„Eu nu sunt, n-am nimic deosebit. Sunt un om ca toti oamenii. Și atunci, făcând zi de zi un mic exercițiu de rezistență, eu m-am îmbogățit si întărit spiritual. Eu citeam niște cărți si cu gândul să găsesc argumente împotriva comunismului, a materialismului. M-am înarmat pentru asta și exersam. Fiecare puteam face asta. Toți am fost la fel de lași, la fel de fricoși. Eu am fost la fel ca și ceilalti, exact așa de fricoasă, de lașă, poate mai mare. Dar eu am încercat să fac exerciții și alții nu. Au zis că e degeaba. Așa spun românii la toate…” (D.C.)
Publicistă, traducătoare, profesoară, Doina Cornea este unul dintre simbolurile luptei anticomuniste. A fost în timpul regimului comunist vocea care a criticat dictatura. Și, pentru că a avut o voce, a trecut prin anchete, a fost arestată, bătută, calomniată, denigrată. A ieșit în stradă în zilele lui decembrie 1989. Și a continuat lupta anticomunistă și după Revoluție. A trăit „ca și cum frica nu ar exista, ca și cum Securitatea nu ar exista. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii”, mărturisea ea, într-un interviu.
În 1982, Doina Cornea trimitea prima ei scrisoare postului de radio Europa Liberă. De atunci, profesoara de franceză de la Universitatea „Babeș Bolyai” a început bătălia împotriva regimului comunist.
A scris peste 30 de texte postului de radio, a publicat o carte în regim samizdat, urmată de alte patru traduceri din limba franceză. În 1983, a fost dată afară din universitate, iar la trei zile de la revolta muncitorilor din Braşov, 15 noiembrie 1987, Doina Cornea împărţea fluturașe de susţinere împreună cu fiul ei. Pentru acest fapt, a fost arestată vreme de cinci săptămâni. „Eu am această credinţă, că n-am luptat degeaba şi când am pornit lupta mea împotriva acestei distrugeri a oamenilor în comunism, mi-am zis aşa: dacă cinci oameni o să-i aduc să gândească corect, este un lucru câştigat. Pentru că binele, gândirea corectă, este minoritară în lumea noastră. Nu gândeşte majoritatea bine”, afirma Doina Cornea la TVR.
„Am instinctul conservării extrem de dezvoltat. Dârdâiam de teamă că vor trage în noi. Dar, ca şi cu Europa Liberă, poţi să dai înapoi în astfel de situaţii? Nu se poate! Să fi ştiut că mor, că fac un infarct de frică, şi tot m-aş fi dus. I-am mai domolit puţin, ne-am oprit la Teatru, apoi am trecut pe sub puştile soldaţilor care se aflau acolo unde era mai demult sediul partidului. Erau taburi şi soldaţi pe taburi cu puşti. Atunci am început să strigăm: Armata e cu noi!. Am zis că sunt bătrână şi dacă se trage, nu e mare pagubă.. Apoi s-a tras asupra mea”.
A fost asemuită de presă străină cu disidenţii polonezi şi ruşi Havel sau Yablokov.
Doina Cornea a fost asistentă universitară la Facultatea de Filologie a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Distribuirea clandestină a volumului „Încercarea labirintului”, de Mircea Eliade, a reprezentat începutul disidenței, în 1980. Au urmat alte patru traduceri-samizdat, din limba franceză.
A fost destituită, în 1983, de la Universitatea din Cluj-Napoca şi anchetată. Până în decembrie 1989, a avut domiciliu forţat, fiind în permanență supravegheată de fosta Securitate.
După 22 decembrie 1989, a făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990.
A publicat: „Liberté? Entretiens avec Michel Combes” (1990), „Libertate?” (1992), „Scrisori deschise şi alte texte” (1991), „Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade” (1999), apărută în 2000 şi la Paris („La face cachée des choses”), „Puterea fragilităţii” (2006). Volumul „Jurnal. Ultimele caiete (1988-1989)”, apărut la editura Fundaţiei Academiei Civice, 2009, a fost lansat pe 31 iulie 2009.
La începutul anilor 1990, Doina Cornea a publicat volumul „Puterea fragilităţii”, reeditat în anul 2006 de editura Humanitas. Aici sunt adunate scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceauşescu, dar şi cea adresată muncitorilor din Braşov, după revolta de la „Tractorul”, din 1987.
A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989) şi a fost decorată cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer, cel mai înalt ordin al Republicii Franceze în anul 2000. Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce a fost decoraţia oferită de preşedintele Emil Constantinescu în acelaşi an. Steaua de Merit a Ungariei i-a fost acordată de fostul preşedinte ungar Ferenc Madl.
Papa Ioan-Paul al II-lea a decis în 2003 ca Doina Cornea să devină Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru.
Regele Mihai I, despre care Doina Cornea spunea că „este singura iubire care i-a mai rămas”, i-a acordat Crucea Casei Regale a României în 2009. În acelaşi an, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a decorat-o cu Legiunea de Onoare în grad de comandor. „Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea într-un alt interviu.
În urma unui accident vascular suferit în 2008, Doina Cornea s-a retras din viaţa publică.
Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a murit la 3 mai 2018, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp.
Dumitru Constantin
„Observatorul”, Toronto