Un Ianus contemporan. Alexandru Ioan Chiș, „Ianus”

Privind sculptura lui Ianus, din muzeul Vaticanului, preluat de autor pentru coperta cărții cu același titlu, sesizăm profilul dublu al fețelor personajului, dintre care una este mai întunecată fără a estompa conturilor, iar cealaltă este luminată. Această realitate sugerează mai multe interpretări, opozante, cum ar fi relația dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, dintre cer și pământ, dintre pace și război, dintre prezent și trecut, dintre …femeie și bărbat. Simbolizarea contrariilor. Ianus este divinitatea mitologică romană, profil al moralității, care a proteja capitala imperială prin șuvoiul de apă fierbinte revărsat în calea invadatorilor. Frații săi au fost Felix (fericire, ins adorat de zei) și Faustus (cel ajuns la Goethe să-și vândă sufletul diavolului, de dragul cunoașterii), ceea ce întreține duplicitatea personajului.

Cum a valorificat Alexandru Ioan CHIȘ, autorul romanului Ianus (Editura Ștef, Iași), semnificația mitului și ecoul literar al acestuia? Recurge la un auxiliu, destul de rudimentar, dar util pentru a dezvolta două narațiuni paralele, dar derulate în vremuri diferite: o lunetă magică. Cu sprijinul acesteia, narațiunea „pendulează permanent între trecut și prezent”, între vremea voievodală din secolul al XVII-lea și actualitatea prezentă a „societății românești în primii ani ai comunismului” (citez din Cuvânt înainte, semnat de prof. Ileana Iovin). Cumpărată de la un talcioc, Luneta avea funcția „cronovizorului”, de a oferi celui ce privește posibilitatea de „a vedea în trecut”. Putea citi cronici, constatând că Alecu, pruncul și adolescentul, se trage din neamul lui Matei Basarab, domnitor al Țării Românești prin anii 1650. Prima surpriză a fost că prin lunetă, Alecu a văzut imagini mișcate ale bătăliei de la Flinta dintre Matei Basarab și Vasile Lupu. În continuare, alternând subiectele cel din trecut, văzut prin lunetă, și cel prezent din copilăria și adolescența lui Alecu – alias autorul –, romanul restituie o frescă a două existențe, rupte de timp și mentalitate.

Paralelismul confirmă/ susține că faptele istorice se completează, iar întâmplările relatate în cronică de Miron Costin se împletesc cu experiențele năstrușnice ale copilului. Imaginația acestuia reconstituie, din ilustrările sugerate de viziunea cronicărească a lunetei, o epocă, cu principalele personaje și evenimente. De altă parte, Alecu își descrie copilăria sa, petrecută în arealul nordic al țării: Baia Mare – Baia Sprie – Satu Mare. Scanând CV –ul autorului, constăm că Alexandru Ioan Chiș s-a născut în Satu Mare, la mijlocul veacului trecut, că a ajuns ofițer de carieră, iar participarea sa la întâmplările din 1989 a fost romanțată în primul său roman, intitulat Povara libertății (2 volume, 2019).

Fiind întâiul volum, actuala apariție editorială se încadrează în categoria romanului autobiografic, sub formula originală a unor amintiri din copilărie, concomitent cu restituirea curajoasă a unor secvențe din cronica voievodală, sugerând o continuitate strămoșească. Pentru reconstituirea istoricității, recurge la Letopisețul lui Miron Costin, pomenind de personaje identificate în istorie (Matei Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino, Rákoczi al II-lea, Suzana Lorantffi, Mitropolitul Dositei, Constantin Brâncoveanu, apoi logofeți și cronicari). „Luneta” oferă imagini și secvențe, scrieri și ilustrări. Ele sunt descrise concomitent cu năzbâtiile pe care Alecu le consumă în copilăria și adolescența sa. De exemplu, înscrierea la școală e prilej de ”a accesa” luneta și a observa starea învățământului în limba română din Făgăraș. Agitațiile copilăriei și neastâmpărul sunt prezentate concomitent cu ”accesarea” revoltei seimenilor, după cum anii de liceu și amintirea tinereții o aduc în prim plan pe Kira, o colegă din învățământ, care se alătură scrutării trecutului.

Nu este un roman istoric și nici „un roman epic” (cum susține L. Zeller în cele câteva cuvinte apreciative de pe coperta 4). Ianus este un roman pur și simplu autobiografic, cu nuanțe nostalgice și cu prelungiri ucronice ale vremurilor inocente specifice copilăriei. Structura romanului este liniară, iar macheta de organizare a conținutului se bazează pe acel auxiliu, numit lunetă. Obiectul animat de ochiul și starea afectivă ale personajului Alecu și apoi ale Kirei (căci și aceasta ”vede” magiile din oglinzile concave și convexe) asigură translarea între timpuri diferite și vremurile alternative imaginate concomitent de autor.

Din punct de vedere stilistic, ne este la îndemână posibilitatea de a realiza o comparație valorică între scrierea romanului Povara libertății (prefațat de A. Ilica) și Ianus. Predispoziția lui Alexandru Ioan Chiș pentru relatarea evenimentelor cu iz istoric este o evidență. Ignorând descrierile – ca momente de respirație narativă și ca pregătire a decorului pentru evenimente -, autorul manifestă aceleași rețineri față de dialoguri. Nu vom identifica elemente specifice „culorii locale” și nici particularitățile de grai ale personajelor istorice.

Față de întâiul roman, Ianus are „stilul mai periat”, alcătuit dintr-o frazare cumpănită și un limbaj rafinat, iar narațiunile, cele două narațiuni (cea istorică și cea autobiografică) sunt coerente, conduse cu o logică sintetică și sigură. La rândul lor, Personajele beneficiază de o creionare fugitivă, lăsând cititorului spațiu afectiv pentru multiplele feluri de percepție și pentru identificarea spațiului în care se risipește adevărul istoric. Discursul narativ este ferm, irizat de limbaj echilibrat, atent șlefuit. Personajele sunt cele care interacționează cu evenimentele și le provoacă, argumentând o sărăcie psihologică și o distorsiune a afectivității acestora. Figurile istorice par să joace un rol într-o coregrafie nemăsurată cu sufletul.

Devine tot mai dificil pentru scrib să trăiască în viața unor personaje ori să participe, nefilosofând, la evenimentele trecute. Fără scamatorii stilistice, textul vorbește, motivând cititorul să se interogheze și să caute răspunsuri.

Romanul Ianus, al doilea text amplu al lui Alexandru Ioan Chiș, satisface plăcerea scrisului de progres remarcabil față de precedentele exerciții romanești. Continuând să observe cu tenacitate efectele empatice ale textelor sale, autorul are șansa de a contura un nou tip de încredere în virtuțile scrisului său. Liga scriitorilor arădeni dispune, de pe-acum, de un argument valoric, un model și un suport narativ de calitate pentru autoritate și prestigiu textual în chiar vicepreședintele acesteia, Alexandru Ioan Chiș. Prezentul roman întreținere încrederea autorului în posibilitățile sale narative și în capacitatea de alcătuire a unor structuri literare virtuoase.

Anton Ilica