O reacție la valurile de știri mai mult sau mai puțin verificate care circulă pe rețelele de socializare și la nesfârșitele opinii personale care le însoțesc este întoarcerea australienilor în număr tot mai mare la edițiile print ale ziarelor, relatează afr.com. Consumul de știri tipărite a crescut pentru prima dată în șase ani, în mare parte în zonele regionale, arată Digital News Report 2022, întocmit de Centrul de Cercetare Știri și Media.
Pe de altă parte, numărul australienilor care evită sau reduc consumul de știri este în creștere.
„Motivul principal pentru care oamenii se feresc de știri este că s-au săturat de politică și de coronavirus. Oamenii sunt pur și simplu copleșiți de fluxul masiv de informații”, susține Sora Park, autorul principal al raportului, care a constatat că mai mult de două treimi dintre respondenți evită în mod activ știrile.
În plus, mai mulți oameni plătesc pentru știri prin abonamente. Pe de altă parte, cercetarea a relevat și că tinerii sunt mai predispuși să plătească pentru media pe care o consumă.
Cea mai surprinzătoare schimbare de atitudine s-a dovedit a fi îndepărtarea de rețelele sociale ca principale sursă de știri, care au scăzut cu patru puncte procentuale. „Generațiile mai tinere par să se îndepărteze de rețelele sociale și să apeleze la sursele tradiționale de știri. În timp ce principala sursă de știri a generației Z sunt încă rețelele sociale (46%), cifra reprezintă o scădere cu opt puncte procentuale față de anul trecut”, se arată în raport.
De asemenea, s-a constatat că respondenții doresc ca jurnaliștii să-și mențină linia de a relata știri și că nu ar trebui să-și exprime opiniile personale pe rețelele de socializare. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.04.2024Epuizați de asaltul rețelelor de socializare, australienii se întorc la… print
Articole recente
- „Operă pe ritmuri lăutărești”
– Teatrul Reduta, Brașov - Un gând cernit
la despărțirea de
„colecționarul de cuvinte” - Ateneu, nr. 656 /
aprilie 2024 - Sincere mulțumiri, doamnă doctor Alexandra Lazăr!
- TRIBAL – spectacol-eveniment al Corului
de Copii Radio - Un tipar sigilar al Bisericii cu hramul „Duminica Floriilor”din comuna Chisindia, judeţul Arad
- „Lacrima”, de Adrian-Daniel Șarpe
- Conferențiar Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest
din Timişoara: „Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați” - Croația. Excesele democrației
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro