MiniCloud, ediţia pentru copii şi adolescenţi a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, va avea loc în perioada 13 – 19 iunie, în trei spaţii situate pe Calea Griviţei din Bucureşti, au anunţat organizatorii, într-un comunicat.
Copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie, pentru ca, la final, să pună în scenă un spectacol pe un text scris şi regizat de Chris Simion-Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.
Atelierele vor avea loc în curtea Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (Calea Griviţei 28), în curtea J’Ai Bistrot (Calea Griviţei 55) şi în curtea Black Habit (Calea Griviţei 77).
Pe lângă atelierele dedicate teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecţionare de păpuşi din materiale reciclate sau din ţesături, pentru a le dezvălui copiilor construcţia şi partea magică a spectacolului.
La ediţia din an, un sfert dintre locurile disponibile în atelierele MiniCloud vor fi oferite copiilor ucraineni, ca parte a unui program de integrare şi de sprijinire a refugiaţilor realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoţiţi de translator şi vor participa la cele şapte evenimente din cadrul festivalului. Fiecare atelier are intrare liberă şi un număr limitat de 20 de locuri.
Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.
Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD, ajuns la ediţia a XV-a, se va desfăşura în şapte spaţii plus trotuarele de pe raza UNARTE – Baia Griviţa. Programul complet MiniCloud şi UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.04.2024Cursuri de actorie, dans sau scenografie la MiniCloud, ediţia pentru copii a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD
Articole recente
- „Operă pe ritmuri lăutărești”
– Teatrul Reduta, Brașov - Un gând cernit
la despărțirea de
„colecționarul de cuvinte” - Ateneu, nr. 656 /
aprilie 2024 - Sincere mulțumiri, doamnă doctor Alexandra Lazăr!
- TRIBAL – spectacol-eveniment al Corului
de Copii Radio - Un tipar sigilar al Bisericii cu hramul „Duminica Floriilor”din comuna Chisindia, judeţul Arad
- „Lacrima”, de Adrian-Daniel Șarpe
- Conferențiar Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest
din Timişoara: „Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați” - Croația. Excesele democrației
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro