Conform autorităţilor locale din Brașov, începând cu ultimul trimestru al acestui an, energia electrică pentru alimentarea celor 75 instituţii cu personalitate juridică aparţinând Municipalităţii, a iluminatului public, semaforizării, domeniului schiabil – un total de 525 de puncte de consum – este în totalitate provenită din surse regenerabile, conform actului adiţional pe care primarul Allen Coliban l-a semnat cu Electrica Furnizare, în urma negocierii dintre cele două părţi.
„Brașovul îşi propune să ajungă Capitala Verde a României, iar pentru aceasta este foarte importantă atitudinea pe care o arătăm faţă de sustenabilitate. Sustenabilitatea se transpune inclusiv în zona energiei şi a curentului electric pe care îl consumăm pentru toate instituţiile publice din oraş. Vă pot anunţa că Brașovul este primul municipiu care are energie 100% regenerabilă pentru următorul an. Am reuşit acest lucru pentru toate unităţile de învăţământ, pentru toate instituţiile subordonate, pentru tot consumul de curent pentru iluminatul public sau pentru domeniul schiabil şi facem acest lucru în urma unei negocieri reuşite cu furnizorul, o negociere care nu se transpune în tarife majorate pentru a avea doar energie verde. Brasovul se poate mândri că toate cele 75 de instituţii publice din subordinea primăriei, reprezentând 525 de puncte de consum, au energie verde”, a declarat primarul Allen Coliban.
Potrivit informaţiilor deţinute de Primăria Braşov, singura autoritate care beneficiază în totalitate de energie verde este administraţia prezidenţială, Brașovul fiind prima administraţie publică locală din România beneficiară a acestui tip de energie în proporţie de 100%.
Astfel, va fi asigurată energia din surse regenerabile pentru cele 21 colegii şi licee, cele 16 şcoli gimnaziale, 29 de grădiniţe, cele 8 creşe, instituţiile de cultură, primăria şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele şi punctele termice, pieţe, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil. „Conform datelor furnizate de operatorul de energie pentru clienţi, pentru Primăria Braşov, care beneficiază de serviciul ECO energie verde certificată 100%, cea mai mare parte, 98,78%, este produsă hidroelectric şi 1,22% din centrale pe biomasă”, a transmis primăria.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.04.2024Articole recente
- Festivalul de Dans Folcloric Lyrids, din Vancouver
- Este un semn bun că se dau pensiile mai repede luna aceasta? Mai degrabă, nu!
- Mircea Micu și „Secretul Doamnei de zăpadă”
- Bosnia-Herțegovina. Realitățile
unei țări musulmane cu populație ortodoxă sârbă și catolică croată - Filantropie pentru susținerea jurnalismului.
De la finanțarea tematică până la sprijin în procesele SLAPP - Toată Europa luptă cu dezinformarea
- Ziua Mondială a Libertății Presei 2024.
„O presă pentru planetă.
Jurnalismul în fața crizei de mediu” - Umor și satiră
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro