◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.05.2024

Măriuca, nefericita prințesă a României

Elisabeta de Wied, o nobilă nibelungă, destul de diferită ca temperament de viitorul soț, Carol I al României, avea 26 de ani când s-a căsătorit şi a venit în ţara soţului ei. A fost foarte încântată de primirea ce i s-a făcut. A pus piciorul pe pământ românesc, aici, la noi, la Tr. Severin, pe 22 noiembrie 1869. A călătorit spre Bucureşti cu vaporul, până la Giurgiu. Primele impresii despre Principatele Unite sunt mai mult decât satisfăcătoare: „În toate oraşele şi satele mi se făceau primiri şi ochiul nu mi se sătura de bogăţia culorilor sub cerul orientului, care era în ziua aceea albastru ca peruzeaua”.

Prima datorie a unei regine a fost și este aceea de a dărui soțului și țării sale cât mai mulți moștenitori. Elisabeta și-a făcut datoria și, un an mai târziu, vede pentru întâia oară ochii primei sale născute. Din păcate, în ciuda asigurărilor făcute de medici că este sănătoasă și va naște cel puțin nouă copii, a fost și ultima. Pe 8 septembrie 1870 a avut loc marele eveniment. Familiei princiare li s-a născut o fetiță, principesa Maria, după multe emoții, un travaliu lung și foarte dureros și o lungă așteptare. Cu o zi înainte fusese ziua bunicului patern al micuței prințese și Carol sperase că primul lui copil va produce o dublă bucurie familiei sale. Dar travaliul s-a prelungit până a doua zi, însă copila era perfect sănătoasă și  le-a schimbat complet viața ambilor monarhi, copleșiți de bucuria de a fi părinți. Au botezat-o Maria, după ziua sfântă în care s-a născut. Regele și Regina au văzut, din prima zi, în ochii ei mari şi senini, un semn de la Dumnezeu: lumina ce avea să le îndrume paşii în noua lor viaţă şi în noua lor patrie, România. Ei, uniţi, amândoi, nu doar de jurământul căsătoriei, ci şi de mica minune, prinţesa Maria, care le va însenina zilele unui mariaj încheiat în pripă şi îngreunat de primii ani de domnie în Principatele Române.

Măriuca era o fetiță frumoasă, blondă, cu ochi de un albastru cuceritor pentru oricine o privea, senină, bucălată, plină de zulufi și poftă de viață. Așa o înfățișează tablourile de la Castelele Peleș și Pelișor. Chiar și adversarii Regelui au fost cuceriți de mica minune care a umplut de bucurie sufletele românilor și nu numai. A fost răsfățata tuturor, dar nu s-a purtat ca un copil căruia nu i se putea refuza nimic. Dimpotrivă. Era atentă să nu deranjeze, să nu rănească, să fie înconjurată de oameni fericiți. Scurta ei viață a fost una de basm.

Imediat după naştere, familia domnitoare se mută la Cotroceni, dar umezeala din zidurile palatului îi face pe tinerii părinţi să se refugieze la Mânăstirea Sinaia, unde ocupă două chilii modeste. Atmosfera e austeră, iar Elisabeta încearcă să o mai înveselească, desenându-i pe varul pereţilor pe membrii curţii sale şi pe vizitatorii cei mai statornici. Urmează luni grele pentru Carol, sufocat de intrigile politice, care e cât pe ce să abdice, dar surâsul Măriucăi îi aminteşte, de fiecare dată, că miracolul naşterii ei în Bucureşti îl va ţine legat pe veci de patria lui de adopţie. „«Mariechen»( cum o numea Carol)  e veselă şi aleargă prin toate încăperile. Când am un moment liber, mă joc cu ea. Acest copil fermecător este toată bucuria mea”, îi scrie Carol tatălui său. Măriuca abia a făcut doi anişori, iar Elisabeta o găseşte „încântătoare”, când se întoarce în ţară, după câteva luni petrecute în Italia, pentru un tratament. „Nici nu-ţi poţi imagina cât de drăguţă şi de tandră este. Când sărută pe cineva, spune imediat «Vreau ca toată lumea să fie fericită»… şi îi sărută pe toţi cei prezenţi. E uşor de crescut, pentru că regretă singură micile ei prostioare şi chiar trebuie s-o consolăm pentru asta. De îndată ce apelezi la sufletul ei bun, orice mâhnire dispare. Este un copil atât de înţelept şi răbdător! Ochii ei albaştri au o privire profundă şi pătrunzătoare”, îi scrie Elisabeta, încântată, mamei sale. Măriuca îşi găseşte singură numele cu care o vor alinta toţi la curte. Îşi spune „Itty”, jucându-se cu englezescul „little”, „Micuţa”, cum o răsfăţa bona sa poliglotă. Cei care au privilegiul să o cunoască vorbesc despre „Itty” ca despre un copil-minune. Principesa moşteneşte de la Regina Elisabeta nu doar înfăţişarea fizică – fruntea înaltă, obrajii purpurii şi ochii de un albastru electrizant – ci şi romantismul ei, ce avea să impresioneze o Europă întreagă. Fiece mirare sau exclamaţie a Măriucăi se transformă, pe dată, ca în basmele pe care i le citea mama sa, în poezie. „Ce trandafirii îţi sunt obrajii, mami! Oare ţi i-a sărutat soarele? ”, îi spunea Elisabetei. „Mamă, soreşte cerul! ”, striga, altă dată, la vederea răsăritului lunii.

În primăvara lui 1873, pe când Itty abia împlinise trei ani, cuplul princiar o scoate pe micuţă în lume. Din traseul lor european nu puteau lipsi vizitele la familiile lor din Neuwied şi Krauchenweis. Deşi e răsfăţată ca o veritabilă prinţesă de către bunica sa, la reşedinţa de la Monrepos, numită „Segenhaus” („Casa binecu¬ântărilor”), Măriuca se plictiseşte repede de scorţoşenia nobiliară germană. „Sonnenkind”, „Copilul Soare”, cum o strigă bunica din partea mamei, le pune imediat în vedere alor săi că vrea „acasă”. „Îi e dor de ţară. În fiecare zi spune: «Itty vrea să meagă acasă, la Bucuresci, unde e casa ei adevărată»”, se amuză Elisabeta.

Pe drumul de întoarcere, Elisabeta şi Carol sunt nevoiţi să treacă prin Viena, pentru a vizita Expoziţia universală, unde un portret al principesei reprezenta Principatele Române. Acolo, chiar în gară, micuţa Maria are parte de o bucurie nemăsurată. Un grup de studenţi români întâmpină familia princiară. Itty e fericită să audă vorbindu-se din nou româneşte. Împarte săruturi în toate părţile, însoţite de tradiţionalul „Vreau ca toată lumea să fie fericită! ”. I se face şi mai dor de prietenele ei de joacă românce, de la Bucureşti. „Să mergem, mămică, să mergem la Bucuresci, într-o trăsură cu patru cai! ”, se entuziasmează Măriuca pe peronul gării vieneze.

Iarna trece repede, iar Itty începe să viseze la Sinaia şi la minunatele ei locuri de joacă de acolo. Dar reveriilor Măriucăi le ia locul, peste noapte, delirul. Pe 24 martie, cu o săptămână înainte de Paştele ortodox, prinţesa e cuprinsă de friguri puternice. Toţi se gândesc, îngrijoraţi, la epidemia de scarlatină care bântuie Capitala. Măriuca obişnuia să se joace mereu cu fetiţele de pe la azilele pe care le vizita, în scopuri caritabile, alături de principesa Elisabeta. Cele mai sumbre temeri se adeveresc. Toate somităţile medicale de la Bucureşti se strâng în camera micuţei paciente în vârstă de 3 ani şi jumătate. Diagnosticul sever nu e ascuns părinţilor, care însă nu îşi pierd niciun moment încrederea în Dumnezeu. Pe 27 martie, pe la ora 11 seara, Elisabeta şi Carol sunt chemaţi la căpătâiul Mariei. Copilei îi e rău, e agitată şi are crize de înăbuşire. În Joia patimilor, în crucea nopţii, doctorul Curţii trimite după ceilalţi medici. Ora două o prinde pe prinţesă sfârşită de boală în braţele bonei sale. „Staţi cu mine, nu vreau să dorm. Dacă mă culc, adorm şi nu mă mai trezesc”, bâiguia fetiţa. Cere să i se dea să bea apă din Peleş, pârâiaşul fermecat care îi fusese tovarăş de joacă toată vara trecută. Cu fiecare oră ce trece, puterile o părăsesc, iar zorii îi prind pe cei doi părinţi, Elisabeta şi Carol, îngenuncheaţi şi plânşi, la căpătâiul unicei lor fiice trecută în lumea de dincolo. „Mami, aş vrea să călăresc, odată, pe o stea! ”, îi spusese Itty Elisabetei, în febra zilelor de chin de dinaintea marelui zbor spre cer.

Vestea morţii principesei Maria îndoliază o ţară întreagă şi consternează toate marile case regale ale Europei. Micul coşciug, închis chiar a doua zi, e purtat pe braţe de însuşi Carol, până la capela de la Cotroceni, unde Măriuca îşi primise botezul, în urmă cu mai puţin de patru ani. Nemângâiata principesă Elisabeta găseşte, în toată durerea, puterea de a nu arunca cu pietre spre Dumnezeu. „Dumnezeu a luat-o la sine din pură bunătate. Îi voi fi veşnic recunoscătoare pentru fericirea de care am avut parte. Căci mai bine să mă transform în stâncă plângătoare, decât să nu fi fost niciodată mamă! ”. Zile în şir, Elisabeta şi Carol pot fi văzuţi jelind la mormântul acoperit cu un munte de flori. Aşezat pe o încântătoare colină în parcul Cotrocenilor, pe locul mormântului Principesei Maria de România se ridică un impresionant mausoleu. „Dacă în aceste dureri există o mângâiere, aceea este că un popor întreg plânge cu lacrimi, la groapa iubită: cineva îşi poate cu greu face o idee de aşa condoleanţe, de care am fost noi părtaşi în timpul acesta, de nu mai erau partide, nici duşmănii, toate patimile amuţiseră; fiindcă copila noastră, cu ochii ei rupţi din soare şi vocea ei de sonoritatea clopotului, a încântat pe toţi”, îi scria, emoţionat, Carol I, împăratului Germaniei. Poate că, într-un fel, piatra de mormânt a micuţei Măriuca a fost, ca-n legenda Meşterului Manole (atât de dragă sufletului Reginei Elisabeta), chiar piatra de temelie a României moderne. Pământul în care a fost îngropată prinţesa a devenit sfinţit de lacrimile şi de rugile tânărului cuplu princiar, adevărata lor ţară, căreia aveau să i se dedice cu râvna şi cu grija unor părinţi. Devenit rege, după Războiul de Independenţă, Carol I nu s-a abătut nicio clipă de la jurământul încrustat pe mormântul micuţei sale Mariechen. Mariuca a fost o prințesă română nefericită pentru că viața ei a fost extrem de scurtă, dar atât cât a fost, a trăit-o din plin, a semănat în jurul ei fericire și la rândul ei a fost înconjurată de atâta dragoste, cum puțini au norocul să aibă!

 

Ileana Mateescu

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *