era planificat. „Am stabilit în mod deliberat un calendar foarte ambiţios pentru implementare, pentru a menţine presiunea asupra… dar bănuiesc că cel mai probabil vom ajunge cu o implementare practică din 2024 încolo”, a spus el.
Între timp, Administraţia Biden şi Uniunea Europeană fac eforturi să adopte o legislaţie care să pună în aplicare acordul global privind impozitul minim convenit în octombrie anul trecut de aproape 140 de ţări.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.04.2024Articole recente
- „Operă pe ritmuri lăutărești”
– Teatrul Reduta, Brașov - Un gând cernit
la despărțirea de
„colecționarul de cuvinte” - Ateneu, nr. 656 /
aprilie 2024 - Sincere mulțumiri, doamnă doctor Alexandra Lazăr!
- TRIBAL – spectacol-eveniment al Corului
de Copii Radio - Un tipar sigilar al Bisericii cu hramul „Duminica Floriilor”din comuna Chisindia, judeţul Arad
- „Lacrima”, de Adrian-Daniel Șarpe
- Conferențiar Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest
din Timişoara: „Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați” - Croația. Excesele democrației
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro