Prilejuită de împlinirea a 62 de ani de la trecerea în Eternitate a lui Lucian Blaga, cartea de față, așteptată mai de mult, ne restituie documente epistolare și însemnări existente în Fondul de arhivă „Elena Daniello” de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, constituit de dna dr. Helene Rodica-Daniello din Bad Soden am Taunus (Germania), fiica prietenei lui Lucian Blaga din ultimii 11 ani de viață.
Astfel că, după arhiva familiei (în mare parte depusă de Dorli la MNLR), acest fond de documente „posedă cea mai mare colecție Blaga”, din care deja cercetători literari, precum istoricul și criticul Mircea Popa, au valorificat manuscrise importante privind poezia, proza, însemnări de călătorie etc.
După moartea Elenei Daniello (18 iunie 1910, Brețcu, Brașov – 22 iunie 2010, Cluj-Napoca), arhiva familiei – păstrată de destinatară „într-un sertar închis cu cheie” în casa din str. „Eminescu”, nr 3, frecventată de Poet de două-trei ori pe săptămână în ultimul deceniu de viață, mai exact în perioada 1950-1960, – a fost donată Bibliotecii amintite, deși mama își rugase fiica să ia cu ea în Germania aceste „manuscrise cu caracter personal, între altele și scrisorile poetului”. Până la donația făcută „prea târziu” Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, „o mare parte dintre scrisori dispăruseră, iar acum se vând cu bani grei, la licitație”, asta și pentru că „în ultimii 5 ani de viață, fiind ținută la pat, în urma unei fracturi de col femural, [Elena Daniello] pierduse controlul casei și, din păcate, își pierduse și memoria”… „Am salvat și donat o mare parte a documentelor pe care le-am găsit, după dispariția mamei”, scrie fiica matroanei din „Eminescu, 3”, indignată că persoane care nu cunoscuseră nici pe Elena, nici pe soțul acesteia, nici pe Lucian Blaga, „au pus la vânzare scrierile poetului: scrisori, aforisme, caiete scrise de mama și alte documente de familie”.
Gândindu-se de-a lungul anilor la un cercetător iscusit și onest care să valorifice acest fond documentar într-o carte de sine stătătoare, dna dr. Rodica Daniello a ajuns, prin intermediul unei prietene, Rosaura Lissai, din București dar stabilită în Germania, să-l cunoască pe scriitorul și jurnalistul experimentat Ilie Rad, prof. univ. dr. la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dând dovadă de „corectitudine” și „acribie” și fiind familiarizat cu cultura germană, împreună cu care, la domiciliul dnei Rodica Daniello din Bad Soden am Taunus (lângă Frankfurt am Main), s-au „descifrat” împreună scrisorile, s-au întocmit notele explicative și s-au adus lămuriri necesare înțelegerii textelor respective, privitoare la persoane, locuri, evenimente, ba chiar referințe din cultura germană (semnatara Introducerii mulțumește „profesorului Rad și soției sale, Doina Rad, pentru marele ajutor pe care mi l-au dat”, considerând cartea „un omagiu adus mamei și lui Blaga însuși”.
Volumul de față reproduce nu mai puțin de 129 de scrisori, dintre care 101 sunt adresate de către Poet Elenei Daniello, 24 sunt adresate Marioarei Manta și fratelui acesteia, dr. Cornel Manta, precum și soției acestuia, profesoara de muzică Viorica Manta, una dintre „trifoițele” de la Gura Râului (alături de dr. Livia Armeanu din Cluj și, desigur, Elena Daniello). Alte 3 scrisori sunt adresate Rodicăi Daniello, fiica admiratoarei sale, și una către H. Zambaccian.
Distribuite pe ani, este foarte interesant de observat cum din doar 5 scrisori în 1950 (anul când poetul este invitat de Elena la Gura Râului) și 4 în 1951, se ajunge la 28 de scrisori în 1952, 9 în 1953, 22 în 1954, 3 în 1955, 7 în 1956, câte 5 în 1957 și 1958, 9 în 1959 și 4 în 1960. Vor mai fi și altele care s-au pierdut sau au fost înstrăinate (așteptându-se să apară), dar oricâte ar mai fi, acelea nu mai pot schimba cu nimic peisajul sufletesc existent în acestea, iubirea declarată a poetului, o oarecare „abținere” a iubitei…
Relația Elenei cu Baga, asupra căreia protagoniștii au păstrat „discreția” cuvenită, a fost denumită de aceasta „une amitié amoureuse” într-un anume timp critic, de fapt ei cunoscându-se cu 5-6 ani înainte: „Sunt convinsă că l-am ajutat să supraviețuiască în perioada cea mai grea… Daa, eram tonică. Dar cât era de greu să fii tonic, toți trăind cu spaima că vom fi duși oricând noaptea, la pușcărie, la securitate! Orice întâlnire devenea suspectă. Ştiau şi ce mănânci. Viaţă de coşmar!“ (Elena Daniello, Paradisul memoriei, în „Viaţa medicală”, nr. 29, din 19 iulie 2002, p.7)
De fapt, relația Poetului cu Elena Daniello, desfășurată din 1950 până la moartea acestuia (prietena îl vizitează la spital și în preziua morții îi cere bolnavului permisiunea de a-l săruta pe frunte – la care suferindul se scuză: „sunt murdar”, iar a doua zi, pe 7 mai 1961, îi depunea la cap un buchet de iriși; a fost apoi la înmormântare, la Lancrăm) a constituit un prilej de „revitalizare” a spiritului creator. Acum opera sa lirică „s-a dublat în comparație cu cea anterioară”, zeci de poezii fiind inspirate de noua Muză. Acum va scrie Blaga și volumul „Ființa istorică”, prin care (cum declara lui Dorli) își încheia sistemul filosofic al celor patru Trilogii, ultima fiind cea cosmologică. Acum, la îndemnul expres al familiei Daniello, Blaga va traduce tragedia „Faust” și tot acum va realiza romanul „Robie pământească, robie cerească”/ „Luntrea lui Caron”, editat abia în 1990, ceea ce era imposibil în regimul politic trecut, în care România se conducea după „Scriptura stalinistă”, istoria lucrând „cu duba”, iar el era pe punctul de a fi arestat (vezi frica de „oamenii negri” care i-ar putea invada locuința, descrisă în roman). Este vorba de o scriere și cu caracter memorialistic, poetul având în minte cândva, în perioada interbelică, un „triptic memorialistic”, din care scrisese prima parte „Hronicul și cântecul vârstelor”, tipărit și acesta postum, în 1965. De asemenea, când se va completa seria cărților de aforisme, vor trebui editate și cele „câteva sute de aforisme” transcrise de Elena.
Volumul mai cuprinde vreo 10 „Gânduri despre Lucian Blaga și alte scrieri”, urmate de două note de călătorie la mănăstirile vâlcene Horezu și Bistrița. Sunt texte scrise după moartea poetului, în care amintirea prietenului drag („aleanul și amintirile pe care le torc mereu – ca o obsesie”) devine de-a dreptul zilnică împovărare existențială, obsesie… Încă din 21 mai 1961, Elena se simte „singură cu gândurile mele”, specificând că „Am avut marele privilegiu să cunosc un astru și să trăiesc în apropierea sufletului său mare și luminos (…) Astrul a avut o poveste de iubire – de iubire frumoasă – așa cum trebuie să fie orice iubire pe pământ. Semenii confundă iubirea cu anumite dorințe fizice și nu se știu bucura de căldura dată de o sinceritate totală și de o potrivire spirituală dincolo de închipuire.” (1/ p. 151).
Este interesant de observat numărul de scrisori, pe ani, adresat Elenei Daniello, asediator părând de departe anul 1952 cu 28 de texte epistolare, după ce încă din prima scrisoare din 1951 (18 iunie, Cluj, ziua aniversară a Elenei) poetul îi declara, la rotunjirea a 41 de ani ai ei, atât de prezentă în „Augustul vieții” lui: „Te iubesc adânc și imperturbabil, puternic și de neclintit. Cu o ardoare egală sieși, întreruptă magnific de câte-o furtună cu trăsnete.” (p.56). Căci, „obișnuit să Te văd la cel puțin trei zile o dată”, conform mărturisirii din 31 iulie 1951, poetul o informează că a fost transferat cu o parte din muncă la Filiala Cluj a Bibliotecii Academiei Române, ca bibliotecar-șef (din iunie 1951, și de director adjunct din iulie 1954) – a rămas cu jumătate de normă la Secția de Istorie literară și Folclor (1 iunie 1951 – 15 aprilie 1959), după ce funcționase la Sectorul de Filosofie al Institutului de Istorie și Filosofie din Cluj al Academiei Române (ianuarie 1948 – iunie 1951).
„Plin e sufletul meu de Tine, plin. Te urmăresc toată ziua și ceas cu ceas” îi scria poetul la 30 august 1951 într-o epistolă trimisă la Gura Râului, unde se afla Elena cu copiii, la odihnă.
107 din cele 129 de scrisori ale Poetului adresate Elenei sunt inedite, la care se adaugă patru poezii dedicate fiicei, Rodica Daniello. În articolul semnat în finalul lucrării, intitulat „Amintirile mele despre Lucian Blaga”, Helene Rodica Daniello evocă împrejurările în care l-a cunoscut pe Blaga, care „venea aproape zilnic în casa noastră de pe strada Eminescu, nr.3 din Cluj”, direct de la pensiunea unde lua masa după serviciul de la Bibliotecă. Se înțelege că ajungea mai târziu la domiciliu, aflat undeva la marginea orașului… Poetul devenise un obișnuit al casei din „Eminescu, 3”, dar Elena invita uneori și alte cunoștințe, precum dr. Livia Armeanu, Veturia Goga, soția poetului naționalist. În familia Daniello poetul găsea o „oază de liniște”, „un colț de patrie și de Europă”, discutându-se pe diferite teme (cultură, literatură, filosofie, artă, astronomie etc.). Se asculta muzică, poetului plăcându-i îndeosebi Beethoven, Bach, Stravinski. Deseori el citea din poeziile sale, le vorbea celor din casă despre oamenii și locurile pe care le-a cunoscut în periplul european de 13 ani, „în serviciul diplomației”, cât a lucrat la legațiile României de la Varșovia, Praga, Berna (în două rânduri), Viena, în sfârșit „ministru extraordinar și plenipotențiar” la Lisabona (1938-1939), iar în perioada traducerii lui Faust, le citea din retroversiunile sale, dr Daniello, o somitate (medic ftiziolog cu specializări la Viena, Berlin, Paris etc.) angajându-se în dialoguri și precizări de care poetul a ținut cont, după cum vedem din dedicația făcută de poet pe exemplarul oferit. Relația cu Elena Daniello a fost, într-o vreme de tristă amintire și demoralizare pentru Blaga, una întremătoare, oferindu-i sprijin, echilibru, încredere în sine, însuși poetul recunoscând în cadrul romanului: „Simt cu negrăită satisfacție că, peste degradarea ce viața a îndurat-o în ultimii ani, existența mea afectivă se înalță triumfătoare”.
O secțiune importantă cuprinde Scrisorile către familia Manta de la Gura Râului, din intervalul 1950-1959, 24 la număr (pp.175-194), aflate în arhiva ei și adnotate de Elena Daniello, unele din acestea fiind publicate de Basil Gruia în „Blaga inedit: amintiri și documente” (1974) și „Blaga inedit – efigii documentare” (I-II, 1981).
„Ce bucurie și ce satisfacție că, în 1951, există încă oameni ca voi și o insulă cu atâta elan”, scrie poetul în scrisoarea din 28 august 1951 trimisă familiei Cornel și Viorica Manta, la Gura Râului, „sunteți într-adevăr niște prieteni extraordinari” (Cluj, 20 noiembrie 1951). De la prietenii din Mărginimea Sibiului, care îl vor vizita la Cluj, familia Blaga va primi, în toamna lui 1953, parfumatele mere și țuica „fără comparație” de 50 de grade, „impuls ca să termin pe Faust” sau să uite de „ostenelele faustiene”… (epistolele nr. 12 și nr. 13/ p. 185)
Încă din 1950 Blaga (invitat de Elena) va veni la Gura Râului, petrecându-și (timp de șapte ani) săptămâni minunate, ca „oaspete” al Marioarei Manta și Cornel Manta, fiii fostului preot Ioan Manta, prieten cu Coșbuc, Goga, Slavici, Ilarie Chendi, O. Ghibu ș.a. „E ceva cald și italic la Bocca del Rio, scrie poetul Marioarei Manta în epistola de mulțumire din 28 august 1951, dar și ceva nespus de românesc, ca să rămână ceea ce este: Gura Râului.” Poetul observă că satul „are o tradiție poetică”, angajându-se solemn, cu „legământ”: „Voi face totul ca această tradiție să nu se curme”. Prefațatorul adnotează exact: „Lucian Blaga a introdus, într-adevăr, satul acesta în literatura română.”
*
În totul, lucrarea îngrijită de prof. univ. dr. Ilie Rad (experimentat în editarea de corespondență, cum a dovedit și în alte cazuri) și Helene Rodica Daniello este plină de inedit și în stare să lumineze multe aspecte privitoare la viața și opera poetului. La fel fotografiile color (pp. 273-320), unele cunoscute de noi și din alte lucrări, dar altele pline de interes și relevante (foto cu Blaga între violonistul Mihai Constantinescu și Elena Daniello de la pag 286 se repetă la p. 304, fiind făcută la Gura Râului, în 1951, și nu la Păltiniș!), facsimilele cu textele epistolare olografe ale lui Blaga și cu transcrierile Elenei, bibliografia (specială și generală), dimpreună cu Indicele de nume, precum și notele la textele publicate, toate la un loc vădesc rigoare și probitate documentară, în general o bună cunoaștere a vieții și operei lui Lucian Blaga. Cartea are ținută și intră obligatoriu în bibliografia de referință, ajutând deopotrivă la o mai bună înțelegere a ultimilor zece ani din viața Poetului și Omului Blaga, la lămurirea unor aspecte privind opera (îndeosebi creațiile din „epoca helenică”, cum ar zice Basil Gruia).
Este, pe scurt zis, o „bijuterie” documentară, conform aprecierii acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, din cuvântul său ținut la lansarea de la BCU din 18 septembrie 2023. „Arhiva Elena Daniello” de la BCU Cluj-Napoca, frecventată și de alți cercetători și dându-și acum la iveală „roadele” Livezii, este, iată, un reper de istorie literară foarte important, fără apelul la care nu se poate înțelege viața și opera marelui nostru Lucian Blaga din ultimul deceniu al existenței sale pământene.
NB.Cu acest prilej, dl prof. univ. dr. Ilie Rad, realizatorul cărții, a donat BCU Cluj-Napoca scrisorile aduse din Germania și cele două caiete cu transcrierile Elenei Daniello, destinatara ale cărei însemnări, nu lipsite de un cathartic fior liric de căutări „somnambule”, urmăresc, dincolo de a fi „naive” (N. Manolescu), nevoia despovărătoare de recuperare a amintirilor pierdute (rămânând să toarne „pe fusul durerii”, ca o obsesie, „aleanul și amintirile”). Din acestea răsare atât figura expresivă („fruntea luminoasă”, „ochii profunzi” ca ai „miticului Linceu”, „mâini deosebit de frumoase” cu degete lungi, „de pianist” etc) cât mai ales vorbele reverberant-„înălțătoare” ale Poetului, răscolindu-i ființa răvășită și colorându-i textele cu o pastă doloric-nostalgică de intrare în rezonanță cu „minunea” trăită, cu frumoasa „poveste de iubire”… î
În sfârșit, Blaga, mereu în așteptarea unor răspunsuri pe măsura declarațiilor sale (imputând uneori iubitei „cruzimea” de a-l lăsa în așteptarea unor răspunsuri), poate fi pe deplin mulțumit că femeia iubită, adevărat sprijin moral „în anii cei mai grei” îndurați „cu stoicism” și împărtășindu-i unele „bucurii echivalente cu extazul marilor mistici”, s-a dovedit demnă de „înălțimea” la care a ridicat-o, dorind și ea acum „să ajungă, pe undele eterului, până la Tine și să-ți spună ce loc ai avut în sufletul pe care l-ai preamărit în viață.”
„Povestea de iubire” a unui astru cu suflet „mare și luminos”, trăirile acestui „registru de astru” fiind – scrie Elena – „imposibil de redat prin grai sau slove”.
Zenovie Cârlugea