La aniversară: Iulian Chivu – 75

Recent, la Alexandria, a avut loc sărbătorirea scriitorului IULIAN CHIVU (27 dec. 1948, Văcărești, Teleorman, înregistrat la 3 ianuarie 1949), cu prilejul împlinirii a 75 de ani. Prozator de viziuni socio-tipologice și convingătoare sondări psihologice, etno-folclorist cu contribuții în cultura teleormăneană, eseist de mai larg registru ideatic, istoric și critic literar dovedind un acut simț al valorilor, jurnalist profesionist, dl Iulian Chivu este autorul unei Opere remarcabile, drept care (admirabil gest colegial!)  Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman a hotărât, la jubileu, să-i tipărească consistenta lucrare „RECEPTAREA CRITICĂ A OPEREI LUI IULIAN CHIVU” (Editura SITECH, Craiova, 2023, 508 p.): „Cartea este o punere în lumină a receptării operei lui Iulian Chivu la împlinirea vârstei de 75 de ani. O operă construită cu seriozitate și cu pasiune, așa cum o relevă în consemnările lr cei care s-au apleca cu atenție și competență asupra acesteia.”

Pe Iulian Chivu îl cunosc de peste o jumătate de secol, încă din timpul studiilor estudiantine, lucrând amândoi la o revistă studențească, al cărei titlu astăzi l-a preluat un mensual aflat sub egida Uniunii Scriitorilor. Pe atunci articlier și poet, pasionat de fenomenul literar și de jurnalistică, în general, un studios al culturii române, dl Iulian Chivu s-a îndreptat ulterior spre eseul etno-sophic, susținând un timp rubrica respectivă (Etnosofie) în trimestrialul „Portal-MĂIASTRA” de la Tg.-Jiu, aflat azi în al XX-lea an de apariție neîntreruptă și sub „egida Uniunii Scriitorilor din România”. M-am bucurat, arătându-mi dispoziția, în momentul când Iulian Chivu a hotărât să devină membru al breslei scriitoricești (la Filiala Alba-Hunedoara, care l-a și premiat), apoi am putut să fiu la curent cu aparițiile eseistice sau beletristice tot mai interesante. Lucrarea cu caracter omagial-bilanțier despre care vorbim acum apare sub semnătura dlui Gabriel Argeșeanu, convins că textele antologate „pun fără tăgadă în evidență personalitatea și opera unui etnolog, eseist, critic și prozator care s-a consacrat cu dăruire pasiunilor sale intelectuale, urmate cu seriozitate documentară în toată evoluția lor, așa cum adesea o recunoaște însuși Iulian Chivu, vorbind despre trecerea sa dinspre cultura populară – care, dacă o abordezi cum se cuvine, e mai mult decât pare a fi – spre orizonturile ei mitice, religioase, filosofice, psihologice și socio-culturale.” Ideea e că avem a face cu „un spirit complex” care se mișcă destul de confortabil pe diferite „paliere ale cunoașterii”, ceea ce se vede cu ochiul liber din „aprecierile celor care l-au citit cu atenție” și care „l-au găsit constant între elucidări temeinice și captivante deschideri de perspective”.

Cartea de față tinde să fie exhaustivă, cuprinzând așadar „tot ce s-a scris despre autor și despre opera sa până la data apariției acestui volum”, credința editorului fiind aceea potrivit căreia „lectura în timp a cărților sale, poate chiar reeditarea unora dintre ele, ar putea duce la noi semne ale receptării lor ulterioare și atunci, dacă va fi necesar, altcineva ar putea continua să adauge semnalelor adunate de noi în aceste pagini alte opinii, alte judecăți de valoare” (Gabriel Argeșeanu – Argument).

O primă secțiune cuprinde „A. Receptarea lucrărilor de etnologie și folclor”, autorul dedicându-se unor studii aplicate de etno-folcloristică privind fenomenul respectiv din satele de pe Burdea Teleormanului, dar scriind și despre „timp și spațiu în basmul fantastic românesc”, despre „basmul cu Soarele și Luna”, despre „cultul grâului și al pâinii la români”. Despre această ultimă carte amintită mai sus (ediția a treia din 2017 va fi primită favorabil de universitarul cercetător Nicolae Constantinescu, semnând și o succintă prefață), iar Iordan Datcu, așezând-o în tradiția interpretativă a locului, aprecia că autorul  „original și atent la detalii”, având un „glas propriu, limpede și sonor”, „depășește amatorismul și se dovedește la curent cu direcțiile înnoitoare din folcloristica românească și euro-atlantică, cum se vede în volumul Spiritul pendulator. Eseurile de la Stuttgart (2010)”. Mai mult chiar, scriitorul Florin Burtan, conducătorul mensualului „Caligraf”, apreciată revistă care apare la Alexandria sub „egida Uniunii Scriitorilor din România”, scria în 2006, cu indimenticabilă îndreptățire: „O istorie a etnologiei românești nu este posibilă fără Iulian Chivu și Iordan Datcu” (p. 34-35). Din cele peste douăzeci de cronici și recenzii, reținem opiniile exprimate de Gheorghe Stroe, Gheorghe Filip, Ion Filipciuc, Ștefan Vida Marinescu, Domnița Neaga, prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Iordan Datcu (de trei ori), Dan Ogrezeanu, Ion Frânculescu, Ana Dobre, Constantin Catrina, Liviu Comșia (două cronici temeinice în care se observă trecerea „de la etnologia descriptivă la etnosofie” a acestui „metafizician al culturii populare”) ș.a.

O secțiune consistentă este cea dedicată „B. Receptării eseistice” (pp. 51-176), primele cronici fiind cele consacrate „SIRITULUI PENDULATOR – ESEURILE DE LA STUTTGART” (în ordinea din carte: Zenovie Cârlgea, Gheorghe Filip, Olimpia Berca, Petrișor Militaru, Dumitru Velea, Liviu Comșia). Urmează cronicile la „HOMO MORALIS. MARI PARADIGME ETICE ȘI ETOSUL ROMÂNESC” (Ștefan Vida Marinescu, Ion Pachia Tatomirescu, Stan V. Cristea, Iordan Datcu), câteva la volumul „SOLEMNITATEA IGNORANȚEI” (Zenovie Cârlugea, Liviu Comșia, Gheorghe Filip) și altele la cartea de eseuri „A FI – CA DIFERENȚĂ” (Zenovie Cârlugea, Stan V. Cristea, Eugenia Țarălungă). Despre „PREMISE ROMÂNEȘTI DE FILOZOFIE LIMINARĂ” au scris Zenovie Cârlugea, Gh. Filip, Vasile Gogonea, iar despre „ORIENT ȘI ORIENTALISM”: Zenovie Cârlugea – „Luminile hinduismului”, Gh. Filip, Iulian Cătălui.

„C. Receptarea prozei” (pp. 177-294) este și ea, alături de secțiunea precedentă, bine reprezentată. Astfel despre romanul „CREPUSCUL LA ULLERVAD” din 2014 sunt reținuți cu cronici câțiva cititori de texte atenți, precum (în ordine): Zenovie Cârlugea, Gh. Filip, Liviu Comșia, Melania Cuc, Eugen Dorcescu, Mirela-Ioana Borchin), iar despre romanul „PREDAT” din 2019  (roman al rezistenței anticomuniste) au scris: Gh. Filip, Ion N. Oprea, Zenovie Cârlugea, Iulian Cătălui, Ladislau Daradici. Despre romanul de excepție „CENUȘA TATĂLUI” din 2020, cu itinerarii românești, europene și sud-americane, evocând un caz trecut prin istoria românească preț de câteva decenii, evidențiind teroarea regimului comunist care duce la tragedii de tot felul, au scris: Ioan N. Roșca („roman istoric și psihologic”), Zenovie Cârlugea („roman reușit, cu virtuți consacrate de naratologia genului, un caz exponențial din lupta anticomunistă a partizanilor, victime sigure ale unui orizont de așteptare/ «venirea americanilor», un memento de triste deziluzii!”), Gheorghe Filip („O lecție de istorie”), Cornel Nistea („Un altfel de Nechifor Lipan”), Ladislau Daradici („măiestria artei narative cât și umanismul său necondiționat.”) Despre „INDEZIRABILUL” din 2022 au glosat: Silvia-Gabriela Almăjan („Un roman despre iubire și iertare”),  Luminița Cornea („Prozator redutabil, eseist, publicist, Iulian Chivu realizează cu Indezirabilul un roman obiectiv, un roman realist de factură psihologică, constituind o adevărată performanță în literatura română contemporană.”), Ladislau Daradici („Iulian Chivu sau calea re-dezirării unui condamnat pe nedrept”), Gh. Filip („Vinovatul fără vină”), Ion N. Roșca („Un roman ancorat în actualitate”), Anișoara-Violeta Cîra („un roman psihologi clasic”).

A patra secțiune „D. Bibliografie, istorie literară” cuprinde comentarii ale unor confrați, mai puțini, la cărțile de acest profil editate de Iulian Chivu, este vorba de valorificarea operei lui Iordan Datcu „adevărat sacerdot al culturii orale și scrise românești”, autor al unei opere de mari „dimensiuni și profunzimi de necuprins în câteva pagini omagiale, scrise cu emoția pe care o resimți ori de câte ori te afli în fața unui monument grandios și copleșitor” Nicolae Constantinescu („Un monument din cărți, mai rezistent decât bronzul”), Stan V. Cristea („Iordan Datcu. Vocația unui cărturar”, 2018), Constantin Eretescu („O carte a cărților”, 2012), A. Gh. Olteanu („Elogiul tenacității”, un comentariu al cărții despre Iordan Datcu, apărută în 2012 cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion). Despre academicul Iordan Datcu scrie și Ion Taloș („Iordan Datcu sau verva unui octogenar”) și, din nou, A. Gh. Oltean („Omagierea unui savant generos”).  

Secțiunea a V-a este rezervată „E. Receptării criticii”, Iulian Chivu adunându-și prestația d-sale critică în volume precum „Lecturi intermitente”, „Lecturi reflexive”, „Heterogene”, „Polivalența spiritului critic”, „Polifonii convergente” Acestea nu sunt simple cronicuțe, expeditive, dimpotrivă fiecare autor este tratat cu atenție, astfel că lecturile acestea „intermitente” îi apar unei autoare comentate drept „nonformale” („Nonformalitatea unor Lecturi intermitente”). Doina Drăguț scria despre „Lecturi intermitente într-o axiologie diacronică”, iar Iordan Datcu despre „Lecturi reflexive” din 2015 : „Comentează cu vădit atașament cărți ale colegilor săi teleormăneni, între ei Stan V. Cristea cu bibliografiile sale închinate lui Mihai Eminescu, Constantin Noica și Marin Preda, lucrări ale unui veritabil istoric literar.”

Zenovie Cârlugea, comentând volumul de „HETEROGENE” din 2016 observă că, departe de a fi „teoretizări” lipsite de criterii și obiect, acestea se mărturisesc a fi „experiențe” și „accente” adnotate „în paradigmele onestității și în concurența conexiunilor estetice”, într-o măsură care nu aduce prejudicii nici „originalității”, nici „ideii de valoare”. Sunt, în definitiv, comentarii la cărți de poezie, proză, istorie și critică literară, la care se adaugă o parte de „Idei și interpretări” la texte din feluriți autori ilustrând varii paradigme (Collingwood, Searle, Albert Camus, Petre Țuțea, Arsenie Boca, Vasile Andru), chiar „atitudini” (Magda Ursache, Cornel Nistea, Dumitru Hurubă etc.) sau „Note”. Un capitol scris cu fervoare este cel dedicat clasicului poet contemporan Eugen Dorcescu (comentat de Mirela-Ioana Borchin) sau altor prozatori: Liviu Comșia, Ștefan Dinică, Gh. Filip, Domnica Pop. Cel mai consistent capitol este acela dedicat „Etnologiei” (IV), comentându-se consacrați cercetători din etnologia românească: Petru Ursache, Iordan Datcu, Constantin Eretescu, Ovidiu Bîrlea. Iulian Cătălui găsea în „heterongenele”  lui Iulian Chivu o vocație desfășurându-se „între erudiție și multidisciplinaritate”. Despre „POLIVALENȚA SPIRITULUI CRITIC” au scris cronici pertinente Cristian Gabriel Moraru  („Iulian Chivu sau despre Polivalența spiritului critic”), iar despre „POLIFONII CONVERGENTE”, din 2020, volum de cronici, comentarii, consemnări: Zenovie Cârlugea („Maturitatea viziunii și echilibrul excursului critic”), Dumitru Hurubă („Polifoniile” dlui Iulian Chivu). Despre un recent volum de critică literară denumit  „CRONICI, NOTE, COMENTARII”, 2022, Doina Bălțat, detaliind atâtea aspecte, inclusiv câteva cu mărturisi literare și profesiuni de conștiință, vede în autor „un bun cunoscător nu doar al literaturii române, ci și al literaturii universale”: „Criticul Iulian Chivu știe cât de variată este lumea literară și cât de vanitoasă, iar cartea la care ne referim reprezintă o lucrare de succes, binevenită în peisajul nostru cultural și de un real interes pentru cei care vor să fie la curent cu literatura română din perioada primelor două decenii ale Mileniului trei.” Din cronica lui Marin Iancu înțelegem că pentru Iulian Chivu „Scrisul (este) ca mod de existență”, cărțile de critică și teorie literară „reprezintă repere fundamentale ale gândirii critice recente, modele de rigoare, erudiție și stil conceptual.” O cronică destul de clarificatoare este a dlui Stan V. Cristea („Iulian Chivu. Între critică literară și reflecții”), care observă că, în cele câteva volume de critică literară de până acum (Lecturi intermitente, 2013, Lecturi reflexive, 2015, Heterogene, 2018, Polifonii convergente, 2020, Adevăruri sibilice,  Orient și Orientalism, 2021, Cronici, note, comentarii, 2022), autorul „se dovedește un critic literar atent la fenomenul literar actual („în continuă reașezare, cu opțiuni formale, cu mesaje personalizate, cu detașări originale, cu reprezentări profunde”), dar și un foarte bun cunoscător al „mersului ideilor” în cultura românească și în lume, interferând dezinvolt cu filosofia (cu predilecție pentru orientalismul clasic, pentru filosofia europeană modernă și nu mai puțin pentru cea de astăzi, inclusiv pentru cea americană), cu un real câștig pentru mecanismul de receptare a valorilor și de manifestare a reflexivității proprii, un atu indispensabil pentru orice spirit care se respectă.” Pe scurt zis, autorul dovedește „un spirit de finețe analitică, prin lecturile și analizele trecute prin sita unei culturi solid acumulate din atâtea ipostaze ale cunoașterii, după cum o dovedește și cartea comentată aici.” („Caligraf”, XXIII, 9-10/ 256-257, sept-oct. 2023, p.3).

Despre „F. Publicistica” lui Iulian Chivu – „conștiință civică în acțiune” prin „stepa tranziției” scrie Ștefan Vida Marinescu, despre vocația de „reporter în acvariul cu apă tulbure” Liviu Comșia, precum și Iulian Bitoleanu („Reporter în stepa tranziției sau zece prilejuri de deontologie”).

Sărbătorit și la 70 de ani, fapt consemnat de unii confrați teleormăneni (Stan V. Cristea, Cristian Gabriel Moraru), Ștefan Vida Marinescu, un autor se pare prea exigent, extrage într-un material mai mare fragmente din „O istorie critică a Literaturii și a publicisticii din Sudul extrem românesc” (2021) privind activitatea de etno-folclorist și publicist, de eseist (un titlu ca „Solemnitatea ignoranței” ar purta „un titlu bombastic, à la Pleșu”!), autorul „încercându-se și în ale criticii”, unde comentează și „nonvaloroși” nu mai puțin de „șapte autori”, alte cronici privind „asa-zisa poezie a trei poete de oarecare importanță (din Teleorman). „Cu observații pertinente, fără de virtuți critice anume.” Valori precum E. Dorcescu, L. Comșia, Șt. Dinică, Gh. Filip, scrierile despre O. Bîrlea și Iordan Datcu ar salva „Heterogene” calificată „o carte medie”. Epica ar fi „o tentativă” în viziunea dlui Ștefan Vida Marinescu, în romanul „Predat sau teroarea absurdului” „virtuțile epice lipsesc, cartea fiind o cronologie, o lecție moralistă, un fel de reportaj-ghid, (…) un amalgam convențional, prozaic.”! Tot la nivelul unei „modestii epice”, consideră Șt. V. Marinescu s-ar situa volumule „Celălalt Ioan”, „Angoasă și penitență”, „Crepuscul la Ullervad”… Nici publicistica autorului (care a făcut corespondență de presă) nu ar rezista decât prin câteva texte, volumul „Reporter în stepa tranziției” ar fi „deja datat, depășit ca realitate”. Dixit Șt. V. Marinescu!

Dincolo de astfel de receptări cam prea severe, de departe tendențioase (titlul studiului despre „Semioza și deictica semnului în credințele românești”, cu „un lung ocol erudit ca să ajungă la miezul lucrării”, cf. „Dicționarului Etnologilor Români”,  este considerat „prețios”, preluând schema comunicării din semiotica lui Saussure, mă rog etc. etc.), secțiunea următoare, „H. Iulian Chivu în Dicționare”, consemnează prezența scriitorului în unele volume colective (Iordan Datcu, „Dicționarul etnologilor români”, 2007; Stan V. Cristea, „Mic dicționar”, „Județul Teleorman. Dicționar bibliografic” I; Ioan Al. Stănescu, „Dicționar”; Marian Petcu, „Istoria  jurnalismului din România în date”, Univ. Suceava, 2014; „Dicționar – Almanah, USR, Filiala Alba-Hunedoara, 2016; „Scriitori ai Transilvaniei. Dicționar critic ilustrat”, Filiala Cluj a USR, 2016…

Din secția „Interviuri” remarcăm interviul acordat Monicăi Vasilescu în ziarul on line „Liber în Teleorman”(fără dată!), dialogul cu Gabriel Argeșeanu („Caligraf”, aprilie 2022), precum și vreo două răspunsuri la amplele anchete derulate de incomodul poet și eseist Virgil Diaconu în revista „Cafeneaua literară” din Pitești despre „Poezia canonică românească” (dec. 2019) și despre „Eminescu și poezia contemporană” (aprilie 2022)

În totul, cartea de cinstire pentru confratele teleormănean, stabilit la Roșiorii de Vede, se constituie într-o „bucurie a sufletului cum numai o dată la 75 de ani se poate întâmpla”. La lansarea cărții „Receptarea critică a operei lui Iulian Chivu”, la Alexandria, alături de autorul ediției, Gabriel Argeșeanu, s-au regăsit, printre alții, două nume dragi autorului din etnologia și etnomuzicologia românească de azi: Doina Ișfanoni și Elize Stan. Drept care „împricinatul” a mulțumit tuturor acelora care au „complotat” la această frumoasă surpriză!

Recent, scriitorul Iulian Chivu a fost onorat la cea de a XVIII-a ediție a Festivalului Național „Marin Preda” de la Alexandria (11 oct. 2023), cu Premiul „Marin Preda” (altceva decât premiile festivalului-concurs), făcând ad hoc următoarea mărturisire, amintind cuvintele regretatului istoric literar și romancier Mihail Diaconescu („Serile la Vulturești”): „Am primit numeroase premii, titluri de cetățean de onoare, de doctor honoris causa de la multe universități din țară și din afară, dar niciun titlu nu a avut încărcătura sentimentala a aceluia de „cetățean de onoare” al comunei natale, Vulturești Arges, spunea domnia sa. Cam aceeași semnificație a avut-o și pentru mine acest premiu printre atâtea altele pe care le-am primit ca scriitor de la multe reviste.”

Zenovie Cârlugea