Cu siguranță și deloc întâmplător, autorul și-a ales ca motto, la începutul cărții sale, un citat al lui Seneca: „Înţelepciunea este ştiinţa vieţii”. Lecturând „Gânduri de hoinar”, aceste două cărți, într-o singură copertă, am constatat că nivelul și realitatea scrierilor din cele peste 600 de pagini confirmă înţelepciunea autorului, ca o capacitate superioară de înţelegere a lucrurilor, o cunoaştere și redare adâncă a realităţii.
Așa cum marii gânditori ai lumii au considerat că înţelepciunea este cea mai aleasă comoară a omului, la fel în cartea lui Mihai Pastiea ea străluceşte şi nu se stinge niciodată. Autorul îi caută parcă pe cei care sunt demni de-a o lectura şi îi călăuzeşte spre veșnicia lucrurilor povestite. Așa cum Diderot spune că „înţelepciunea nu este altceva decât ştiinţa fericirii”, iar Einstein ne arată că „nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de o viaţă pentru a o căpăta”, Mihai Pastiea ne demonstrează în aceste cărți că inteligența, în accepțiunea sa, este rezultatul unor călătorii educative, pline de viață, cu aspecte din viața socială, cu informații detaliate și reale, justificate științific și istoric, care captează atenția cititorului și cuceresc mintea, atât de tare, că trebuie să continui lectura până la final.
Volumul „Gânduri de hoinar” ne demonstrează că înțelepciunea autorului este o calitate dobândită pe parcursul vieţii, pe care a descoperit-o în călătoriile sale, îndrumat fiind de oamenii și locurile pe care le-a cunoscut, ca o adevărată cale spre Lumină. De la fascinația Marocului la frumusețile de pe plaiurile României, autorul ne intersectează cu adevărate lecții de istorie, uneori cu valențe religioase, începând din Antichitate, „fulgere de înțelepciune” așa cum afirma Dan Lupescu, în 2016, în cronica „Mihai Pastiea – Fiu al Luminii”. Atunci când apare în rol de ghid folosește, tocmai pentru a confirma certitudinea informațiilor utilizate, așa cum se practică în lucrările stiințifice, citate din diferite lucrări de specialitate, dezvoltarea personală a autorului, determinând direct, doar prin lecturare, dezvoltarea personală a cititorului: „Istoria țării se întinde cu peste 8.000 de ani în urmă și consideră că țara a fost fondată de berberi care sunt considerați locuitori originari. Studiile genetice moderne demonstrează că grupul etnic primar al populației din Maroc au fost berberii împreună cu un mic procent de iberici și africani sud-saharieni” sau „Mănăstirea Cozia este un complex monahal medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Este o ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân, extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare. Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului un puternic focar de cultură românească. Prin numeroasele hrisoave domnești din secolul al XV-lea se atestează că aici funcționa o școală mănăstirească încă din 1415.”
Paginile acestui jurnal de călătorie, personal, conține însemnări despre istorie, cultură, obiective turistice, care ne îmbogățesc și dezvoltă cunoștințele personale, prin experiențele autorului, care ne plimbă cu sufletul și imaginația prin locurile vizitate de acesta și în care poate nu vom reuși să ajungem vreodată. Am citit, de-a lungul anilor, mai multe jurnale de călătorie, dar cartea lui Mihai Pastiea mi-a atras atenția datorită modului în care prezintă experiențele trăite, pentru că este limpede pentru mine că personajul Matei Pașca este însuși autorul, recunoscut fiind chiar din blogul personal ca organizator de călătorii în scop turistic și cultural, lucru confirmat și în carte de replica sa „turismul este cel mai mare producător de amintiri”.
Condus de idealul de viață al tatălui, care îi spunea „Trăieşte-ţi viaţa aşa cum vrei să ţi-o aminteşti!!”, autorul mărturisește prin vocea personajului reprezentat de femeia iubită, Corina, că „de fapt, omul nu există numai pe baza legilor intelectuale şi practice, dar şi în strânsă legatură cu legile frumosului, armoniei şi esteticului care ne înconjoară, a societăţii ca şi operă de artă. (…) Foarte des vedem amprenta frumosului pe diferite obiecte sau activităţi care lasă impresii plăcute ochiului şi nu numai. Întotdeauna mă voi situa de partea care spune dă importanță a tot ceea ce înseamnă frumos. Pentru a putea aprecia frumosul la adevărata lui valoare, trebuie să ai un suflet cald, blând şi iubitor, altfel va fi doar o apreciere mecanică, lipsită de esenţă şi conţinut”, finalizând această pledoarie cu un citat: „Viaţa e ca o ploaie de sentimente… niciodată nu poţi şti care picătură îţi va atinge sufletul”, care pune amprenta autorului pe importanța călătoriilor și amintirilor.
Paginile cărții sunt magice și descriu foarte bine legătura dintre oameni și locuri, energia vibrantă și hipnotică pe care o primești când ajungi în locuri noi, necunoscute, pe care întâi ți le imaginezi și apoi le trăiești. Această conexiune este ca o chemare pentru autor, care se îndrăgostește de acele locuri și își proiectează în dialogul cu alte personaje, care apar în aceste scrieri, trăirile și starea generată de întâlnirea cu alte lumi.
Descrierile din această carte ne aduc în față un spectacol continuu de imagini vii, de artă, de culoare, de frumos, de muzică, trăind parcă o idilă romantică. Ești fermecat de locurile descrise, prins într-un labirint de străzi, case, monumente, rezervații naturale, că îți este aproape imposibil să nu te întrebi dacă este real, trăind o nesfârșită stare de uimire și bucurie: „Pictura interioară este alcătuită din scene despărțite prin dungi de culoare. Figurile sunt desenate pentru a fi văzute de aproape ca în miniaturile manuscriselor după care pictorul s-a inspirat. Predomină culorile deschise, luminoase, curate și armonizate. Întreg ansamblul ,,cântă și cheamă cu ochiul’’ sau „De fapt cadrul natural este aici de-a dreptul feeric, orașul fiind practic delimitat de două conflunțe minunate: vărsarea Marei în Iza la sud-est și a Izei în Tisa la nord-vest. La Sighet a fost amenajat un frumos muzeu în aer liber numit Muzeul Satului Maramureșean, constituit ca o rezervație de monumente de subzone arhitectură țărănească…”.
Fiecare stradă, fiecare clădire sau biserică descrisă, fiecare regiune turistică, mereu diferită se dezvăluite prin ochii autorului, cu un amestec de mister, efervescență, lumină și frumusețe, înrămate de fiecare dată cu istorie, sunt oferite ca niște portale către trecut, pentru o veșnicie a amintirilor trăite și oferite nouă tuturor.
Iubirea pentru viață și călătorii a autorului este parcă nepământeană, iar în această aventură în care pornești citind „Gânduri de hoinar” îți dai seama că autorul nu caută locuri, orașe, țări doar pentru că ar vrea să le bifeze pe o hartă a călătoriilor făcute în această viață, ci este o călătorie interioară, de care are nevoie pentru a supraviețui, în care plutește pentru a căuta lumina, fermecat și inspirat de tot ceea ce vede, ca mai apoi să o împărtășească cu noi toți. „Ne trebuie atât de puţin ca să fim fericiţi şi totuşi ne irosim cea mai mare parte a vieţii căutând lucruri şi titluri inutile, care să ne deosebească de ceilalţi. Ne chinuim să urcăm pe o scară socială în vârful căreia să află doar minciună şi amăgire. Călcăm pe cadavre, ne vindem prietenii, facem compromisuri ridicole ca să obţinem ce? Lux şi bogăţie? (…) Dar avem noi oare acest drept? Şi dacă l-am avea, la ce ne foloseşte? Nu e oare mai simplu şi mai frumos să ne deosebim de ceilalţi prin nobleţe, prin bunătate şi generozitate? Nu e mai uşor să iubeşti decât să urăşti? Şi totuşi, de ce sunt atâţia oameni răi? De ce e atâta răutate în lume? De ce trebuie să suferim atât ca să obţinem lucruri de care ar trebui să aibă parte fiecare om ca: libertatea, dreptatea, respectul? De ce? De ce? De ce?”, este concluzia autorului în acest jurnal de călătorie.
Maria Petrescu / UZPR