,,Seceta a ucis orice boare de vânt/ Toropit de căldură și gânduri/ Mă retrag cu Dumnezeu/ La umbra unui ecou de dor, lacrimă și cânt”!
Încerc să evadez din această atmosferă și dau curs invitației domnului profesor universitar Dumitru Mnerie de a ne întâlni la o terasă în oraș pentru a mai dezbate câte ceva despre preocupările noastre jurnalistice-culturale. Numai că în drum spre centrul orașului, trebuie să-l luăm cu noi și pe rapsodul popular Ion Crețeanu, recent sosit aici la hotelul ,,Moara cu noroc”, care ne amintește de Ioan Slavici, dintr-un turneu prin Europa. Aștept cu nerăbdare să-l cunosc pe acest ambasador cultural-spiritual al neamului românesc.
Un om simplu după port, echilibrat în toate, o pată de sânge cum ar spune poetul Nichita, care vorbește și suferă, gândind la incertitudinea ca stare de spirit în care cu toții supraviețuim sau și mai edificator,,N-am crezut că voi ajunge să pot cânta și plânge în același timp”.
Ion al cobzei, așa cum îl alintă slătineanca Felicia Filip, marea soprană a României, s-a născut la 8 ianuarie 1959 în Voineasa Oltului, cântă de la 3-4 ani, moștenire de la bunicul și tatăl său, culege folclor de peste 40 de ani și-l dăruiește cu generozitate semenilor, prin însuflețirea cobzei (lira tracică) și glasul său duios, profund, inconfundabil, care dincolo de meridianul durerii cu axa de simetrie prin sufletul neamului românesc, este momentul de revelație benefică și clipa de alinare. Cântecul său înlăcrimat este medicamentul cotidian care vindecă și repară suflete rătăcite prin labirintul vieții.
Inginer constructor, electronist, petrolist de cursă lungă dar și un energetician de forță la Porțile de Fier, acolo unde a deslușit multe din tainele curgerii Dunării, care ca și el vine din eternitatea unui timp tulburător și curge spre nicăieri călăuzit(ă) și binecuvântat(ă) de Dumnezeu. Prin cântec, crede că va rămâne mereu în sufletul oamenilor și nu mai așa dimensiunea spirituală va trezi în conștiința lor necesitatea ca oriunde am fi pe această planetă să nu uităm că suntem români și punctum.
Pornim spre centrul orașului Timișoara, în stânga ne atrage privirile un panou multicolor ,,Festivalul inimilor” un eveniment de notorietate în viața cultural-artistică a Banatului. Ne bucură împreună, semn că suntem pe drumul cel bun.
Parcăm în apropierea Catedralei, mergem să vizităm unul dintre simbolurile Revoluției din 1989, pe care d-l Ion Crețeanu nu l-a mai văzut e vreo 10 ani, prea multe nu s-au schimbat. Contemplăm cu sfințenie arhitectura interioară, ne reculegem, facem câteva fotografii pentru album și în apropiere poposim la Terasa de pe malul drept al canalului Bega, un reper sentimental al tinereții și anilor de studenție al domnilor Ion Crețeanu și Dumitru Mnerie, în care și azi pe oglinda de apă mai plutesc amintirile. Între timp la masă se mai alătură și domnul inginer Dumitru Crețeanu, desigur o rudă apropiată a îndrăgitului nostru oaspete și invitat special Ion Crețeanu. În compania unei cafele cu parfum de poezie și muzică, dialogăm despre dor, lacrimă , cântec, cobză, doine, balade și spiritul nemuritor al poporului român, de renaștere continuă și supraviețuire cu toate încercările unui timp care nu ne aparține.
Așa cum și el Omul cu sufletul risipit prin oameni, suferind de o boală, pentru care, cu toate cuceririle științei medicale nu i s-a găsit încă leac, a avut puterea de a-l întâlni pe Dumnezeu și între viață și moarte a ales viața. Binecuvântat și călăuzit de Dumnezeu, cu credință în suflet prin cântec el transformă lacrimile de pe obrazul semenilor în bucurie și fericire. El cântă și plânge în Limba română, oriunde ar fi, pentru că dincolo de Matematică, Limba română rămâne în panteonul iubirii ,,Împărăteasa sufletului românesc”!
Ion Crețeanu este, dincolo de orice divagație, unul dintre puținii cobzari din România din câți mai sunt, vreo 20 cu Tudor Gheorghe cu tot, este o Enciclopedie vie de folclor, este un Mugur de tezaur românesc, un Orpheu al Olteniei, un strălucit mesager ce duce cu el peste tot în lume un ocean de cântece vechi de peste 800 de ani, el descinde din stirpea lui Anton Pann și Barbu Lăutaru. Conduce trei tarafuri, Morunglav (Olt), Grecești (Dolj), Albotina (Valea Timocului). A avut șansa de a cunoaște și lucra cu personalități marcante din domeniu, Constantin Arvinte, Aurelia Cosma și mulți alții.
S-a făcut răcoare, timpul trece, e noapte, ne despărțim, fiecare cu drumul său. Ne bucurăm cu toții că pentru câteva ore și nu numai am fost contemporani cu Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Eminescu, Brâncuși prin cântecele și mesajul unui rapsod, ce vine în viața noastră ca minune, ca o punte de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu.
P.S. A doua zi l-am ascultat în direct la TV Nova Timiș, unde a fost invitat de către confratele nostru Tiberiu Ciobanu la emisiunea ”Convergențe”. În încheiere a cântat balada închinată lui Brâncoveanu, o interpretare dumnezeiască, sunt convins că a bătut recordul de audiență în tot Banatul și în Europa. Felicitări.
P.S. Cunoaște activitatea UZPR și este interesat de o colaborare viitoare, respectiv organizarea unor evenimente sub egida UZPR.
Dumitru BUȚOI, UZPR / Timiș