Numită și „Perla Moldovei”, staţiunea Slănic-Moldova este situată în centrul Moldovei, la 18 km de oraşul Târgu Ocna, într-o mică depresiune, pe valea râului Slănic, la o altitudine de 530 de metri. Așezată într-o depresiune cu versanţi împăduriţi, localitatea prezintă un climat de tranziţie, amestec între climatul colinar şi cel alpin, cu veri nu prea călduroase și ierni blânde.
O mare bogăție a acestor meleaguri este apa minerală. România are izvoare care reprezintă 40% din rezerva totală de apă minerală naturală a Europei, iar calitatea superioară a acestora precum și conținutul bogat în minerale situează țara noastră pe primul loc în lume. Pe teritoriul României sunt nu mai puțin de 2500 de izvoare de apă minerală, la care trebuie să mai adăugăm alte mii de izvoare de apă naturală potabilă, însă din păcate această bogăție regenerabilă nu este valorificată decât în proporție de 50%.
Cu gândul de a descoperi împrejurimile stațiunii, căutăm pe hartă câteva repere turistice. Având ca punct de pornire stațiunea Slănic-Moldova, merită să vizitezi Palatul Ghica din Comăneşti, proiectat de Albert Galeron, Castelul Ghica din Dofteana, salina din Târgu Ocna și nu numai.
În câteva cuvinte iată istoria acestei stațiuni de renume: Constantin Cehan Racoviță (singurul domn din epoca fanariotă născut din părinți români, care a domnit de două ori), donează Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon aceste locuri, pentru a obține un venit suficient tratării bolnavilor săraci (1 ianuarie 1757). Pe la 1801, moşia era ţinută în arendă de serdarul domnesc Mihalache Spiridon, care era şi cămăraş de ocnă, adică administrator al salinelor. Acesta, atras de frumusețile naturii din valea Slanicului, descoperă în anul 1801, la 20 iulie, cu ocazia unei vânători de cerbi, izvorul mineral nr. 1. Mai apoi, în anii 1804 -1807, a mai descoperit și izvoarele minerale nr. 3, 4 şi 5. Pe la 1808 deja existau angajați lucrători care să îngrijească izvoarele și pe cei veniți la tratament. Doi ani mai târziu, Mihalache Spiridon a construit şi o bisericuţă în apropierea izvoarelor, precum și câteva odăi pentru găzduirea oaspeţilor, făcând şi „feredeie” (băi) pentru bolnavi.
Faima apelor minerale din valea Slănicului și mai ales puterea lor vindecătoare s-a răspândit repede, aici venind oameni chiar și din colțuri îndepărtate ale lumii care aveau nevoie de tămăduire.
Prin 1820 existau la Slănic circa 40 de camere pentru bolnavi, făcute de serdarul Mihalache Spiridon sau Mihălucă cum îi spuneau cei apropiați. Treptat, locul capătă tot mai mult conturul unei stațiuni de vilegiatură. În vremea domnitorului Mihail Sturza, acesta obligă pe serdar să garanteze camere fără chirie pentru maxim 30 de bolnavi săraci (6 camere). Pe la 1840, stațiunea era cunoscută sub denumirea de Feredeiele Slănicului și tot acum apar și sate noi: Cerdac și Satul Nou.
Începând cu 1846, stațiunea de odihnă (pădure, izvoare minerale, băi) este trecută în administrarea Eforiei Spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi, la dorința fostului ei proprietar, Constantin Cehan Racoviţă, care o donase Epitropiei, cu mult înainte de sfârşitul vieţii. Această donație este întăritã de Grigore Ghica Vodă la 6 noiembrie 1851.
În 1856, un studiu amplu al compoziției izvoarelor le compară cu apele unor faimoase staţiuni europene: Gleichenberg, Aix-la-Chapelle, Vichy, Marienbad, Karlsbad, Ems ș.a. În 1881, apele izvoarelor nr. 1, nr. 3 (acesta din urmã supranumit şi „regele Slănicului”), şi nr. 4 obţin medalia de argint la Expoziţia internaţională de balneologie de la Frankfurt pe Main, iar în 1883, la Expoziţia din Viena, medalia de aur.
În 1887 începe sistematizarea staţiunii, astfel încât vechea aşezare este strămutată în partea de jos a localităţii, iar în locul ei apar noi construcţii (1887-1912): hotelurile „Racoviţă”, dupã numele domnitorului care a donat Eforiei Sf. Spiridon aceste locuri, „Zimbru”, „Puf”, „Cerbu”, „Nemira”, „Dobru”, „Central”.
Meșterii italieni au folosit piatră din carierele locale, au amenajat și un superb parc, au regularizat cursul apei Slănicului, pe care l-au îndiguit. Se construiesc poduri şi podeţe peste apa pârâului care are un curs şerpuitor, creându-se posibilitatea de plimbări prin pădure şi la cascadă; se captează izvoarele, se introduc cele mai moderne instalaţii de băi, inhalaţii şi pulverizaţii, pentru care se aduc aparatură şi specialişti străini, se construieşte uzina electrică şi o fântână cu apă de băut. Linia ferată Adjud – Târgu Ocna a fost dată în folosinţă abia în 1888. În 1890 se construieşte şoseaua Târgu Ocna – Slănic-Moldova şi patru poduri de fier peste apa Slănicului.
De atunci a fost supranumitã „Perlă a Moldovei”, renume care dăinuieşte pânã în zilele noastre.
Stațiunea a cunoscut o permanentă dezvoltare până când, în timpul Primului Război Mondial, trupele inamice au atacat Moldova prefăcând Slănic-Moldova în ruină. Au fost distruse mai toate clădirile și instalațiile, rămânând neatinse doar izvoarele minerale. În anul 1922 s-au început lucrările de restaurare. În anul 1932, hotelul „Racoviţă”, unde se instalase Comandamentul german în timpul războiului, era încă o ruină. Cu mari eforturi staţiunea este refăcută doar parţial.
Abia după naţionalizarea staţiunilor balneoclimaterice (1948), Slănic-Moldova ia un nou avânt – apar clădiri noi, se fac reparaţii capitale şi reamenajări la vilele existente, staţiunea este racordată la sistemul energetic naţional. Sanatoriul medical balnear este dotat cu instalaţii moderne. Ia fiinţă o policlinică medicală balneară. Se întreprind lucrări de modernizare şi captare a izvoarelor minerale şi se amenajează o mofetă. Slănic-Moldova devine un centru modern de tratament hidromineral ştiinţific cu caracter permanent.
Din anul 1974, Slănic Moldova a fost declarată staţiune de interes internaţional, devenind un centru modern de tratament hidromineral ştiinţific cu caracter permanent.
Aflându-mă pentru mai multe zile la Slănic-Moldova, primul meu gând a fost să vizitez Parcul Central din această stațiune, pentru a vedea ansamblurile sculpturale de o valoare deosebită. Este vorba de corifeii literaturii române: George Coșbuc, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu și Ion Creangă. Acesta din urmă chiar a poposit în câteva rânduri aici, bustul acestuia din Parcul Central fiind realizat de Vasile Aciobăniței Mera în anul 1964.
Din păcate, prezența lui Ion Creangă în stațiunea Slănic-Moldova coincide cu agravarea bolii sale de care suferea crunt, încă dinainte de anul 1880. Istoricii consemnează faptul că scriitorul a sosit aici la tratament, de trei ori la rând, începând cu 1884.
Conform părerilor biografilor lui Ion Creangă, tratamentul urmat de acesta la Slănic Moldova ar fi fost ineficient vis-a-vis de boala sa (Constantin Parascan, „Ion Creangă şi lumea în care a trăit, 1837-1889”, Iaşi, 1999). Totuși, descoperirea recentă a unui jurnalist (Romulus-Dan Busnea, membru UZPR, filiala Bacău), care a analizat presa de acum peste o sută de ani, respectiv „Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 5, Joi, 31 iulie 1908, p.2 (în articolul ,,Ion Creangă la Slănic”, articol nesemnat) răstoarnă precedentele aserțiuni conform cărora tratamentul urmat de Ion Creangă la Slănic-Moldova a fost ineficient.
Subliniem faptul că analiza presei românești vechi poate conduce la elucidarea unor aspecte de ordin biografic privitor la un mare scriitor român. Așadar colecțiile de ziare și reviste vechi sunt o mină de aur pentru cercetători, așa cum se dovedește în privința lui Ion Creangă.
În continuare, vrem să abordăm cazul Creangă. Prezența scriitorului humuleștean la Slănic-Moldova este semnalată în mai multe izvoare documentare, scrisori domestice și articole de ziar. Astfel, din scrisoarea adresată de Ion Creangă fratelui său, Zahei Creangă, („Domnului Zahei Creangă, la debitul de tutun I. Creangă, din str. Băncii, Iași”), datată Slănic 1884, Iunie 24, rezultă că în acel an scriitorul se afla la Slănic-Moldova, la tratament. Acesta a avut un sejur de o lună la Slănic-Moldova (mijlocul lunii iunie – mijlocul lunii iulie). El scrie rudelor sale că făcându-i-se rău, a fost tratat de dr. Aronovici, medicul stațiunii, care l-a repus pe picioare, chiar i-a recomandat băi minerale calde și cură cu ape minerale.
Peste un an, exact în aceeași perioadă (iunie – iulie), Creangă se află din nou la tratament la Slănic-Moldova, fapt consemnat de istoricul, scriitorul și gazetarul Nicolai Andriescu-Bogdan (semnând cu pseudonimul de N. A. Bogdan), fost elev al lui Creangă, sub titlul „Băile de la Slănic” (“Liberalul”, 16 iulie 1885, Iași). Cu această ocazie, Creangă se fotografiază într-un grup de 28 de învățători și profesori, iar apoi într-o altă fotografie, împreună cu A.C. Cuza și fostul său elev de odinioară, jurnalistul N.A. Bogdan.
În perioada 10 iulie – 8 august 1886, I. Creangă se află pentru a treia și ultima oară la Slănic-Moldova, unde boala lui s-a ameliorat în urma tratamentului, dar, nerespectând regimul strict recomandat de medici (mânca peste măsură de mult, mai petrecea în chefuri pantagruelice, pierdea nopțile), Creangă nu se va mai vindeca niciodată…
În fotografia realizată în anul 1885 apare Ion Creangă, împreună cu A.C. Cuza și N.A. Bogdan, fotografiați la sanatoriul din Slănic-Moldova. Documentul fotografic a fost descoperit de specialiștii Muzeului Literaturii Române din Iași, fiind o copie după o ferotipie realizată la Slănic-Moldova în 1885. Povestea acestei fotografii ne-o istorisește N.A. Bogdan în „Poveşti şi bazaconii din Moldova” (Bucureşti, 1923): „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai tot deauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă văd lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui.”
Era perioada în care boala lui Creangă devenise acută, manifestându-se sub forma unor crize repetate de epilepsie.
Povestitorul humuleștean, care cunoștea foarte bine valoarea curelor oferite de factorii naturali de la Slănic-Moldova, îi recomandă stațiunea unchiului său, preotul Gheorghe Creangă, în termeni elogioși: „Din scrisoarea Sf-tale, de la 1 iunie, am văzut, că, trebuie să pleci la Slănic. Drum bun! Şi nu te îndoi câtuşi de puţin, că ai să capeţi sănătate, şi ai să vii de acolo voinic şi zdravăn, cum îi tunul. Apele sunt foarte bune, locurile foarte frumoase şi îngrijirea cât se poate de bună: doftori o mulţime, cari şi ei vin la izvorul tămădurilor, ca şi (sic) ceilalţi muritori; ei să ai cu cine te consulta.“
Lipsindu-i banii, Ion Creangă nu îl poate însoți: „Eu nu pot să merg în anul acesta, dacă ştiam dinainte că mergi, că merge şi Sf. Ta, ceream şi eu un loc mai de demult, dar acum s-au dat toate locurile, gratis, câte au fost de dat de la Epitropie.“
Aflăm astfel un amănunt de reținut – pe atunci se păstra obișnuința acordării unor bilete de tratament gratuite pentru persoanele sărace sau cu venituri mici, printre acestea fiind și Ion Creangă.
În acest context, în acord cu specificul revistei “Muzeul Presei Românești”, am început o retrospectivă a articolelor semnificative dedicate de către presa de odinioară stațiunii Slănic-Moldova.
Iată ce scria ziarul „Adeverul”, din data de 04.04.1892: „Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi, pentru înlesnirea călătorilor cari merg la băile de la Slănic (Moldova), a decis ca să înceapă construirea unei linii de tramvai din T-.Ocnei şi până la Slănic.”
Așadar, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea exista un plan de dezvoltare a infrastructurii stațiunii, pentru a facilita accesul turiștilor.
Fiindcă am vorbit de faptul că studiul jurnalelor vechi constituie o valoroasă sursă de informații, mai ales pentru elucidarea unor subiecte pentru care nu prea există documente suficiente, și în cazul stațiunii Slănic-Moldova aceste afirmații sunt adeverite de paginile unor ziare vechi.
Un astfel de caz este reclama la Slănic-Moldova în ziarul „Mișcarea”, 20.05.1928, făcând publicitate acestei stațiuni, din care aflăm o sumedenie de detalii interesante. În acest sens și anunțul din „Ecoul Moldovei”, 20.05.1907, conține date interesante, privind prețurile practicate în stațiune, numele principalelor hoteluri și vile particulare: „Oteluri. — Slănicul e cunoscut prin otelurile sale foarte confortabile, luxos şi cu gust mobilate, precum: Racoviţă, Cerbu, Puiu, Zimbru, Administraţia etc. cu preţul dela 1 leu 50 bani pe zi în sus odaia.
Pe lângă oteluri mai sunt vile particulare: Scurtu, Sion, Marţian, Petrescu, Codrescu, Munteanu, Anastasiu, Smera, Robescu, Pantazzi, Langa, Gheorghiu, Dimitriu, Bobinca etc. care se închiriază în totul sau cu apartemente, având tot confortul. Valea Trotuşului reprezintă o zonă turistică foarte atractivă, cu un bogat potenţial natural şi istoric.”
Ziarul „Tribuna” (Nr.41 din 5/17 iunie 1884) preia o știre dintr-un alt jurnal, care oferă o imagine interesantă a modului de petrecere a timpului liber în această stațiune, în perioada în care Ion Creangă se afla la Slănic-Moldova: „Se comunică Telegrafului cum că visitatorii băilor de la Slănic (Moldova) vor avea la disposiţiunea lor o sală de lectură din cele mai bine organizate atât în privinţa diaristicei cât şi a cărţilor de cetit. Peste 30 de ziare sunt puse la disposiţiune lectorilor, între aceste ziare, 10 sunt străine atât germane cât şi francese. Biblioteca va conţine vre-o 700 de volume foarte variate; abonamentul pe seson este de 8 lei.”
În revista „Familia” (12.08.1884) găsim alte date cu referire la această stațiune: „Trei milioane are să coste noul Slănic, şi nu e mult deca tot ce am văzut pe hârtie va fi esecutat. Se vor înălţa încă două oteluri, tot aşa de mari şi de frumoase ca cele ce există. Se va face o capelă gingaşă in locul vechei biserici la poalele văii şi in locul celei vechi va curge o fântână. Stabilimentul băilor calde tot de piatră, un monument va înlocui pe cel de acum. Un palat pentru idioterapie va fi zidit. Toate pavilioanele isvoarelor vor fi făcute de piatra şi de fer. Un teatru, un nou cazin, o colonadă mare cu prăvălii, o sală de bal, doue restauranturi, o sală de inhalaţie, un stabiliment de băi de noroi ca la Franzensbad (s’a descoperit un munte de noroi de brad) vor imfrumuseţa Slănicul, şi cum s’a pus deja in vămtare locuri şi multe s’au şi cumpărat, sute de şaleuri vor eşi din păment, care intr’o feerie, pentru a împodobi acest frumos tablou. Guvernului i remâne puţin de făcut pentru a se arătă şi el că se intereseaza de sorta Slănicului. Se construesce o linie ferată dela Târgu-Ocnei până aici.”
În sfârșit, ziarul „Universul” (01.06.1893) scrie: „Epitropia generală a Casei spitalelor Sf. Spiridon din Iași, aduce la cunoștința publică că sezonul băilor Slănic (Moldova) se va deschide și în anul acesta tot la 1 Iunie. Totodată desminte în mod formal svorurile reü-voitoare prin care s’a afirmat că isvorul mineral No. 1 s’ar îl perdut. — Cu totul din contra acest isvor care era înămolat cu moloz și depozite de clisă încât îl se micșorase foarte mult debitul lui, a fost curățit și restaurat așa încât astăzi debitează cantitatea normală de apă, având toate proprietățile ei curative tradiționale. Cu ocazia acestei restaurări s’a mai descoperit alăturea un izvor feruginos gazos, ceea ce era de lipsă la Slănic. Drumurile și podurile pe valea Slănicului care fuseseră distruse de marea inundațiune ce a urmat la finele lui Aprilie a. c. s’au restabilit prin îngrijirea Ministerului Lucrărilor Publice”.
Așadar, pentru prezentarea stațiunii Slănic-Moldova, ziarele vremii sunt o sursă inepuizabilă de informații referitoare la subiecte asupra cărora documentele sunt destul de sărace. Ne dorim să le acordăm importanța cuvenită.
În încheiere, adăugăm că în vara anului 1889, George Enescu (19 aug 1881 – 4 mai 1955), în prima sa vacanță pe care o petrece în România (între 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena), concertează pentru prima oară în public la Slănic-Moldova, pe când se împlineau 88 de ani de la descoperirea primului izvor cu apă minerală de către serdarul Mihail Spiridon.
Tanța Tănăsescu / UZPR
Bibliografie: Ludovic Steege, „Apele minerale de la Slănic in Moldova, în privirea analogiei lor cu ape minerale streine și a lucrărei terapeutice”, Ediţia a II-a, Iaşi, Tipografia lui Adolf Bermann, 1856. ; Wertheimer, Moritz, „Descrierea tuturor apelor minerale”, Bucureşti, Tipografia Sf. Mitropolii, 1853.